Până acum câţiva ani era o obişnuinţă să ne arătăm ofensaţi ori de câte ori vreun politician sau vreun muzician veniţi din ţări străine ne salutau cu 'Good evening, Budapest !'.
Acum în sfârşit nu ne mai confundă, dar ghici ce! - românii tot ofensaţi sunt.
Ultima păţanie a francezilor, naţie ce e neserioasă oricând şi în legătură cu orice, ne-a umplut deja televiziunile de ştiri de analişti gravi.
S-o întâmplat că la o emisiune de umor de-al lor, deci mai aiurit, două marionete vorbind limba lui Voltaire se amuzau de cum se spune la pubelă în româneşte : 'Bucarest'.
Vaaai, şi ce ne-au jignit ! Ce nedreptate de caracterizare ne-au făcut ! ...
Acum eu nu fac decât să constat că străinii au reuşit să ne personalizeze în memoria lor turistică şi să nu ne mai confunde cu alte capitale.
De fapt, la drept vorbind, după ce ai văzut Budapesta, te şi miri cum unul din fabuloasele oraşe ale Europei putea fi confundat de oricine cu aglomeratul şi varza vizuală care este Bucureşti-ul !
Ei bine, de-acum gata cu asocierile astea de capitale bazate numai pe similitudini fonice.
Se vede treaba că în sfârşit europenii au început să ajungă în Ungaria şi de-aici le-a devenit clar că Budapesta e frumoasă de neuitat, indiferent cu câte alte oraşe o semăna ca nume.
Aşa că Bucureşti-ul a ajuns şi el să fie personalizat.
Dacă Budapesta e măreaţă şi gotică, atunci Bucureşti-ul e murdar şi necivilizat. De ce ne supărăm să auzim realitatea asta?
Şi mai ales, de ce ne supărăm tocmai pe francezi ?
E ca şi cum m-aş supăra eu pe domnul acesta pentru că mă critică în proporţii îndestulate. O dată că în jumătate din cazuri are dreptate, apoi pentru că ştiu că aşa e de felul lui, spirit critic, iar în cele din urmă pentru că ăsta îi e farmecul.
Se afișează postările cu eticheta budapesta vs bucuresti. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta budapesta vs bucuresti. Afișați toate postările
Se vede ca a crescut turismul, acum nu ne mai confunda nimeni.
marți, 13 septembrie 2011
Publicat de
Mihaeladm
la
18:31
3
comentarii
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
Etichete:
budapesta vs bucuresti,
turism
Abonați-vă la:
Postări (Atom)

