Desigur, fiecare dintre noi e miezul din dodoaşcă şi fiecăruia ne place să credem că ceilalţi se topesc de dorul nostru dacă nu le luminăm ziua cu prezenţa noastră.
Am şi eu o încăpăţânare câteodată de a fi drăguţă şi amabilă cu mojicii. De a continua să fiu astfel, pentru a vedea până unde merg ei cu atitudinea lor.
Şi câteodată dă roade purtarea asta a mea.
La fel şi cu omul ăsta.
Am intrat timp de 3 zile consecutiv în magazinul lui. Un soi de alimentară de cartier.
Îmi luam doar apă, ca să nu o car din centrul oraşului, fiindcă magazinul omului era la două case distanţă de mine.
El îşi ţinea magazinul singur, m-a mirat de cum am intrat : rafturile gen labirint, îndesate până sus, iar în interior nimeni. Omul era ascuns tocmai în spate, trebuia să mergi să-l chemi ca să plăteşti marfa aleasă.
Prima oară mi s-a părut că l-am enervat deranjându-l să vină până la casa de marcat.
I-am urat o seară plăcută, mi-a mormăit ceva.
A doua zi nu mi s-a mai părut : chiar îl deranjam cumpărînd de la el; eu i-am mulţumit din nou şi i-am urat o zi bună, el mi-a mormăit iarăşi ceva.
În toate celelalte magazine vânzătoarele te întreţineau cu un mic dialog, vesele, leşinant de amabile.
La omul ăsta până şi clienţii, cei 3 care mai intrau, erau la fel de ursuzi precum el.
Mai puţin eu. Care şi a treia oară m-am încăpăţânat să fiu drăguţă cu omul morocănos.
Eu tot 'seară bună'. El tot 'ihm'.
A patra oară, exact înainte să plec din Lille. Am intrat pentru obişnuita sticlă de apă.
La tejghea ... surpriză ! omul îmi spune 'Merci beaucoup. On vous attend'.
Păi bine, chiar acum, când eram pe punctul de plecare, acum îmi spunea că mă mai aşteaptă?
Ori e veşnica ironie a contratimpului la mijloc,
ori omul se obişnuise totuşi ca să-i vorbească şi lui cineva frumos.
Şi-acum îmi place să cred că, la fel ca în snoave, cuiva a ajuns să-i fie dor de felul meu drăguţ de a fi.
Cuiva din Lille cel puţin ...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
1 comentarii:
Desi inca sper ca a fost poate vorba de un caz singular, tare mi-e teama ca povestea ta ar putea confirma ceea ce deja suspectam, si anume ca viata de zi cu zi a rezidentilor acestui oras francez odata atat de glorios, Lille, e deosebit de stressanta, ei confruntandu-se cu o criminalitate crescuta, un sistem sanitar la pamant, o criza economica ce nu mai lasa loc de speranta si e creatoare de neincredere in alti semeni oameni, plus probabil o rata deosebit de inalta de somaj in randul tineretului.
Trimiteți un comentariu