Eu si alte feluri, dar sigur nu oamenii mei

miercuri, 27 septembrie 2017

Acum câteva zile spuneam că-n viață întâlnim oameni care ne învață și oameni care ne dezvață.
De ambele soiuri de oameni am nevoie: îmi sunt utili și mă las modelată de ei, că până și cei care mă dez-vață sunt importanți.

Singurii pe care nu-i vreau în preajmă sunt cei de la care nu am ce învăța. 
Iar ăștia nu-s neapărat ignoranții, ci ignoranții-aroganți: 
cei care nici nu știu, care nici nu știu că nu știu și nici măcar nu le pasă dacă află că nu știu. 
O comoditate mentală pe care, uneori, mărturisesc, o invidiez. 

Din sfera asta fac parte cei care nu pot pronunța cuvintele Nu știu. 
De mai multe ori am avut discuția asta contradictorie cu cineva care susține că e o rușine pentru un profesor să spună Nu știu. 
De tot atâtea ori i-am replicat că un profesor care pretinde că are toate răspunsurile e pentru mine în primul rând un impostor, iar în al doilea rând exemplu dublu-periculos pentru copii:
- e posesorul unui caracter dubios, cu orgoliul său exacerbat, 
- dar și practicantul unui stil autoritarist - eu le știu pe toate, deci sigur tu nu mă poți contrazice.

Prezența lui Nu știu în vocabular nu e un motiv de rușine, ci o dovadă că vrei să te perfecționezi continuu. 
Din contră, 
absența lui Nu știu din vocabular e dovadă de superficialitate și limitare, adică fix invers față de ceea ce vrea să pară. 

Azi, văzând o planșă cu steaguri rare, mi-am amintit un episod petrecut în vacanța mea minunată de vară: sudul Angliei, periferia unui mare oraș. Oamenii nu prea au afișate steaguri în zonă, așa încât m-a frapat când într-o curte am văzut nu unul, ci chiar două steaguri.
Primul era al Angliei, dar cel de-al doilea mi-era necunoscut, deși mi s-a părut mai mult decât neobișnuit : o cruce albă pe fundal negru.
Nah, la ce să mă ducă gândul, un steag cu negru mi s-a părut a fi ... de pirați! Că și așa au cam mulți oameni bărcuțe prin părțile locului. 
De la fereastra cafenelei de unde îl vedeam, mă tot întrebam ce-o fi.
Așa încât i-am întrebat pe obișnuiții cafenelei dacă e vreun steag din zonă, pe fundal negru, cu o cruce albă.
Răspunsul a fost minunat : ,,Nu există așa ceva!"
Le spun că l-am văzut și încerc să adaug că, dacă se mută 10 metri mai în față, îl pot zări și ei, dar nu mai apuc fiindcă altcineva mă lămurește pe un ton mai ferm, plusând chiar : "Nu există nici un steag cu negru in UK!".

Mioapă sunt, dar parcă încă disting bine culorile, așa că mai târziu am dat cu sfântu' goagl :
steagul ce-l vedeți mai jos e steagul regiunii Cornwall. Și există.

Dar da: cel mai simplu pe lumea asta nu e să spui "Nu știu / am să mă informez", 
ci e să spui "Nu există" dacă n-am aflat eu de asta.
Sau în varianta bucureșteană a răspunsului : Nu sunt de aici ! ;)




1 comentarii:

coco spunea...

ignorantii aroganti, cunosc cativa... bine zici!

Trimiteți un comentariu