Luna mai 2013 a însemnat pentru mine trei concerte cât trei amintiri până la atacul Alzheimer-ului.
Toate trei au fost programate şi mult timp planificate şi aşteptate.
În schimb, tot luna mai a însemnat şi un nou concert ratat, fix în aceeaşi manieră ca în vara anului trecut.
Nu ştiu dacă Aditza îşi mai aminteşte ironia de care am avut parte la Sighişoara în august : eu îmi doream să asist la un concert de orgă la una din bisericile catolice de acolo. Plecarea din Sighişoara era stabilită sâmbătă pe la prânz, iar concertele erau toate sâmbătă după-amiază sau duminică dimineaţa.
Situaţia de acum, copie la cronometru : plecarea din oraş o aveam stabilită pentru joi după-amiaza, iar joi seara era concertul de muzică klezmer la Sinagogă.
E drept, oricum nu mai aveam simţuri disponibile pentru a rezona puternic la nimic, după concertul DM.
Totuşi, nu pot să nu constat amuzată :
n-am noroc la concerte neprogramate.
Poate la voi funcţionează mai mult lucrurile spontane, la mine dacă nu-s din timp aranjate şi din timp sursă de stres, lucrurile nu se întâmplă.
Se afișează postările cu eticheta ironie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ironie. Afișați toate postările
Sa mai spui ca Eminescu a exagerat!
duminică, 9 decembrie 2012
Mai ţineţi minte cum amplifica poetul legătura dintre român şi natură?
Mai ţineţi minte cum punea în cârca naturii ostilitatea faţă de duşmani?
Eu crezusem că e o hiperbolizare emineasciană, purtată de înflăcărarea naţionalismului.
Când colo, iaca ce ironie păţesc politicienii români în ultima vreme :
se chinuie cu surle şi trâmbiţe să cheme lumea să voteze, dar în ziua votului nimeresc fie caniculă, fie ploi continue sau viscol, în funcţie de regiune.
Din paralela mea, forţată şi nelalocul ei, desigur, ar cam rezulta că noul duşman al naturii române este ... politicianul ce vine, vine, vine, calcă totul în picioare?
Hai că glumesc, sunt stesată fiindcă până mâine am de scris un referat de vreo 10 pagini în engleză.
Sau nu glumesc, deşi sunt stresată pentru cele 4 proiecte ce mă aşteaptă săptămâna asta, toate notate.
Mai ţineţi minte cum punea în cârca naturii ostilitatea faţă de duşmani?
Eu crezusem că e o hiperbolizare emineasciană, purtată de înflăcărarea naţionalismului.
Când colo, iaca ce ironie păţesc politicienii români în ultima vreme :
se chinuie cu surle şi trâmbiţe să cheme lumea să voteze, dar în ziua votului nimeresc fie caniculă, fie ploi continue sau viscol, în funcţie de regiune.
Din paralela mea, forţată şi nelalocul ei, desigur, ar cam rezulta că noul duşman al naturii române este ... politicianul ce vine, vine, vine, calcă totul în picioare?
Hai că glumesc, sunt stesată fiindcă până mâine am de scris un referat de vreo 10 pagini în engleză.
Sau nu glumesc, deşi sunt stresată pentru cele 4 proiecte ce mă aşteaptă săptămâna asta, toate notate.
'Geaba starui, ce nu se poate ramane imposibil
duminică, 14 octombrie 2012
Sâmbătă pentru mine a fost un mix de agitaţie, poveşti, plimbări şi întâlniri nesperat de plăcute.
Însă cum în fiecare zi trebuie să funcţioneze şi una din legile lui Murphy, nici ieri nu a făcut excepţie.
Să luăm cazul în care îţi doreşti ceva de mult timp. Gândeşti pozitiv, faci planuri şi acţionezi.
Să presupunem de pildă că vrei să vizitezi un loc anume, ce mai mereu e închis. Vorbeşti cu domnul care se ocupă de acel loc şi te asigură că da, sâmbătă la ora 10 dimineaţa poţi veni, vei găsi locul deschis şi pe dânsul aşteptîndu-te.
Numai că sâmbătă, vremea asta!, tocmai sâmbătă se porneşte Potopul. Nu cel mare, ci unul de criză: doar picături mărunte şi rare.
Dar Potopul, fie şi în versiunea anemizată a unei ploicele mocăneşti, sperie. Iar pe unii îi sperie atât încât uită de orice promisiune.
La fel şi cu omul nostru: noi am fost acolo la 10, el a gândit că dacă nu-i soare pe cer noi nu ieşim din casă, aşa încât măreţul plan a eşuat din nou.
De unde am înţeles că dacă ceva nu e să fie, atunci degeaba te asiguri tu prin plănuit dinainte şi stabilit la telefon o întâlnire.
Nu-i bai, am mers în loc la Nero et Bianco, cafeneaua de la Mercur şi-am servit acolo un Irish Coffee tare pe placul meu. E prima oară când merg în interior, dar o să revin acolo - cafeneaua e plăcută adică destul de elegantă şi foarte confortabilă, iar o cafea caldă prinde bine în dimineţile morocănoase.
Cred că ne-am simţit cu toţii bine, deşi Aditza a rămas cu senzaţia că i-am oferit o informaţie eronată legată de Irish Coffee.
În schimb după-amiază aveam să aflu că domnul cu cheile nu a fost singurul speriat de ploaie. Am fost prezentă şi la cel de-al doilea tur al Ploieşti-ului organizat de Lucian Vasile şi am avut surpriza să constat că, dintre cei ce au primit invitaţie la eveniment pe facebook, au participat mai mulţi dintre cei ce au răspuns 'poate' decât din rândul celor care au răspuns afirmativ invitaţiei.
Concluzia?
Prin partea asta de lume ai mai multe şanse dacă ţi se răspunde 'poate' decât dacă ţi se spune 'da'.
p.s. avînd în vedere că nu vreau să postez poze cu mine pe blog, sper să nu vă fie cu supărare, dar le voi trimite pe mail direct (Mihaeladr, sper să le primeşti)
Însă cum în fiecare zi trebuie să funcţioneze şi una din legile lui Murphy, nici ieri nu a făcut excepţie.
Să luăm cazul în care îţi doreşti ceva de mult timp. Gândeşti pozitiv, faci planuri şi acţionezi.
Să presupunem de pildă că vrei să vizitezi un loc anume, ce mai mereu e închis. Vorbeşti cu domnul care se ocupă de acel loc şi te asigură că da, sâmbătă la ora 10 dimineaţa poţi veni, vei găsi locul deschis şi pe dânsul aşteptîndu-te.
Numai că sâmbătă, vremea asta!, tocmai sâmbătă se porneşte Potopul. Nu cel mare, ci unul de criză: doar picături mărunte şi rare.
Dar Potopul, fie şi în versiunea anemizată a unei ploicele mocăneşti, sperie. Iar pe unii îi sperie atât încât uită de orice promisiune.
La fel şi cu omul nostru: noi am fost acolo la 10, el a gândit că dacă nu-i soare pe cer noi nu ieşim din casă, aşa încât măreţul plan a eşuat din nou.
De unde am înţeles că dacă ceva nu e să fie, atunci degeaba te asiguri tu prin plănuit dinainte şi stabilit la telefon o întâlnire.
Nu-i bai, am mers în loc la Nero et Bianco, cafeneaua de la Mercur şi-am servit acolo un Irish Coffee tare pe placul meu. E prima oară când merg în interior, dar o să revin acolo - cafeneaua e plăcută adică destul de elegantă şi foarte confortabilă, iar o cafea caldă prinde bine în dimineţile morocănoase.
Cred că ne-am simţit cu toţii bine, deşi Aditza a rămas cu senzaţia că i-am oferit o informaţie eronată legată de Irish Coffee.
În schimb după-amiază aveam să aflu că domnul cu cheile nu a fost singurul speriat de ploaie. Am fost prezentă şi la cel de-al doilea tur al Ploieşti-ului organizat de Lucian Vasile şi am avut surpriza să constat că, dintre cei ce au primit invitaţie la eveniment pe facebook, au participat mai mulţi dintre cei ce au răspuns 'poate' decât din rândul celor care au răspuns afirmativ invitaţiei.
Concluzia?
Prin partea asta de lume ai mai multe şanse dacă ţi se răspunde 'poate' decât dacă ţi se spune 'da'.
p.s. avînd în vedere că nu vreau să postez poze cu mine pe blog, sper să nu vă fie cu supărare, dar le voi trimite pe mail direct (Mihaeladr, sper să le primeşti)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
