Se mai schimba oamenii, dar chinezii ma sperie

Nu credeam că urmărind Olimpiada o să mă ia cu griji pentru soarta internetului.

Urmăresc de ani de zile atletismul, e sportul meu preferat. Cu chinezii la atletism - mai rar până acum ceva ani.
Normal că au progresat şi aici de-am ajuns să vedem un recordmen mondial chinez tocmai într-o probă de sprint, 110 m garduri.

Doar că până anul ăsta chinezii se remarcau prin tradiţionala inepresivitate. O medalie de aur le zmulgea maxim un zâmbet. Nu ţopăiau, nu zbierau, doar mulţumeau disciplinaţi.
Nici nu puteai găsi antiteză mai frumoasă la circul - expansivitatea - exteriorizarea (cum doriţi să o numiţi) specifică americanilor.

Ei bine, de la Olimpiada asta lucrurile s-au schimbat : chinezii se exprimă !
Şi nu mă refer la saluturile 'pioniereşti' (pe care le-am văzut executate de reprezentanţii multor naţiuni).
Chinezii mei -sportivi sau sportive- au aruncat la coş cultul sobrietăţii demne (şi la victorii şi la înfrângeri) şi-au început o defilare de bezele, bătăi cu pumnul în piept, sărituri în extaz şi alte valuri emoţionale.

Nu cred că vă daţi seama de implicaţiile unui miliard de indivizi dedaţi brusc la expresivitate :
păi dacă fiecare chinez din ăsta de tip nou începe să adauge doar două emoticoane la fiecare mesaj plus un 'te pupic' sucombă în neant internetul ca şi cum n-ar fi fost vreodată.
Vedeţi? de-asta sunt eu tradiţionalistă. (emoticon care zâmbeşte)