Filmuletul ce explica toate etapele relatiei barbat - femeie

L-am văzut şi acum o lună, la Campionatele Mondiale de Patinaj 2014, l-am revăzut ieri în Gala Laureaţilor.

E cea mai expresivă şi mai amuzantă ilustrare a unei relaţii, garantez că alungă încruntarea chiar şi persoanelor deprimate şi le ajuntă să mai înţeleagă faptul că, de fapt, cam aşa merg lucrurile în general :

ea îl aşteaptă, e nerăbdătoare,
el îşi face în sfârşit timp şi ...
o vreme, plutesc împreună armonios iar el respectă toate manierele cavalereşti, de te miri ce noroc e pe rozalia asta,
el e puternic, grijuliu şi responsabil până când ...
uită pur şi simplu de ea, prins cu o comunicare mai pasionantă,
încearcă să-şi ceară scuze iar ea se lasă cu greu înduplecată,
reîncep plutirea împreună până când el vede o alta,
ea se înfurie dar el o ia în serios doar cât se simte 'urmărit',
se întoarce aparent spăşit dar doar mimează sincronizarea cu ea,
mai continuă împreună o perioadă încercînd să se rearmonizeze, dar obiceiurile lui de fiinţă 'prea-sociabilă' nu s-au schimbat,
iar când ea încearcă în sfârşit să-i ceară socoteala el o surprinde ca şi cum plănuise totul pentru ea,
numai că aici patinatorii noştri 'îngheaţă' povestea şi ne lasă pe noi să ne alegem finalul :

îl va ierta ea iarăşi sau în sfârşit îl va face să plătească ?

Nu puteţi să nu vă amuzaţi,
ne regăsim într-un fel cu toţii prin programul ăsta de patinaj, minunat conceput, cu umor şi cu miez.
Rolurile pot fi şi inversate, desigur.

Kirsten Moore Towers and Dylan Moscovitch - CAN - World Championships 2014 - Exhibition Gala

Doua mari pasiuni si inchirierea ieftina a unui tren. Oferta serioasa.

Dintotdeauna am stat prost cu timpul, dintodeauna m-am stresat şi mai mult din pricina proastei mele organizări, dar mereu mi-am găsit timp pentru pasiuni. Două dintre ele sunt ilustrate mai jos.

Am ieşit la o primă rundă de poze pe anul ăsta, nu puteam să nu speculez lumina asta minunată.
Şi-am ales drept cadru ... trenurile.

Dar vestea şi mai glorioasă pentru mine este următoarea :
din pricina lipsei de călători, CFR a ales să ofere ca posibilitate doritorilor închirierea unei locomotive cu două vagoane, la doar 20 euro pe kilometru. Eventuale petreceri în tren, gândesc ei. Eu n-am fost niciodată o petrecăreaţă, dar am alt vis.

Nebună cum sunt după trenuri,
mai că mi-aş inchiria un astfel de mini-tren să mă plimbe de la Ploieşti Sud până la Ploieşti Vest,
numai să-mi fac un moft de-o viaţă,
că tot am glumit eu mereu că nu mi-aş dori vreodată autoturism, dar aştept ziua când am să-mi cumpăr un tren.

Dovada ca Serviciile mai proaste sunt mai scumpe. Emblema noastra - paradoxul.

Ironia cu mentalitatea românească e că de multe ori ceea ce costă mai mult este mai slab calitativ, sub diverse aspecte.

Iaca poznă cu serviciile poştale, dovada inclusă mai jos.

Mi-am comandat şi ultimele cărţi pentru licenţă.
Ca o paranteză, până acum licenţa m-a costat aproape 5 milioane, în cărţi, xeroxuri, conturi pe siteuri de descărcare. O grămadă de bani pentru mine. Despre mitul gratuităţii am să mai vorbesc.

Trimiterea ultimei cărţi este amuzantă :
 dacă e trimisă prin curier rapid, e gratuită livrarea
dacă e prin Poşta Română, atunci costă.

Şi avem următoarea situaţie paradoxală, tipic românească :
- aştepţi o săptămână livrarea şi mergi apoi tu la poştă să ridici coletul, te costă 8 roni
- aştepţi două zile livrarea şi mergi doar până la uşa aparatamentului să-i deschizi curierului, nu te costă nimic.

Voi ce înţelegeţi de aici ?
Eu am înţeles că România promovează stilul de viaţă sănătos :
răbdarea zen şi mersul pe jos. 

Una din cele mai frumoase declaratii. De dragoste.

Se spune că omul talentat e cel ce îşi pune amprenta pe tot ceea ce face, când îl recunoşti pe creator în ceea ce a produs.

Pe acelaşi principiu mi s-a părut una din cele mai frumoase declaraţii  ca băiatul să îi spună fetei că ar putea să o recunoască doar după cicatricea după gamba ei.

Declaraţiile de iubire sunt sau ar trebui să fie dovezi a cât de bine îl cunoşti pe celălalt, inclusiv cu defectele lui, cu slăbiciunile lui, pe care să îţi doreşti să le protejezi.

Normal, declaraţia asta nu am primit-o eu, eu nu primesc decât declaraţii ciudăţele, adaptate personalităţii mele.

Sunt barbat. Ce sport sa fac ca sa arat mai bine?

E drept, titlul e mincinos, dar încerc să gândesc din postura unui bărbat.

Îs două sporturi pe lumea asta pe care nu le pricep : boxul / k1 şi culturismul / bodybuilding.

De ce ar alege vreodată vreun băiat să practice aşa ceva ?
Boxul care, pentru mintea mea de femeie e doar o cafteală cu arbitri.
Iar culturismul ...

De ce, vreodată, un băiat ar vrea să aibă bicepşii cât borcanul cu murături ?
De ce ar vrea să arate ca un grăsun, dar s-ar numi 'trup conturat' ?
De ce ar vrea să-i rămână capul disproporţionat de mic în raport cu gâtul cât buşteanul ?

Chiar există bărbat care să aibă impresia că un corp deformat e arătos?

Nu mai spun de femeile ce aleg să practice boxul sau culturismul.
Că deja devin total incorectă politic, numai bună de ars pe rug
dacă mărturisesc că mă îndoiesc de feminitatea bio-chimiei lor.

Nu-mi amintesc să fi citit vreodată prin presa sportivă editoriale despre sportul ăsta.
De când îl tot citesc de pildă pe Adrian Georgescu în ziarele pe la care a scris, dar chiar şi pe blogul său, îmi amintesc articole interesante, ba chiar unele să-ţi meargă la suflet, în funcţie de simpatiile sportive, desigur, despre snooker, despre formula 1, ba chiar şi despre box, dar nimic despre culturism.

Care-i deci explicaţia pentru atracţia asta de a te transforma în grotesc ?
Cei de la circurile de altădată baremi nu aveau de ales : se năşteau cu boli, erau pitici sau erau albăstrui fără contribuţia sau dorinţa lor.
Azi circurile au dispărut, iar grotescul nu mai e nativ şi nemeritat, ci asudat din greu. 

Atentie! Motor : aratati fericire !

Pentru că tot e la modă fericirea, spun şi eu, din două amintiri, ce înseamnă starea asta pentru mine.

Acum două veri. O excursie la Azuga. De una singură, fiindcă excursia nu era cu rămânere peste noapte, deci n-a prezentat interes decât pentru mine.
M-am alipit unui grup ca să urc cu ei. Erau o familie, mătuşa şi unchiul cu cele două nepoţele, de vreo 4 şi 6 ani, plus o prietenă de familie. I-am întrebat dacă îi deranjează să merg împreună.

Doamna a început să îmi arate crestele din zare şi să-mi spună cum se numesc, văzînd că nu le ştiu.
Domnul mi-a luat aparatul foto şi mi-a făcut nişte poze, să am amintire.
Doamna şi-a amintit că pe-acolo pe undeva era un lac şi am început să-l căutăm,
în timp ce ne explica despre cum trebuie să urci ca să nu oboseşti.
Fetele, prea mici să fie impresionate de creste, colecţionau pietricele bizare de pe drum.

Fericirea ?
Să împarţi un drum cu cineva ,
să înveţi pe celălalt ceea ce tu ştii,
să cauţi un lac de odinioară şi să râzi cu ceilalţi când descoperi în locul lui o biată baltă semi-secată şi ea.
Cu atât mai mult cu cât sunt oameni pe care nu-i cunoşti şi pe care poate n-ai să-i mai întâlneşti vreodată.


Fericirea cu oameni cunoscuţi ?
Un cântec popular auzindu-se dintr-o maşină parcată,
iar cel cu care te plimbi luându-te de mână şi dansînd aşa, pe stradă, din senin, pe ritmul săltăreţ.
Cu atât mai mult cu cât nici unul din noi nu ştia în fapt să danseze populară.

Cam asta ar fi starea asta :
nu se naşte din indicaţii regizorale, ci vine când nu te aştepti, din nimicuri esenţiale.

Deci reformulez titlul ca să fie şi pe placul meu :
Atenţie ! Viaţă : se trăieşte !

Titularizare 2014. Sau devenirea continua in Romania.

Aşa ne distrăm în România când vine vorba de lucruri serioase ... e drept, ne distrăm ca semn ca nervii noştri stau să pocnească.

Problema legilor date dar care nu se aplică, fiindcă nu este creată încă şi metodologia aferentă,
faptul că din pricina asta lucrurile funcţionează oarecum în afara legii, sau în baza vechii legi care e interpretată şi în acord cu noua ... totul rezultă într-o varză veselă de Bucarest.

În exemplul de faţă mi-e mie de examenul de titularizare, ce mama dracului de master îţi trebuie ca să devii profesor în anul de graţie 2014, în ce ar consta examenul, care e bibliografia ...
toate astea sunt informaţii păstrate cu străşnicie.
Ca surse pentru nişte informaţii (la care totuşi un novice în ale învăţământului are nevoie de guidaj) pot fi folosite site-urile
http://titularizare.edu.ro/2014/
http://www.didactic.ro/stiri/calendar-titularizare-2014
plus site-ul inspectoratului şcolar din judeţul respectiv.

Şi acum, gluma promisă !
avînd în vedere că momentan facultatea durează doar 3 ani şi că modulul pedagogic se face doar pe jumătate în timpul facultăţii, se pune întrebarea ce statut are cel care susţine examenul de titularizare şi obţine peste 7.
Astăzi am aflat şi răspunsul :  fericitul se numeşte TITULAR ÎN DEVENIRE !
De ce? Simplu, fiindcă abia după un an de experienţă se poate susţine examenul de definitivat, care nu te definitivează, ci te titularizează.

Deci legislaţia română oferă după un examen un statut de titular în devenire !
Cum spuneau versurile alea de demult ? că m-a lăsat memoria, crezînd că n-ar mai fi valabile ...
Pionierii de azi, 
Uteciştii de mâine !

Iti poti imagina ce-ar fi daca intr-o buna zi ...

Răsfăţ. Ba chiar mai mult răsfăţ acum, când nu-l merit, decât atunci când l-am meritat.

Ce frumoasă despărţire, se auzea cum trece-un tren, îţi creşteau zorii din pupile, 
Dar ce frumoasă despărţire era dac-ai fi fost şi tu ...

Dar nu o despărţire a fost ieri seară, ci un concert. Concertul lui Nicu Alifantis din Ploieşti, pentru lansarea albumului Mozaic.

Şi încă o dată, văzînd lumea în jurul meu cum stătea ţapănă ca la medic, mi-a fugit gândul la Cenaclul Flacăra. Eu nu-s atât de civilizată încât să asist la un concert fără să mă manifest într-un fel. Dau din picioare, scutur din plete, probabil deranjez un pic în jurul meu, dar muzica trebuie lăsată să-şi facă de cap inclusiv cu corpul tău, că doar de-aia e concert şi nu adunătură de sperietori de ciori pe fotolii.

Am venit aici să stau cu tine, ca-n vitralii vechi, Perechi de regi lângă regine ... 

Când mi-am cumpărat biletul tanti mi-a spus că rândul 2 era deja vândut, aşa încât am ales rândul 3.
La concert, surpriză : rândul 2 a fost liber aproape complet.
Ceea ce înseamnă că acolo nu fuseseră bilete vândute, ci invitaţii aruncate în stil românesc.
Iar invitaţii gratuit s-or fi speriat de ploaia de-afară şi-or fi preferat să fredoneze ei acasă

Nu e timpul gata, am să risipesc încă un infinit ca să vezi cumva că ...

Iar eu, ieri seară, am reuşit încă o păţanie cum numai mie mi se întâmplă.
De data asta n-a mai fost la cinema, cu o pungă vărsată de ceai (parcă nu m-am făcut de râs până acum povestidu-vă despre asta),
ci la concert, cu o sticlă cu apă ţinută la picioare pentru a păstra în ea un trandafir.
La cât mi-e mie milă de flori doar nu era să-l las să se usuce două ore fără apă !
Am preferat să par încă o dată o ciudată neruşinată.
Dar de unde era să ştiu eu că tocmai ieri înainte de concert aveam să primesc, cu totul întâmplător, un trandafir ?

Tu umbră tăcută şi dragă aşează-ţi fularul la gât ... 

Concertul a fost minunat, Nicu Alifantis, de unul singur, cu 6 chitare în jurul lui,
fără dans, fără costume schimbate, fără backing vocals,
a fost umplut o seară întreagă. Aşa e când ai din ce să te dărui !

N-am de gând să vă laud mai mult concertul fiindcă vreau să vă convingenţi singuri !

Păcat de-un singur lucru :
că doar în poezie despărţirile pot fi frumoase.
că în realitate există prea puţini poeţi care să simtă nevoia asta.

Unul din cele mai frumoase cadouri. Cum sa-l protejez?

Nu-mi plac complimentele la fel cum nu-mi prea plac nici cadourile obişnuite.

Prefer vorbele de încurajare sau părerile sincere.
La fel şi cu cadourile, le prefer pe cele neobişnuite, dacă se poate din cele ce nu se pot cumpăra.

Astăzi am primit unul din cele mai frumoase cadouri. Îl vedeţi mai jos.
De la o colegă talentată, inteligentă şi perseverentă.
Nu ştiu dacă eu am meritat cadoul ăsta, dar ea cu siguranţă merită să ajungă să aibă şi folos de pe urma talentului ei artistic.

Problema este acum că nu ştiu cum să îl protejez.
Ştiam că există nişte spray-uri folosite de graficieni ce se pulverizează peste creion pentru a nu se estompa. Dar acum nu regăsesc pliantul acela şi nu ştiu de unde aş putea cumpăra aşa ceva.
Mă mai gândeam să-l plastifiez. Oare în felul ăsta aş împiedica atenuarea creionului în timp?
Aveţi alte idei ?

Şi ceea ce ascultam de aveam figura asta nostalgică :

https://www.youtube.com/watch?v=K5KAc5CoCuk

Sunt facuta din extreme. Care ma dinamizeaza si ma incurca.

Vă place poza de mai jos ?

Pe mine mă reprezintă. Sau, de fapt, mă reprezintă pe mine timp de vreo 4 luni în fiecare an.

Cam aşa sunt eu : 

boemă, visătoare, naivă şi optimistă în caracter,  

boemă şi plutitoare în aspect. Dar ambele doar pe timp de vară. 

În mine îs două persoane diferite :

una sceptică, mohorâtă şi ironică din octombrie până în aprilie,

şi una, din mai până în septembrie, pusă pe remodelarea lumii după propria voinţă, crezînd frenetic că poate schimba oamenii încât să semene mai mult cu cei din mintea ei. 

Cine mă vede iarna nu ştiu dacă m-ar recunoaşte vara.

Iarna stau ascunsă într-un urs morocănos, greu să intuieşti altceva în acel contur.

Şi totuşi vara devin un fluturaş. Cu fuste lungi şi învolănate.

Când am văzut imaginea de mai jos la chioşc ... m-am recunoscut în ea.

Mie mi-a plăcut atât de mult încât am dat 15 roni pe ea. 

Bine, de fapt 15 roni pe imagine, pe revistă şi pe tipar.

Fiindcă în interiorul revistei am tiparul pentru minunăţia de fustă.

Şi-am pus deja gând rău banilor pentru vara asta :

am de gând să încerc să-mi croiesc singură tiparul ăsta.

Ca dificultate Burda o cotează la (doar şi numai) două stele şi jumătate dintr-un maximum de trei.

Şi asta va fi prima mea încercare de croială !

E clar că mă zvârl nebuneşte cu încercarea asta,

fiindcă la fusta 'mea' vor intra 6.40 metri !

Dar ce nu e cu miză mare nu-mi stârneşte interesul. 

Vă las şi-un cântecel pe care-mi vine mereu să plutesc, chit că-s urs sau fluture. 

Mă întreb dacă aşa suntem oare cu toţii, cu personalităţi opuse pe care tot încercăm să le armonizăm ...

Strategii de prostire a celorlalti. Exemplificare fara risc.

Tehnicile astea îs folosite de mulţi, cu mai multă sau mai puţină artă. Una din ele este 'good cop, bad cop'.

Astăzi un prim exemplu de practicant al acestei strategii de prostire (a proştilor) :
cu surle, trâmbiţe şi girofaruri, primarul oraşului Ploieşti, Iulian Bădescu, de profesie jurnalist.

De pe 1 ianuarie 2014 biletul pentru transportul în comun în Ploieşti s-a scumpit până la 2 roni.
La scurt timp o ieşit în presa locală Bădescu primarul-jurnalist şi-a gângurit el că se doreşte ca din luna martie transportul să devină complet gratuit pentru ploieşteni fiindcă vor începe lucrări de reamenajare a liniilor de tramvai, disconfortul prin urmare etc

Cine l-o fi crezut cu gratuitatea nu ştiu, că doară tocmai scumpise biletul de la 1.6 la 2  roni ! Lumea deşteaptă a citit în declaraţia asta doar o amăgire prea dulce menită să închidă gurile celor ce ar fi protestat contra scumpirii biletelor.

Însă aburirea nu se opreşte aici.
Când s-o apropiat termenul fatidic de 1 martie, primarul-jurnalist Bădescu a profeţit o nouă intenţie îngerească a 'mnealui :
va propune în consiliul local un  abonament unic pentru toate traseele cu preţul de 65 roni, adică ieftinit faţă de cei 102 roni actuali. Tot din pricina / datorită lucrărilor ce vor începe etc

Şi ... ghici ghicitoarea mea !
Consiliul local n-o votat propunerea. Nu începând cu luna martie, ci de la 1 aprilie.

Primarul Bădescu tot îl joacă pe the good cop şi tot încearcă să spună că toate intenţiile lui bune sunt blocate de consiliul local, the bad cop.
De fapt, strategia asta a fost iniţial folosită, cu maximum de succes, de întăiul marinar al ţării, că şi el era potent rău în promisiuni, dar nu-l lăsau oamenii răi să ni le satisfacă.

Bineînţeles că e probabil ca şi primarul-jurnalist să primească şi al doilea mandat ca primar, la fel cum a primit şi primarul-marinar.
Fiindcă majoritatea votanţilor ...

Dar eu propun, dacă tot e cu democraţie şi respectăm voinţa celor mulţi (şi ... mulţi) atunci să ducem democraţia un pic mai departe adică să fie auzită totuşi şi vocea celor mai puţini dar nemulţumiţi.
Concret, în cazul de faţă propun ca 
să se realeagă Bădescu primar cu majoritatea voturilor, dar fiecare cetăţean ce nu îl va  vota pe el să aibă dreptul de a-i trage un şut în dorsal. Şi nu oricum, ci argumentat, înregistrat şi mai ales ordonat :
adică fiecare cetăţean să-şi întocmească o listă concretă cu nemulţumirile din timpul mandatului şi pentru fiecare nemulţumire în parte să revină dreptul la un şut în fundul alesului democratic.

Desigur că îi vom avea în continuare primari, parlamentari, preşedinţi, dar măcar timp de câteva luni s-o să mai poată să stea la fel de comod în fund şi măcar acolo o să-i doară de noi !