O ghicitoare pentru ploiesteni, o poanta buna pentru restul

Azi am râs cu poftă. E drept, m-am şi trezit amuzată de un vis haios. Dar ce am citit de m-am amuzat?

Un club din Ploieşti încearcă să se promoveze. Drept care scrie ce minunăţii de programe oferă. Şi, fiind un club destul de nou, spune şi unde anume poate fi găsit.
Nu dă o adresă, ci următoarele indicaţii : 'vizavi de Muzeul de Istorie sau, de la intersecţia de la Tribunal, se face rondul la stânga şi se intră pe aleea din spatele blocului situat în faţa Parcului Nichita, la subsol. Grilajul de la intrare ar trebui să vă dea de ştire că aţi ajuns exact unde trebuie.'

Mărturisesc : sunt ploieşteancă din naştere. Da' n-am priceput unde vine clubul ăsta. Şi-am citit anunţul de 4 ori. Întăi m-am complicat cu faptul că vizavi de Muzeul de Istorie nu e decât Tribunalul. Care poate fi considerat maxim circ, dar nu club.
Apoi dilema secundă : care intersecţie, că-s două care încadrează Tribunalul. Şi-apoi iarăşi am gândit intens la conceptul de 'stânga', fiindcă în funcţie de direcţia de mers stânga poate fi ... dreapta.

Eu aş da formularea asta la concursurile de cercetaşi, proba de orientare.
Iar celui ce promovează clubul i-aş da un premiu 'cea mai absconsă promovare'.

Parcă există nişte jocuri mai nou real-virtuale în care primeşti indiciile pe net iar tu tre' să descoperi în teren indiciul concret lăsat acolo.
Deci Pentru ploieşteni nu vă spun numele clubului, dar vă invit să ghiciţi unde vine.

Calatorim, citim, ne veselim dar mai si gandim

Acum 6 luni când mi s-a dat de citit cartea Călătoriile lui Gulliver am crezut că e o greşeală. Doar Gulliver e o carte pentru copii, nu-i aşa?

Ei bine, nu! Scrierea lui Jonathan Swift e una din acele cărţi '2 în 1' : le citeşti copil fiind atras de imaginaţia glumeaţă şi de suspansul poveştii. Şi-apoi, dacă le reciteşti ca adult, descoperi o serie de semnificaţii despre lume deghizate în acea poveste de copii.

Călătorim alături de Gulliver prin tot felul de lumi bizare. Pierdem astfel -aparent- legătura cu viaţa cotidiană şi alunecăm pe rând în lumea omuleţilor, în cea a giganţilor, ajungem pe o insulă aeriană ce navighează în jurul teritoriului de la sol printr-un magnet pe post de cârmă şi încheiem periplul printr-o incursiune într-o lume egalitară a cailor înzestraţi cu gândire şi limbaj.

De ce să citim ca adulţi cartea asta?
Argumentele merg de la plăcere la utilitate. Se citeşte uşor şi e amuzantă.
Însă e şi o lectură tonică. Eşti deprimat de ceea ce vezi în jurul tău, de situaţia din ţară şi crezi că aşa ceva se poate numai în România anilor noştri. Citeşte-l pe Swift şi vei pricepe că lucrurile se întâmplă cam la fel oriunde! Şi dintotdeauna, doar cartea e scrisă pe la 1700. Poate doar amploarea aspectelor negative să difere.

În fapt Călătoriile lui Gulliver sunt o critică a Angliei contemporane lui Swift, a viciilor oamenilor şi a tarelor sociale. Avem parte de corupţie, favoritisme, ambiţii stupide. Avem un savuros pamflet asupra inutilităţii cercetărilor ştiinţifice ale Academiei. Culmea, partea asta nu s-a schimbat deloc până în ziua de azi - oamenii de ştiinţă englezi sunt faimoşi pentru numărul mare de studii pe teme imbecile.

Gulliver la urma urmei e la fel de dezorientat în aceste lumi potrivnice pe cât suntem noi astăzi.
Şi la fel ca noi trebuie să găsească o cale de a se strecura printre toate pericolele.

Voi în schimb nu trebuie să înfruntaţi nici un pericol ca să citiţi cartea, v-am lăsat eu link-ul de unde o puteţi cumpăra.
Iar dacă v-aţi dori să citiţi şi The Hobbit, atunci participaţi şi voi la concursul organizat de Kriogen cu sprijinul Librariei Online Carti Diverse.

Vocea Romaniei are si ambitus, si timbru, da' si hormoni cam multi

Am urmărit X Factor pe Antena 1 la prima ediţie, se anunţa a fi un format de succes şi o emisiune pe gustul meu. Dar la fel de curioasă eram şi faţă de Vocea României de pe Pro tv.

Astă seară, printre minute, am reuşit să văd majoritatea concurenţilor.
Spre oftica mea, trebuie să recunosc că şi de data asta formatul Pro teve-ului e mult mai interesant decât cel de la Antena 1. Show-ul e garantat pur şi simplu de suspans, pentru că aici trebuie să aleagă fiecare jurat, dar şi fiecare concurent la rândul lui trebuie să opteze pentru un jurat.
În plus, ideea folosită e chiar un test interesant, cei patru juraţi stând cu spatele la candidaţi şi alegându-i, sau nu, doar pe baza vocii auzite.
Prin comparaţie, concursul de la Antena 1 e monoton, dacă vreun concurent face show bine, dacă nu ... nasol.

Juraţii Pro tv-ului sunt Smiley, Moga, Brenciu şi Loredana. Pe doi dintre ei, recunosc, mă irit numai când îi văd, fără legătură cu calităţile lor vocale.
Pe Smiley îl descopăr a fi simpatic, un tip cu replică, carismă şi la locul lui, sau încă nu o fi vrut să-şi etaleze aroganţele şi extravaganţele.
Moga nu mă miră, e cam la fel de limitat pe cât îi e muzica.

Loredana ... pfff, de fiecare dată când o văd, femeia asta îmi dă senzaţia că violează bărbaţii.
Nu-i de ajuns că are trăsături accentuate pe care şi le evidenţiază prin machiaj, de ajunge să semene cu un travestit!  După ce că nu are pic de feminitate, îşi mai condimentează atitudinea cu atâta agresivitate, se bagă pur şi simplu în bărbaţi, prin mişcări sau replici, încât de multe ori se jenează respectivii. Astă seară am văzut-o într-o tentativă de căţărare pe Smiley, mai departe am sărit peste câteva minute. Aveam treburi.

În contextul ăsta, revelaţia serii a fost Horia Brenciu. Era individul ăsta mai în călduri decât însăşi Loredana ! Nu ştiu ce îi puseseră în ceai înainte de emisiune, dar se manifesta ca un primat, zbiera peste concurenţi, se extazia la vederea tipilor, hăhăia cât toată sala adunată, făcea declaraţii de aveai nevoie de lămâie, punea pauze între cuvinte de reieşeau aluzii sexuale etc
Şi după ce toată seara a salivat pentru fiecare concurent mascul, la vederea unei tipe absolut superbe (pe care n-a ales-o nici unul din juraţi pentru că tipa a oferit o variantă originală a unui cântec prea cunoscut!!) a încercat să dreagă busuiocul şi a reuşit să alunece până la rolul imbecilului mârlan, oferindu-i-se să-i dea blondei lecţii în particular.

Voci sunt în concursul ăsta, oho ! Aproape toţi concurenţii au voce, unii chiar un stil deosebit.
Păcat că formatul Pro tv-ului, pe lângă binecunoscuta marşare pe latura emoţională prin cazuri sociale, foloseşte suspansul formatului în mod greşit.
Aşa încât În loc de suspans, faptul că juraţii îşi dispută concurenţii nu rezultă decât în hormoni eliberaţi prin aluzii sau grohăieli brenciene.

E drept, nimic nu-mi displace mai mult decât un bărbat ce se crede şmecher încercând numai aluzii sexuale, că doar până acolo îl însoţesc neuronii. Mârlanii agresivi verbal ce îşi permit insinuări cu persoane nou-cunoscute sunt buni numai de pus la grădina zoologică, dacă e după mine.
Totuşi, pentru binele emisiunii : sper ca regizorul să-i taie pe viitor microfonul lui Brenciu, măcar în timp ce bietul concurent îşi cântă piesa!

Greu e drumul catre vacanta. La mine totul e din doi pasi, cu perseverenta.

Pe când eram copilă vacanţele mi-erau la fel de planificate pe cât îmi sunt acum. Listă cu ceea ce tre' să pun în rucsăcel, uitat în mersul trenurilor ...
Pe-atunci era vorba de nerăbdare.
Acum cred că s-a transformat în anxietate.

Nebunii n-am făcut niciodată, sunt prea temperată şi lucidă de felul meu. Am şi băut în tabere pe când aveam vreo 15 ani, dar cum sunt rezistentă la băutură nu s-a lăsat cu peripeţii de povestit.

În schimb ţin minte o anume senzaţie de copil şi-aş vrea s-o regăsesc, dacă e posibil vara asta : să-ţi dai drumul pe derdeluşul vacanţei cu tot avântul, s-o savurezi până la miezul momentului şi cu toate astea să-ţi păstrezi capacitatea de a te lăsa surprins de vacanţă.

Pe măsură ce creştem nu mai facem asta. Înnebunim în planificări, în hoteluri, în reduceri, în confort, în aglomeraţie, în caniculă, în limite de timp ... în vreme ce vacanţa se scurge printre toate astea.

Şi totuşi. Când vine vorba de vacanţă mi-amintesc de una anume, cu senzaţii mai variate decât curcubeul.
Acum mulţi ani, cred că aveam eu vreo 12, clasa a VI-a să fi fost. Prima mea tabără. Prima mea plecare nu doar fără părinţi, dar şi în altă direcţie decât casa bunicilor.
Un entuziasm nebun. Nah, mai vedeam şi eu alt drum din ţara asta!
Tabăra ... printr-o regiune frumoasă, în Argeş, la munte. Nici nu-mi venea să cred că ai mei mă lasă în sfârşit. Singură, cum ziceam eu.

Vineri trebuia să fie vizita medicală.
Eu, ca om care întotdeauna face altceva decât trebuie făcut, mi-am zis că n-are rost să stăm să aşteptăm o groază la cabinet, putem folosi timpul mai eficient. Şi-am luat-o pe mama să-mi cumpere costum de baie (normal că n-aveam aşa ceva. Dar dacă o să zic că n-am nici azi ... mă întreb ce au să deducă unii.)
Şi-atât am probat eu costume de baie (cochetă de mică!), încât până ne-am întors la medic ăsta deja plecase.
Deci rămăsesem fără viză!

Ştiam eu că era prea frumos să fie adevărat, că n-or să mă lase ai mei singură în vreo tabără! În mintea mea de-atunci maică-mea o făcuse special, desigur!
Da' habar n-aveam că o să mi se tragă de la probat costume de baie şi de la faptul că nu-şi pusese medicul semnătura pe lipsa mea de păduchi.

Şi-atât am plâns în ziua aia ...
Că până la urmă alor mei li s-a făcut milă de mine şi-au făcut ceea ce n-au mai făcut vreodată : au făcut pe dracu'-n patru să rezolve pentru mine şi să plec în tabără.
Luni aveam viza medicală - păduchi nu mai făcusem de ani de zile, deci fusese o formalitate.
Dar noi n-aveam maşină, iar autocarul plecase de două zile.
Aşa încât luni am avut şi-un unchi care m-a dus cu maşina lui până în Argeş, direct la tabără.
Unchi-miu, omul care a găsit o tabără ascunsă-ntre munţi, pe un drum pe care nu mai fusese.
Şi-a găsit-o doar cu o hartă, că nu erau gps-uri pe vremurile alea.
Era deja a doua oară când unchiul devenea eroul meu!

Eram atât de bucuroasă pe-acum ...
Cu aceeaşi intensitatea dar fix la polul opus faţă de cum rătăcisem cu simţirile în urmă cu doar două zile!
Şi-asta a durat fix până când, ajunsă în tabără, prima care mi-a venit în întâmpinare a fost Lili, colega pe care o admiram ca pe nimeni alta.
Numai că Lili era deja răguşită, nu mai putea vorbi.
Unchi-miu, om pus pe şotii, mi-l amintesc şi acum, îi recomandă lui Lili tratamentul pentru durere de gât : 'ah, nu-i nimic! te duci la bucătărie, deschizi frigiderul şi bagi capul în congelator!'.
Dar eu, auzind-o pe Lili răguşită, am simţit cum iarăşi se-ntoarce roata emoţiilor mele şi-mi alunecă toată bucuria din celule : era clar!, toată distracţia se consumase deja, pierdusem ce fusese mai bun!

Eheee, normal că n-a fost aşa cum am gândit eu cu mintea şi cu ciuda unui copil de 12 ani ce reacţionează năvalnic.
Normal că ne-am distrat, că am râs, că am mai tras şi spaime din pricina localnicilor (tare chitroşi oamenii locului). Ba chiar am o groază de amintiri de-atunci.
controlul medical la care era să mor de ruşine,
discoteca la care se dădea 'Richaaard touch me' al Depeche-ilor mei (erau ai mei încă de-atunci),
Mânăstirea Curtea de Argeş, barajul Vidraru cu Omul Electric (sic!), Transfăgărăşanul,
ciocolăţelele rotunde Scufiţa Roşie,
Găbiţu, puştiul tupeist şi vesel ca nici un altul pe care îl dădeai afară pe-o uşă doar ca să intre imediat pe cealaltă, şi pe care sunt tare bucuroasă că l-am întâlnit atunci pentru că -poate- a contribuit la felul meu de a privi oamenii,
dormitul în cabane de lemn pentru băieţi şi în conac pentru fete - şi ce conac!,
wc-urile cu tălpi situate în curte,
spălatul în curte la 'jgheab',
trezirea dată cu trompeta şi promisiunea neonorată să i-o înfundăm,
Lili şi Valentin (doi oameni de care mi-e dor, că greu mai ajungi să te întâlneşti cu românii emigraţi), Florin, Ionuţ, Elena şi Ştefăniţă, un Cristi -parcă- frumuşel, o Ramona -parcă- foarte înaltă ce adusese unghii false  ohoo!,
autocarul stricat la întoarcere, aşteptarea unuia nou să ne preia şi întârzierea de vreo câteva ore, sosirea în faţa şcolii 23 Cina şi ai mei, pe care îi crezusem leşinaţi pe trotuar (nu erau nici telefoane mobile pe-atunci) aşteptându-mă.

Da, chiar multe amintiri din acele câteva zile.
Mai puţin poze, că nu-mi lăsa nimeni aparatul mie pe atunci.
Însă din zilele alea iubesc focurile de tabără.
Şi mersul cu autocarul în care se cântă.
Iar dacă voi mai ştiţi că se organizează aşa ceva ... doar ziceţi-mi şi promit că-mi fac vizita medicală la timp!


'Legendă' :
Postarea asta a pornit de la o idee de-a lui Waven, de a scrie despre vacanţele noastre.
Mi-a plăcut mult ideea, nu puteam să scap prilejul de a povesti despre o amintire dragă.
Dacă vi se pare că a reieşit o povestioară cam patetică, eu o recunosc doar ca nostalgică.
Cu atât mai mult cu cât tocmai am vorbit cu vără-miu să punem la cale o întâlnire între verişori, după ani de zile, şi-aşa ne-am amintit de copilărie.
Cât despre colegi, mi-e dor de mulţi. La fel cum mi-e dor de-o tabără! Zău că eu am rămas cu maturitatea pe la 14 ani, deci ar ieşi o tabără pe cinste.
Mergem?

Cu această postare particip la concursul organizat de Baia Roşie Resort.

Poate vreti sa castigati o carte, uite si ocazia

Nu stiu cat va impulsioneaza ideea unui castig constand intr-o carte nu mai scumpa de 40 roni, dar eu, cand am citit despre asta, m-am simtit de parca cineva mi-ar fi oferit sutul dorsal de care aveam nevoie pentru a ma mai dinamiza la inceput de saptamana. (Ca stau cam prost la capitolul impulsuri in ultima vreme).

Asa incat va las linkul catre Blogul lui Lillee, cititi la ea ce trebuie sa faceti daca va doriti sa cititi o carte sau sa umpleti un spatiu cam gol de pe birou. Ca nu va pune nimeni pe urma sa povestiti ce ati citit!
Mie mi-a placut ideea concursului, dupa cum se si vede, daca am ales sa ma voluntariez pentru popularizarea unor astfel de initiative. Si implicit a site-ului librariei cu pricina. (Uite ce frumoasa strategie din partea lor, cu doar 40 roni! De invatat tactica!).