Aşa om face toţi? Atât de cârcotaşe ne-or fi sufletele mereu? Pe-atât de greu de mulţumit să ne fie pretenţiile de răsfăţaţi ai plăcerilor?
În mijlocul iernii celei reci şi urâcioase mie mi se face mereu poftă de el. De-aducătorul meu de apropiere-de-primăvară : turul Paris-Nice.
Acum vreo lună stăteam bosumflată printre jachete groase şi mă gândeam ce bine-ar fi să fie acum un Paris Nisa , că deja a trecut destul de la precendentul, deja nu mai am răbdare, că doru-i insuportabil etc etc etc
Iar acum suntem pe la juma de martie şi ... a trebuit să vină maică-mea să mă anunţe că va începe turul - asta se întâmpla duminica trecută.
De atunci am reuşit să văd doar două etape. Atâtica. Şi azi se termină.
Ne e dor de locuri, dor de cromatici, dor de sunete, dor de oameni, dor de senzaţii,
ni le închipuim, le blagoslovim că nu vin mai repede, le invocăm caraghios,
iar când ne-ajung din urmă şi ele, apăi atunci nu mai găsim timp, suntem grăbiţi, suntem nervoşi, n-avem dispoziţii sufleteşti, n-avem minute omeneşti.
Fir-ar el, ticălosul ăsta de contratimp sufletesc, ruşine să-i fie, să se mai domolească !
Se afișează postările cu eticheta turul paris nisa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta turul paris nisa. Afișați toate postările
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
