Recomand celor open-minded

Pe când eram puştoaică TVR a difuzat Jesus Christ Superstar - o operă rock compusă de Andrew Lloyd Webber prin anii '70 despre povestea lui Isus.

La vremea respectivă filmul mi s-a părut a fi doar o porcărie blasfemiatoare, truc prin care, am crezut eu, Lloyd Webber ar fi urmărit doar să şocheze pentru ca, prin vâlva creată, să obţină succesul şi încasările implicite controversei :
Isus şi apostolii erau înfăţişaţi ca nişte hipioţi, muzica n-avea nimic religios iar imaginile erau pe alocuri chiar cenzurabile.

Anul ăsta, de Paşte, WylFM a difuzat în două emisiuni Jesus Christ Superstar, cu o grămădă de explicaţii şi detalii despre acest album.

După muzica albumului nu mă înnebunesc de plăcere nici astăzi, însă pe la 13 ani nici nu o putusem asculta. Dar am totuşi o scuză, fiindcă nu e tocmai genul de muzică 'uşor' digerabilă.

În schimb, acum i-am ascultat versurile.
Iar albumul e o mică bijuterie prin ideile sale, prin felul în care nuanţează şi prin motivaţiile cu care 'încarnează' personajele, în special pe Iuda, după părerea mea.
Îl puteţi asculta pe youtube căutând fiecare cântecel în parte, dar sper să nimeriţi peste versiunile cu titrare ale versurilor, e păcat să nu înţelegeţi ce spune fiecare.

Ca muzică preferatul meu e cântecelul de mai jos, dar ca versuri îmi plac multe, dau de gândit şi diversifică perspectivele din care judecăm.

Şi-n plus, am învăţat în sfârşit că despre religie poţi vorbi într-o varietate de feluri, nu musai cu o smerenie ipocrită şi alăturându-i numai gânduri pioase şi numai imagini angelice, ci alăturând lumea în toate manifestările ei, hidoase şi scandaloase, ticăloase şi imorale.

Va las o recomandare

Săptămâna trecută mă uitam la teve şi nu-mi venea să cred : pe un canal era fostul paznic al lui Ceauşescu, pe altul - fostul bucătar.
Atâtea persoane perindate să vorbească despre un cuplu pe care nu pricep de ce l-am mai împuşcat dacă tot vroiam să ştim atâtea despre ei!

Ajunsesem să am senzaţia că oricine i-a atins pe Ceauşeşti o să aibă parte de minutele lui/ei de celebritate.
Aşteptam pionierii care s-au pupăcit cu ei după oferirea buchetului de flori şi a omagiilor întregului 'pionieret'.

Iată însă că Adrian Georgescu îmi continuă senzaţia până la cote la care eu nu ajunsesem.
Articolul pe care vi-l recomand este 'Nimicul, generaţia următoare'.
Titlul în sine e remarcabil, combinaţia dintre Seinfeld şi Star Trek redă tot penibilul în care ne cam scăldăm azi, cu gravitate.
Mi-a plăcut teribil cât de fain e remarcat şi redat malaxorul consumator de vedete, totul pentru publicul român consumator de orice nu-i consumă energia creierului.

Mi-a plăcut mult şi sper să ţin minte conceptul, pe care n-am să vi-l explic eu, lansat de Adrian Georgescu : 'genuri şi instituţii ale vidului'.

Îmi plac mult oamenii ce au simţul ăsta pentru penibil, ironic şi absurd, nu oricine le poate depista.
De-asta sunt şi atât de mare simpatizantă a lui Seinfeld.
Articolul de care v-am scris mai sus e tot din gama asta. Sper să vă placă!

Despre celălalt domn cu care mi-am petrecut seara ... într-o altă postare.