Săptămâna asta se rezumă în mod egal şi în mod contagios între mine şi pc-ul meu.
Trei zile nu mi-a mers el, trei zile nu i-am prea mers eu lui.
De fapt, de vreo câteva zile nu prea merg decât pe-o stare de melancolie, sau de blazare, sau de meditaţie, sau niciuna din astea dar undeva între ele.
Fără vreun motiv evident pentru a mă simţi astfel.
Dar şi fără vreun motiv evident de exuberanţă - vara aproape s-a dus, căldură nu prea mai e pe cât am eu nevoie pentru mersul către munţi de care am nevoie. Iar cineva s-a decis să arate că e demn de a fi numit neserios şi mă va lăsa să călătoresc de una singură.
E o senzaţie bizară şi agasantă, de parcă aş fi între două trenuri -
pe primul l-am lăsat în urmă cu impresia că l-am pierdut,
pe cel de-al doilea îl aştept dar întârzie,
şi pe un peron din Nowhereland măsor paşi inutili cu nerăbadare, dar când mă întorc pentru a relua paşii în sens opus încetinesc simţind că am ratat ceva, că dacă nu coboram din primul tren aş fi fost mai departe acum ...
nu între două trenuri.
N-am nimic împotriva aşteptării.
Dar de mică m-a iritat să schimb trenurile.
Mie nu-mi plac decât trenurile directe !
Se afișează postările cu eticheta nerabdare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta nerabdare. Afișați toate postările
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
