Asa mi-am facut si eu de ras tara. Si-asa mi s-a replicat.

Am un mare noroc, din naştere. Nu sunt gurmandă, pot trăi câteva zile în şir cu doar doi McChicken şi un pachet de biscuiţi pe zi.
Asta mă ajută mult în excursii, fiindcă dispun mereu de fonduri limitate.

Hai că la Paris am reuşit eu să găsesc un hostel la doar 20 de euro pe noapte (e drept, cam fără duşuri şi totalmente lipsit de căldură, pe vremea asta, 3 grade maxima).
Însă cu mâncarea în Franţa pentru un gurmand tre' să fie un chin teribil.
Orice bistro e scump, iar porţiile câteodată sunt tipic franţuzeşti, adică în cantităţi moderate.

Aşa că, pentru 5 zile, a trebuit să recurg la McDonalds.
Nu stau să-mi bat capul de ce McChicken la ei costă 2 euro, în timp ce BigMac e aproape 4 euro.

Însă nu pot să nu mă gândesc cum am picat eu drept româncă sărăntoacă, ca o naivă veselă ce sunt!
La McDo mi-am comandat sandvişul, iar când m-o întrebat omul ce mai vreau i-am răspuns un ketchup şi l-am întrebat cât costă, fiindcă nu apărea pe tabelă.
S-a uitat brunetul amuzat la mine, m-a lămurit că e gratuit, după care mi-a trântit 4 pliculeţe pe tavă.
Să-mi ajungă, poate să fac şi provizii.

Nah, de unde să bănuiască românul că sosurile care la noi costă 1 ron în toată reţeaua Mc,
sunt în fapt gratuite în străinătate?
Acum, dincolo de jenă, rămân cu o dilemă :
carevasăzică în Franţa am fost luată drept sărăntoacă flămândă,
iar în România sunt, suntem consideraţi cum anume fiindcă ni se cer bani pe chestiile gratuite?

Asta cred că înseamnă tehnica punctelor de vedere multiple aplicată din literatură în lumea noastră cotidiană de tip fast-food.