Nu ştiu care-s obiceiurile voastre ruşinoase, dar eu recunosc : în zilele libere mă trezesc undeva pe la orele 14.
Astăzi însă cineva anume a insistat să mă trezească pe la 13.30.
'Votaţi Iulian Bădescu primar al Ploieşti-ului !'.
Asta a urlat megafonul din maşina de pe stradă.
M-a pus pe gânduri strategia asta a domnului Bădescu. De obicei numai târgurile de ţoale şi venirea circului în oraş se promovează cu megafonul pe străzi.
Dar, cum politica s-o fi trăgând ea din circ, dar e cu o treaptă deasupra lui, oamenii responsabili de campania electorală au sesizat hiba unei astfel de promovări şi au înlăturat-o. Maşinile care trec cu astfel de anunţuri le difuzează din mers şi în mod continuu, astfel încât omul nu prinde decât frânturi de cuvinte şi nu pricepe în fapt mesajul transmis.
Însă marii strategi au îmbunătăţit puterea de penetrare a mesajului : maşina stă pe loc, nu transmite nimic şi fix în mijlocul liniştii ăsteia îţi urlă o voce 'Votaţi X !'.
Aşa de bună le-a fost strategia încât chiar dormind le-am auzit mesajul. Ba chiar m-a şi trezit.
O singură problemă pentru strategi : dacă domnul viitor primar are de gând să-şi trezească alegătorii cu goarna să fie pregătit şi pentru înjurături ce n-au legătură cu politica.
Se afișează postările cu eticheta strategie electorala. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta strategie electorala. Afișați toate postările
Am dovada ca politica se inspira din circ
duminică, 20 mai 2012
Publicat de
Mihaeladm
la
16:43
8
comentarii
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
Etichete:
circ,
ploiesti,
politica,
strategie electorala
Abonați-vă la:
Postări (Atom)

