Sinaia fie nu ma poate suferi, fie prea ma vrea inapoi

Dintotdeauna dintre staţiunile montane de pe Valea Prahovei preferata mea a fost Sinaia.
Fiindcă e orăşel, nu chiar staţiune montană precum Buşteni şi, încă şi mai abitir, Azuga.
(Predealul şi Poiana Braşov îmi sunt străine).
Şi fiindcă încă mai păstrează ceva din aritocraţia din vremurile glorioase ale monarhiei - nu doar Peleşul ci întreaga ei arhitectură şi amplasare.

Însă cu Sinaia am avut, de vreo 4 ani încoace, cea mai bizară relaţie pe care o pot avea cu vreun oraş.
Şi încă nu m-am decis ce semnificaţie să dau întâmplărilor pe care le tot păţesc prin Sinaia.

Bon, prima pe listă  -  o păpuşă din aceea vrăjitoare.
Am ochit-o acum 4 veri la tarabele ce conduc drumul spre Peleş. Avea vreo 25 de cm înăţime şi costa, ţin minte, 25 de roni. Mi s-a părut scumpă atunci şi mi-am zis că rămâne pe altădată.
N-am mai găsit niciodată de atunci nici o păpuşă vrăjitoare precum aceea - fie sunt miniaturi acum, fie sunt înfrumuseţate, în timp ce aceea era urâţică foc, aducea bine cu ideea mea de vrăjitoare uscată de atâta răutate. Era tare haioasă călare pe mătura aia, cu părul ei gri zburlit.
Am revenit an de an de atunci la tarabele alea, dacă mai trebuia să precizez.

A doua întâmplare - acum 3 veri, am văzut prima veveriţă pe drumul spre Peleş.
Am pozat-o rapid de două ori, în ziua aia am făcut vreo 39 de poze la Sinaia în vreo câteva ore pentru ca, încercând cea de-a 40-a poză, să apăs şi într-o secundă să-mi şterg toate pozele făcute cu greu în ziua aia, rugând vreo 5 necunoscuţi să mă pozeze şi pe mine.

Întâmplarea numărul 3 - vara-toamna asta.
Un târg de bunătăţi şi suveniruri, desigur. La una din tarabe o gravură pe lemn (foarte frumoasă) cu celebra scenă a despărţirii din Casablanca (scena celor două profile, Ingrig purtând cu pălăria şi impermeabilul). Era 25 roni şi asta.
Şi iar mi s-a părut scumpă. După zece minute de rotit prin târg am descoperit că îmi rămăsese gândul la scena aceea gravată atât de expresiv pe lemn. Aşa încât m-am întors să o cumpăr.
Era singura ce se vânduse. (sunt unicat frumuseţile astea artistice, normal).

Şi cea mai recentă întâmplare - iarna asta, că deja suntem în iarnă.
Am mers special pentru un anume cocktail ( ce poartă chiar numele casei) dintr-un anume local din Sinaia.
Ghiciţi ce le lipsea ieri seară din meniul servit clienţilor !


Şi-acum nu ştiu cum să interprez toate bizareriile astea care mi se întâmplă la Sinaia, toate lucrurile pe care le ratez acolo, pe lângă care trec, le ignor iniţial şi-apoi încep o poftă nebunească pentru ele.
Ar putea să însemne că Sinaia nu mă are la suflet şi tot vrea să mă întristeze.
Sau din contră. Că Sinaia tot vrea să mă întorc la ea şi atunci îmi oferă încă un motiv şi-apoi încă unul şi tot aşa pentru care să-mi rămână gândul la staţiunea asta regală şi să-mi tot plănuiesc următoarea excursie.
?! ...