De la fabula literara la fabula sportiva

Tocmai ce-am citit o fabulă bună despre purici, după ce ieri seară mă distrasem cu o poezie cu un purice.

De câteva minute s-a terminat şi finala Roland Garros 2012. A câştigat-o Sharapova.
Am urmărit ambele discursuri ale fetelor şi abia acum mi-am dat seama de un fapt paradoxal :
tenisplayer-ele mulţumeau sincer antrenorilor şi preparatorilor fizici. E o recunoştinţă pentru persoanele care le-au ajutat să ajungă în vârf.

Ori, dacă stăm să ne gândim, antrenorii şi preparatorii fizici sunt aceia care trag de ele pentru exerciţii, care nu le permit să se gândească la odihnă, la trândăvit, la antrenamente fuşerite.

Fiindcă tot rămăsesem prinsă în universul fabulei, mi-a apărut în minte secvenţa unui cal biciuit să sară peste obstacole, iar la final discursul în care calul mulţumeşte recunoscător biciului că l-a strunit bine.

Cam asta-i cu sportul!
Câţi dintre noi ne-am dori atâta o performanţă încât să ne lăsăm biciuţi pentru a progresa?
Câţi am îndura tratamentul ăsta stoic, având conştiinţa necesităţii lui?

Parte cu biciuirea luaţi-o la figurat, desigur, dar parte a caracterului tenace şi a mentalitaţii de sportiv. În general, desigur. Că nu mi-l imaginez pe Mutu mulţumindu-i lui Piţi că i-a închis toate tentaţiile nesportive şi l-a făcut să transpire la antrenamente, deşi el, se ştie, are talent cu carul.