Eu si alte feluri, dar sigur nu oamenii mei

Acum câteva zile spuneam că-n viață întâlnim oameni care ne învață și oameni care ne dezvață.

De ambele soiuri de oameni am nevoie: îmi sunt utili și mă las modelată de ei, că până și cei care mă dez-vață sunt importanți.

Singurii pe care nu-i vreau în preajmă sunt cei de la care nu am ce învăța. 

Iar ăștia nu-s neapărat ignoranții, ci ignoranții-aroganți: 

cei care nici nu știu, care nici nu știu că nu știu și nici măcar nu le pasă dacă află că nu știu. 

O comoditate mentală pe care, uneori, mărturisesc, o invidiez. 

Din sfera asta fac parte cei care nu pot pronunța cuvintele Nu știu. 

De mai multe ori am avut discuția asta contradictorie cu cineva care susține că e o rușine pentru un profesor să spună Nu știu. 

De tot atâtea ori i-am replicat că un profesor care pretinde că are toate răspunsurile e pentru mine în primul rând un impostor, iar în al doilea rând exemplu dublu-periculos pentru copii:

- e posesorul unui caracter dubios, cu orgoliul său exacerbat, 

- dar și practicantul unui stil autoritarist - eu le știu pe toate, deci sigur tu nu mă poți contrazice.

Prezența lui Nu știu în vocabular nu e un motiv de rușine, ci o dovadă că vrei să te perfecționezi continuu. 

Din contră, 

absența lui Nu știu din vocabular e dovadă de superficialitate și limitare, adică fix invers față de ceea ce vrea să pară. 

Azi, văzând o planșă cu steaguri rare, mi-am amintit un episod petrecut în vacanța mea minunată de vară: sudul Angliei, periferia unui mare oraș. Oamenii nu prea au afișate steaguri în zonă, așa încât m-a frapat când într-o curte am văzut nu unul, ci chiar două steaguri.

Primul era al Angliei, dar cel de-al doilea mi-era necunoscut, deși mi s-a părut mai mult decât neobișnuit : o cruce albă pe fundal negru.

Nah, la ce să mă ducă gândul, un steag cu negru mi s-a părut a fi ... de pirați! Că și așa au cam mulți oameni bărcuțe prin părțile locului. 

De la fereastra cafenelei de unde îl vedeam, mă tot întrebam ce-o fi.

Așa încât i-am întrebat pe obișnuiții cafenelei dacă e vreun steag din zonă, pe fundal negru, cu o cruce albă.

Răspunsul a fost minunat : ,,Nu există așa ceva!"

Le spun că l-am văzut și încerc să adaug că, dacă se mută 10 metri mai în față, îl pot zări și ei, dar nu mai apuc fiindcă altcineva mă lămurește pe un ton mai ferm, plusând chiar : "Nu există nici un steag cu negru in UK!".

Mioapă sunt, dar parcă încă disting bine culorile, așa că mai târziu am dat cu sfântu' goagl :

steagul ce-l vedeți mai jos e steagul regiunii Cornwall. Și există.

Dar da: cel mai simplu pe lumea asta nu e să spui "Nu știu / am să mă informez", 

ci e să spui "Nu există" dacă n-am aflat eu de asta.

Sau în varianta bucureșteană a răspunsului : Nu sunt de aici ! ;)

Achitarea de datorie

Cu memoria încă stau bine, cu execuţia mai prost.

Kadia mi-a adresat un set de 11 întrebări, le răspund cam după o lună, din varii motive care se întind de la vacanţa mea până la vacanţa pc-ului meu.

1. Care este cea mai veche amintire pe care o aveţi?
Prefer să n-o povestesc, nu-i tocmai veselă.

2. Primeşti ca premiu o invitaţie la cină cu un scriitor contemporan. Pe cine aţi alege şi de ce?
Am să aleg dintre scriitorii străini : Amos Oz pentru că este un povestitor minunat sau Paul Auster pentru că are nişte ochi care mă fascinează.
Dar cred că i-aş lăsa pe amândoi cu paharele în mână dacă m-ar invita Radu Beligan la masa lui. (am ieşit din subiect, dar imaginaţia mea n-are stavile când e vorba de cine.)

3. O slujbă cu orar fix şi venit constant sau o slujbă cu orar neprevăzut, riscuri mari dar bănoasă?
Cea cu orar fix. Oricum n-am noroc la slujbe bănoase, de ce să mă mai aleg şi cu riscuri mari?

4. Dacă v-aţi întoarce la 18 ani aţi alege acelaţi drum în viaţă?
Hmmm ... tare interesantă întrebare, e chiar potrivită pentru mine, ... dar chiar nu ştiu.
N-ar trebui să mai aleg acelaşi lucru, dar cumva cred că lucrurile nu se puteau întâmpla decât aşa cum s-au întâmplat şi că trebuia să parcurg drumul ăsta ocolit.

5.  Care credeţi că a fost cea mai proastă decizie din viaţa voastră şi cum aţi schimba-o?
Răspunsul e legat de întrebarea de mai sus în cazul meu.

6. Între un concert şi o seară într-un apartament de hotel de 5 stele?
Simplu : concertul şi apoi un party în vreun club unde să dansez până în zori.
Pentru că tot ceea ce înseamnă 5 stele pentru mine e plictiseală majoră pe bani mulţi. 4 pereţi am şi acasă, le pot lipi eu 50 de stele.

7. Ideea din filmul Indecent Proposal cu Demi Moore şi Robert Redford, aţi accepta?
Nu, dar aş dori ca soţul meu să fie Robert Redfort şi nu Woody Harrelson.
La drept vorbind, n-aş accepta în primul rând să fiu soţia unui antipatic cu muşchi precum Harrelson.

8. Partenerul de vis este ambiţios sau blând?
Aici nu înţeleg exact opoziţia, am să o transform între uşor 'agresiv' sau 'blând'.
Păi dacă-i de vis nu e nici brută, dar nici căţeluş. E pur şi simplu stăpân pe el, gândirea şi reacţiile lui.

9. Defectul uman ce mă deranjează cel mai mult.
Ipocrizia, pentru că-s genul care preferă să dea cu bâta-n baltă dar să spună ce gândeşte decât să o dea cotită după 3 cireşi. Nu suport să nu ştiu cu cine am de-a face : dacă eşti mârlan fii mârlan, dacă eşti rea fii rea, dar s-o ştiu şi eu şi poate am să ţin la tine oricum, doar să ştiu ce fel de om eşti.

10. Bloc sau casă? Motivaţi alegerea.
Hmm ... momentan aş prefera o colibă în vârf de deal, să-i văd de sus, dar de departe pe toţi.

11. Care este ultima carte citită care v-a plăcut?
Ha! Îs trei la număr deja, toate trei în serie, am avut noroc. Am de gând să scriu şi pe-aici despre ele.

Să ne găsim cu bine deci, avem ce citi şi-avem la ce 'ideali' să visăm !