Mai poate fi ce-a fost ?

În februarie mi-am dorit teribil de mult două zile perfecte.
Pentru asta aveam nevoie de zăpadă la munte, era parte din ingredientele necesare din scenariul perfecţiunii mele de două zile.
Dar în februarie n-a mai nins la munte.
Oricum, nu de-asta s-a dus dracului planul meu.

Acum e aprilie.
Şi a nins la munte, ba chiar arată super fain, e decorul pe care mi-l dorisem atunci.
Problema e că eu nu mai cred între timp în perfecţiune.

Mi se pare important ca în viaţă să poţi să mai crezi în perfecţiune.
Am alunecat până în cealaltă extremă, de la naivitatea pe marginea prostiei până în scepticismul blazării.
Câteodată cred îmi doresc să fie posibil să-mi recapăt naivitatea.