Acum 6 luni când mi s-a dat de citit cartea Călătoriile lui Gulliver am crezut că e o greşeală. Doar Gulliver e o carte pentru copii, nu-i aşa?
Ei bine, nu! Scrierea lui Jonathan Swift e una din acele cărţi '2 în 1' : le citeşti copil fiind atras de imaginaţia glumeaţă şi de suspansul poveştii. Şi-apoi, dacă le reciteşti ca adult, descoperi o serie de semnificaţii despre lume deghizate în acea poveste de copii.
Călătorim alături de Gulliver prin tot felul de lumi bizare. Pierdem astfel -aparent- legătura cu viaţa cotidiană şi alunecăm pe rând în lumea omuleţilor, în cea a giganţilor, ajungem pe o insulă aeriană ce navighează în jurul teritoriului de la sol printr-un magnet pe post de cârmă şi încheiem periplul printr-o incursiune într-o lume egalitară a cailor înzestraţi cu gândire şi limbaj.
De ce să citim ca adulţi cartea asta?
Argumentele merg de la plăcere la utilitate. Se citeşte uşor şi e amuzantă.
Însă e şi o lectură tonică. Eşti deprimat de ceea ce vezi în jurul tău, de situaţia din ţară şi crezi că aşa ceva se poate numai în România anilor noştri. Citeşte-l pe Swift şi vei pricepe că lucrurile se întâmplă cam la fel oriunde! Şi dintotdeauna, doar cartea e scrisă pe la 1700. Poate doar amploarea aspectelor negative să difere.
În fapt Călătoriile lui Gulliver sunt o critică a Angliei contemporane lui Swift, a viciilor oamenilor şi a tarelor sociale. Avem parte de corupţie, favoritisme, ambiţii stupide. Avem un savuros pamflet asupra inutilităţii cercetărilor ştiinţifice ale Academiei. Culmea, partea asta nu s-a schimbat deloc până în ziua de azi - oamenii de ştiinţă englezi sunt faimoşi pentru numărul mare de studii pe teme imbecile.
Gulliver la urma urmei e la fel de dezorientat în aceste lumi potrivnice pe cât suntem noi astăzi.
Şi la fel ca noi trebuie să găsească o cale de a se strecura printre toate pericolele.
Voi în schimb nu trebuie să înfruntaţi nici un pericol ca să citiţi cartea, v-am lăsat eu link-ul de unde o puteţi cumpăra.
Iar dacă v-aţi dori să citiţi şi The Hobbit, atunci participaţi şi voi la concursul organizat de Kriogen cu sprijinul Librariei Online Carti Diverse.
Calatorim, citim, ne veselim dar mai si gandim
joi, 9 august 2012
Publicat de
Mihaeladm
la
17:13
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Distribuiți pe TwitterDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
Etichete:
calatoriile lui gulliver,
carti,
concurs,
critica sociala
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
6 comentarii:
Multumesc de inscriere :) Ramane sa vedem castigatorul.
Kriogen, imi propusesem sa scriu niste recenzii acum vreo cateva saptamani si tot nu ma indemnam. Pana la urma uite ca ai reusit tu sa ma mobilizezi. :)
Ma bucur ca am reusit sa te mobilizez :)
Am incercat in copilarie sa citesc acesta carte si nu m-a atras deloc. Abia mai tarziu, pe la 25 de ani, am reusit sa o citesc toata si sa o inteleg cum se cuvine. Nu este carte pentru copii, ci mai degraba pentru adulti. Ofera multe teme la care sa ne gandim.
Kriogen, ramane sa continui eu starea de "mobilizare", fiindca nici nu-ti poti imagina ce dulce e renuntarea la hotarari! :)
Vienela, intr-adevar, cand eram mica nu pricepusem multe, imi placea doar ideea ca poti "ateriza" oricand in alte lumi in care oamenii sa fie cat pionii. :)
Trimiteți un comentariu