Una din ele e asta cu anul sabatic.
Să-mi iau pentru un an lumea în cap,
pauză de la orice mediu cunoscut,
depărtare de orişicine ştiut.
Precum cei ce pleacă în călătorii în jurul lumii, cu rucsacul în spinare,
fără prea multă organizare şi programare,
doar cu hărţile şi perechile de adidaşi.
La urma urmei, tot am exersat vineri mersul prin ploaia torenţială, iar acum n-am decât o răceală minoră.
Ce-aş mai pleca, aşa, de nebună ...
Oricum, am mai fost singură şi mi-am demonstrat
atât că mă descurc de una singură,
cât şi că fac bine faţă singurătăţii, probabil personalităţile mele multiple mă ajută aici.
Un an în care să pleci pe jos din sat în sat,
să nu ai rezervate căzări,
să munceşti pentru a obţine un pat şi o masă timp de o seară ...
De ce să facă doar bărbaţii genul ăsta de călătorii ?
Singurul lucru care mă împiedică să plec la drum
e faptul că nu cred în norocul meu : la cum mă ştiu, n-aş găsi decât locuinţe care să aibă maşini de spălat vase şi menajere pentru gospodărit.
Aşa că până şi în anul sabatic tot ar trebui să plec alături de cineva care să aibă o stea norocoasă,
să nu rămânem cazaţi sub cerul liber,
că luna şi stelele predispun la romantism şi dăm în alte alea.
ps. scuzati faptul ca in cantecelul asta calatoria e cauzata de afurisita de dragoste,
dar acum nu-mi vine in minte nici un cantec despre a pleca de dragul calatoriei pure.
In plus, e un cantec minunat de stabilit ritmul la drum !
