Motiv de absenta din offline

Nu m-a speriat ploaia. Oricum ieri, ajunsă mai devreme acasă, a trebuit să îmi atârn în cui şi blugii şi jacheta, atât de rău mă udase ploaia în timpul zilei.

Deci nu, nu ploaia m-a speriat. M-a răpus somnul.
De trei zile dorm după-amiezile, am senzaţia că mă transform în bebeluş. S-a şi acumulat oboseală fix în perioada în care am mai multă nevoie să fiu vioaie la minte.

Oricum, somnul m-a împiedicat să ajung la întălnirea cu blogării noştri prahoveni. Ar fi trebuit să înceapă pe la orele 16, iar eu n-ar fi trebuit să dorm până la ora 8 fără ceva seara. Dar mi-a prins bine, n-am de gând să mă scuz. Sper doar că am ratat o întălnire plăcută, ca să fie pretext şi pentru altele.
Cea de ieri a fost la iniţiativa frumoasă a lui Cojo. Aditza îmi spusese că va merge (iar el nu se aventurează să spună ceva dacă nu e sigur), bănuiesc că o fi ajuns acolo şi Waven, mă întreb dacă o fi ajuns şi 3ditorial.

Eu nu promit nimic pentru următoarele cel puţin două săptămâni, nebunie mare cu lipsa timpului la mine.
Dar am să-mi iau o pauză doar cât să mă scriu despre marele Lance.

Oare alţii cum fac în cazul ăsta?

Cazul când ţi-e atât de rău încât ai chema Salvarea, dacă n-ai mai fi chemat-o o dată acum 9 ani şi dacă tanti de pe Salvare nu ţi-ar fi făcut mai mult rău decât bine.

Eu cred că cel mai bine de făcut în asemenea situaţii e să spui o rugăciune :
să te rogi să treacă mai repede noaptea (iar în cazul meu suplimentar să înceapă să plouă).

Ei bine, noaptea n-a trecut repede deloc. Simţi fiecare minut cât ţii mâinile sub jet de apă rece.

Însă pe la 5 şi 20 a început furtuna, cu tunete şi ploaie. Nu abundentă, dar suficient cât să-mi dau seama că în curând o să mă simt mai bine.

A inceput sa-mi placa si asta! Dar am o nelamurire astrala.

Sunt ani buni de când îmi place ploaia.
De câţiva ani m-am împăcat şi cu vântul şi furtunile cu tunete şi fulgere. Nu-mi plac în continuare, dar am înţeles că îşi au şi ele rostul lor pe lume, altul decât acela de a-mi strica mie ziua.

Iar de săptămâna asta îmi mai place ceva. Dar mult ! Ceaţa.

Acum două dimineţi am văzut, pe la nouă dimineaţa, în direcţia Sud (în măsura în care pot eu aprecia direcţiile), un rotund mare şi perfect, alb cu pete mai gri, exact aşa cum arată de obicei luna plină.
Soarele nu se vedea nicăieri. Lumina nu era galbenă, dar nici nori nu se vedeau. De fapt, pe cer nu se vedea nimic în afară de rotundul ăsta de m-a fascinat pe mine. Ceaţă nu era. Dar cerul avea aspectul ăla 'vătuit' ca atunci când urmează o ninsoare.
Am vrut mult să pozez arătarea aia planetară, era frumoasă. Şi mai ales era ceva ce nu mai văzusem niciodată. Nici acum nu ştiu ce e.
Să fi fost luna? Dar era nouă dimineaţa.
Să fi fost soarele? Dar era alb cu pete şi te puteai uita la discul lui.
Până să scot eu aparatul, într-un minut, am văzut cum vine un fuior peste disc şi în zece secunde a fost acoperit total, nu se mai diferenţia nimic pe cer în locul unde fusese.
Am mai aşteptat câteva minute, dar nu s-a mai întâmplat nimic.
Tre' să mă credeţi pe cuvânt că era frumos.
Şi să mă ajutaţi cu vreo idee, ce o fi fost.

Iar ăstă seară ... o altă întâmplare meteo frumoasă foc, pentru gustul meu.