Un 'Egoist' pe nume Radu Beligan.
Pe care tocmai l-am văzut în seara asta.
Eu atât vă spun :
la anul, când vine din nou spectacolul, nu-l rataţi ! E o comedie reuşită, cu actori buni.
Costumele şi maniera regizorală pe mine una chiar m-au făcut să cred că am în faţă oamenii cu poveştile acelea, nu actori jucând nişte personaje.
Dar mai ales, este cu Radu Beligan.
Domnul Radu Beligan, pe care la final l-aş fi luat acasă, imposibil să nu te ataşezi instantaneu de un om cu atâta farmec şi cu atâta ironie în calmul său exasperant.
Un om care e fix opusul personajului din seara asta, căruia rude şi prieteni îi reproşau egoismul, ca prilej pentru a cere mereu mai mult.
Un om generos cu talentul lui.
Şi pe care, după ce l-am văzut astă-seară, tind să cred că îl mai putem vedea destul jucând (cum mă şi liniştise cineva), resursele de dragoste de teatru ascund bine de tot anii, peste 90.
Sala a fost plină aproape până la ultimul loc şi, vă spun sincer, merită toţi bănuţii (că nu-s puţini), nu cred să plece cineva lipsit de zâmbet şi de optimism de la piesa asta!
Iar Lamia Beligan, fata domnului Radu Beligan, o femeie frumoasă şi rafinată cum rar am văzut.
O replică din piesă îmi permit să vă las la final, ca să sintetizez esenţa pe care o cam uităm :
'Plăcerea e importantă pentru sănătate.'
Mai faceţi-vă şi câte o plăcere, contribuiţi la sănătatea umanităţii, am avut demonstraţia în seara asta !
Postare scurta dar bucuroasa, generoasa dar vorbind despre un egoist
luni, 21 noiembrie 2011
Publicat de
Mihaeladm
la
22:22
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Distribuiți pe TwitterDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
Etichete:
piesa egoistul,
ploiesti,
radu beligan,
teatru
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu