Filmele pentru mine sunt o experienta mai rara decat recenziile de filme. Motivele sunt multe - lipsa de timp, de rabdare, lipsa ofertei pe teve, preferarea cartii.
Saptamana asta insa am facut o exceptie penntru "Tea with Mussolini". Suna interesant din prezentare si auzisem titlul pomenit cu intonatii reverentioase in anii precedenti.
Este in fapt evolutia intr-o Italie cosmopolita catre si prin cel de-al doilea Razboi Mondial trasnpusa discret printre randurile povestii unui baiat.
Baiatul se numeste Luca. Luca Inocente, ca sa ne fie clar tuturor. Si este de fapt un pustan de cativa anisori la inceputul povestirii. Orfan de mama, este crescut de catre o englezoaica stabilita la Florenta, Mary Wallace. Tatal bogat ii asigura in acest mod copilului o educatie in arta si in acelasi timp cunoasterea limbii engleze, caci obiectivul stabilit pentru fiul sau este de a deveni un gentleman englez desavarsit. Nu ii asigura insa normalitatea si caldura prezentei lui de tata, de pilda venitul la scoala cu bicicleta pentru a-si lua baiatul acasa.
Luca asadar creste in mijlocul cercului de englezoaice iubitoare de arta, rafinate pana la snobism si dispret superior.
Caci in acest cerc al lumii bune a strainilor ce traiesc in Italia lui Mussolini se infiltreaza si o americanca, Elsa (jucata de Cher), ce se va oferi cercului englezoaicelor drept subiect de tocat si devorat, atat de necesar in existenta oricarui grup de femei.
Filmul este frumos filmat. Normal, fiindca e vorba de Franco Zeffirelli. Si isi desfasoara povestea in mod clar si explicit, afisand pe ecran anul fiecarui grupaj de actiuni. Plecam din 1935 si ajungem pana la finalul razboiului, zece ani mai tarziu.
Cher face un rol deosebit in ipostaza americancei bogata, frivola, superficiala si ignoranta, dar ambitioasa si lacoma de arta, de achizitionarea de arta.
La un moment dat in film tatal o anunta pe guvernanta ca de-acum limba viitorului este germana. Si exact asta va incepe sa invete fiul asta. Pe care il rupe astfel de societatea batranelor englezoaice si-l trimite la internat in Austria.
Din acel moment (?1939 parca?) anii incep sa se scurga catre regresul uman care a fost fascismul, in forma sa manifestata in Italia, cu obisnuitele lui tradari si vanatori de oameni.
Desigur, filmul e previzibil in cateva din intorsaturile povestii - faptul ca hotelul "orbitelor" englezoaice seduse de autoritarul Mussolini este in fapt platit de Elsa, apoi faptul ca Elsa este evreica.
N-am sa rezum totul, nici cum intervine Elsa in poveste, nici continuarea ei pentru vreun personaj, fiindca filmul merita vazut.
Poate ca este usor siropos si cam transparent "ideologic", insa e frumos si destul de fin redat felul in care istoria cea mare intra si deterioreaza vietile la nivelul fiecarui individ prins in vremurile respective.
Doua momente mi-au ramas in minte, fiindca e imposibil sa nu te puna pe ganduri.
Primul este marcat de acea replica a tatalui, cum ca germana va fi de-acum limba ce trebuie stiuta. Nu are sa inceteze sa ma mire cum unii oameni au acest simt oportunist al istoriei cea mare si cum constientizeaza rapid din ce directie incepe sa bata vantul, fix cat sa se indrepte spre acel sens cu usurinta, indiferent de directia convingerilor, obiectivelor pe care le-au avut anterior.
Apoi a fost momentul in care Elsa se suie in barca. Si mirarea mea in fata norocului acelor oameni care au reusit sa ia in istoria galopanta ultima barca spre siguranta.
Undeva intre cele doua atitudini e comportamentul englezoaicelor care refuza, sunt practic incapabile sa inteleaga, din pricina incapatanarii in orgoliu, faptul ca lucrurile si istoria se schimba.
M-a mirat insa un anumit lucru vazand sfarsitul filmului.
Desi remarcasem deja cat de caricatural fusese portretizat Mussolini in intalnirea ce da si titlul filmului.
Bun, stim din toate filmele, chiar si din cele europene (La Vita e Bella) ca amercianii au salvat lumea si au adus pacea.
Insa faptul ca Zeffirelli, un italian, insinueaza ca englezii ar fi salvat pana si arta Italiei (a Florentei) fata de care italienii erau nepasatori, asta deja e prea de tot.
Dupa film am cautat insa pe net cate ceva despre Zeffirelli si asa am descoperit ca filmul are la baza autobiografia regizorului, crescut el insusi intr-o comunitate de englezoaice.
Dincolo de jocul lui Cher care mie una chiar mi s-a parut foarte bun, surpriza a venit din partea unei alte actrite.
Pe Lady Hester o stiam din mai multe filme despre inalta societate englezeasca. Are un accent si o tinuta impecabile, asa ca o prind aceste roluri.
Insa abia dupa ce am citit pe net am vazut ca ea este ... Minerva Mc Gonagall. Zau daca imi dadusem seama! Din rolul ei atat de militaros sever in seria Harry Potter, de-abia acum realizez in cate filme o vazusem inainte. Si mai pretind ca-s amatoare de Harry Potter!
"Tea with Mussolini" merita vazut, chiar daca e exagerat in unele momente prin elogiile aduse englezoaicelor si bizar de critic fata de ignoranta italienilor pusi la invatat manierele alese si salutul "Good night, ladies!".
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Mda, eu am cam adormit aseara la film, dar o sa-l caut sa vad sfarsitul. Pe mine ma enerveaza ca mereu dau filmele bune de la 11 nopatea in sus.
Irina, se pare ca asa gandesc toti directorii de programe : cei care vor filme bune sau emisiuni interesante sunt toti niste noctambuli! ;)
Trimiteți un comentariu