Am vazut mai devreme un scurt reportaj despre viata minerilor. N-am de gand sa vorbesc despre accidentul de ieri, in care au mai murit inca cinci mineri la Uricani in urma unei explozii.
E prima oara de pe vremea jurnalelor din Epoca de Aur cand mai vad filmari direct din subterana.
Marturisesc, ma ingrozesc numai imaginile, numai gandul ca oamenii astia muncesc sub pamant.
Acum cateva saptamani, la expozitia foto a lui Florin Andreescu, spuneam ca ma frapase forta bruta degajata de minerii surprinsi in unul din raidurile lor violente in Bucuresti, la inceputul anilor '90.
Cu toate astea, nu-i invinovatesc, nu-i pot acuza.
Cred ca oricine ar munci in subteran, fara soare, fara aer curat, murdar, cu pamantul ce pica pe el si cu moartea permanent deasupra sa, ar deveni mai mult sau mai putin un animal.
Pana si un inger s-ar abrutiza lucrand in mina!
Oamenii astia merg practic zilnic la munca asa cum se merge la razboi - nu stii daca te mai intorci in viata.
Insa acum, vazand imaginile din mina, aud ca norma de lucru e de 6 ore zilnice si vad ca munca fizica (una din cele mai grele din categoria asta, necesita multa forta) inseamna in fapt sa gauresti pamantul (carbunele in fapt) si sa-l tot scoti pe benzi de acolo.
Si stau sa ma gandesc cu groaza : cum Dumnezeu nu ni se surpa solul de sub picioare cand e sfredelit zi de zi, cu forte proaspete la fiecare sase ore, de-atatia zeci de ani?
Nu e si asta o minune?
Se afișează postările cu eticheta mineri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta mineri. Afișați toate postările
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
