Tot aud că e important să menţii inima tânără. Şi-am găsit o metodă mult mai ieftină pentru asta decât mersul la sală.
Ieri după-amiază am avut nişte palpitaţii, cred că a echivalat cu câţiva km buni de alergat pe bandă. Vă recomand şi vouă metoda, numai să nu aveţi în prealabil inima slabă, că atunci nu-mi mai asum răspunderea pentru puls lipsă.
Pas 1 : Luaţi un sport, ce vreţi voi. Calm, calm, că nu vă pun să-l practicaţi.
Pas 2 : Alegeţi-vă un preferat din acel sport.
Avertizare - nu vă alegeţi alde Federer sau Schumaher în vremurile lor de glorie imbatabilă, că nu aşa funcţionează jocul ăsta.
Pas 3 : Urmăriţi-vă preferatul pe care l-aţi ales de undeva din treimea superioară a clasamentului. Priviţi-l într-un meci sau într-o zi când îşi dispută un loc cu miză în ierarhie.
Să vedeţi atunci creşteri de puls cardiac, staţionări, accelerări iarăşi, ce să mai! Un adevărat tur de forţă cardiac.
Aşa am reuşit eu ieri cu Thomas Voeckler în Turul Franţei la ciclism.
Pe ultimii kilometri ajunsese atât de strânsă miza încât era o chestiune de secunde : rămâne primul pentru încă o zi sau alunecă din top?
Şi-atât de mult am strigat 'hai Voeckler, încă un pic!', 'hai Thomas, că nu mai e mult!', încât atunci când a trecut linia de sosire şi pentru 15 secunde a reuşit să îşi păstreze tricoul galben până şi taică-miu s-a bucurat, deşi el nici nu se uitase la cursă.
În plus, dacă procedaţi ca mine, veţi face economie şi de fond de ten, se obţine o roşeată naturală de toată frumuseţea în obraji!
Sănătate curată şi avantajul e că o dobândiţi în timp ce altul face sport!
Cum sa va mentinenti inima in forma. Exercitii semi-sportive.
vineri, 22 iulie 2011
Publicat de
Mihaeladm
la
23:02
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
Etichete:
de'ale mele,
palpitatii,
sport,
tdf,
voeckler
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Sau pui un pariu de 1000 de lei si astepti rezultatul. Sa vezi atunci cate zeci de stari traiesti la un meci cu emotii. Merge garantat 100%
Aditza, cum sa pun pariu de 1000 de lei ? Eu?? Doar tii minte ca eu is aia care a pariat 5 roni pe o cota de 1,2 :)
Trimiteți un comentariu