Ce ziceti? V-ati plimba prin orasul asta pe care vi-l arat eu?

N-o să vă vorbesc mult azi, că-s într-o criză de timp mai mare decât criza economică, aia de face din Black Friday încasări babane în săraca Românie.

Waven a propus luna trecută o idee foarte faină - anume să organizăm şi noi în orăşel un photo-walking.

Însă cum vremea e nasoală iar blogării ploieşteni socializează doar când e frumos afară, Cojo a venit cu ideea unui compromis - solitary photo-walking.

Am pornit şi eu la plimbarea asta, răcită şi solitară, nu contează, nu pot fi indiferentă la nici o ocazie de a-mi testa frustrările artistice, în special veleităţile de fotograf.
Nah, aşa cum toată lumea cântă, tot românul se pricepe la politică şi fotbal, îmi permit şi eu să-mi dau curs dragostei de aparatul foto fără jenă, fără complexe.

Prin urmare, fiind răcită am redus la maxim photo-walking :
o singură oră de întârziat pe bulevard şi în centrul Ploieşti-ului, miercuri, 23 noiembrie.

Am eu altă idee de poze cu Ploieşti-ul, unele ce sunt mai pe sufletul meu, însă n-am apucat să le finalizez şi deci nu respectam ideea de fotografii făcute într-o singură sesiune.
Vor veni însă şi acelea, în special pentru cei cărora le e dor de oraş.

Ce e haios e că Aditza mi-a furat ideea de a da nume pozelor făcute, deşi nici măcar nu ştia că eu asta intenţionam.

Bine, eu am trişat un picuţ din start, veţi vedea, fiindcă noiembrie ploieştean al meu (adică tema photo-walking-ului) înseamnă poftă de joacă, de un pic de teatru şi de manevrare a realităţii după poftele ce mă umplu în acest noiembrie, lună mereu specială pentru mine.

Vă las pozişoarele cu povestea lor, dar vă previn că n-am avut timp deloc să umblu la ele, le-am încărcat direct din Picassa.

infinitul e plictisitor, eu ma intorc de-acolo

cu gândul poţi dispărea către oriunde

abandonarea măştilor de toate felurile

către un foişor îndepărtat cât o vară

noiembrie în viaţa unei castane, care nu e nucă

rămăşiţele unui trecut elegant

hmmm, un oraş cu cavaleri, turnuri, aşteptări



porţile creează şi ele legende, nu-i aşa?





Între comunismul şi capitalismul vizual-arhitectonice, spaţiul lăsat gol e al ceea ce ar fi putut să mai fie Ploieşti-ul.
(dânsa nu face parte din photo-walking, anticipează doar următorul set de poze, unul nostagic,)

Majoritatea pozelor sunt cu un soi de dedicaţie oarecum învoluntară, să vedem dacă se simte omul.