Doua vieti si O poveste cat un roman. Mai mult : o poveste reala.

Mi-e imposibil să nu scriu despre subiectul ăsta - mie mi-a adus lacrimi în ochi.

E vorba despre povestea de iubire dintre Irinel Liciu şi Ştefan Augustin Doinaş.
Au trăit ani buni împreună. Erau un cuplu de nedespăţit.
În 2002 survine inevitabilul : el moare la spital, după o operaţie, la vârsta de 80 de ani.
În aceeaşi seară ea, ajunsă acasă, se sinucide, lăsând un mesaj simplu prin care îi cerea iertare lui Dumnezeu, pentru că o prea mare iubire ucide, spunea ea acolo.

La vremea respectivă ştirea asta m-a tulburat preţ de câteva zile.
Părea o iubire ca în poveşti, cu doi oameni care au împărţit o viaţă, care s-au iubit până la imposibil, până la a nu putea trăi fără celălalt şi care chiar după ce au străbătut bătrâneţea împreună tot nu au putut concepe să nu plece împreună.
Sau aşa părea.
Astăzi am citit un articol în ziarul Adevărul pe care vi-l recomand şi vouă.

Dintr-o dată perspectiva marii iubiri devine complexă, adică difuză între lumini şi umbre, între paradoxuri şi nedumeriri.

La vremea când s-au cunoscut, ea era faimoasă, talentată, apreciată, realizată. El era un aspirant.
Pe de o parte femeia asta care, în momentul 'plecării' nu a putut să îi supravieţuiască lui omului ei drag şi a ales să 'plece' odată cu el.
De cealaltă parte, bărbatul căsătorit cu o femeie dorită şi apreciată, care i-a fost loială inclusiv în momentele lui grele.

Şi cu toate astea, bărbatul ăsta îşi înşela soţia. O astfel de soţie!
Câteodată până şi poveştile ce par perfecte în frumuseţea lor ascund crăpături de neînţeles.

Loialitatea şi devotamentul, să fie ele doar ale Penelopei?
Oare bărbatul, oricât ar iubi, nu poate să nu înşele?
Sunt atât de diferite cele două?