O amintire in doi timpi
Cateodata evenimente neutre se amesteca cu impertinenta in istoriile personale ca intr-un malaxor bizar din care ajung sa rezulte de pilda amintiri cu meciuri de baschet si bunici.
Am sa scriu numai despre aceasta parte neutra a amintirii mele - finala campionatului national de baschet dintre CSU Asesoft si U Mobitelco Cluj.
Sambata, 14 mai 2011
Ajungem tarziu la meci, parca la vreo 5 minute dupa ce incepuse. De fapt, de la motivul intarzierii incepe amintirea mea, dar asta nu va intereseaza pe voi. Ne alipim grupusorului de intarziati insistenti care fac pressing la agentii de paza. Eu, cu tenacitatea mea vesnic epuizata la primul refuz, ma gandesc ca nu ne vor mai lasa inauntru, din moment ce au inchis portile. Nicusor, mai incapatanat decat mine, spune sa ramanem acolo, ca ar trebui sa ne dea drumul.
Si intr-adevar, dupa cateva minute, agentii deschid usile. Un alt intarziat cu ambitie de spectator si tupeu de vocalist le reproseaza agentilor ca deci ne puteau da drumul si mai devreme; unul din agenti remarca resemnat si calm "pai ce? sa stati aici si sa nu ne lasati in pace?".
Suntem dirijati catre partea stanga a salii, caci in directia cealalta ni se spune ca e prea plin.
Nefiind familiarizata cu organizarile astea, ma lamuresc iute cand ajungem sus, in tribuna : in partea stanga a salii e spatiul rezervat galeriei oaspetilor. Probabil pentru a diminua riscul incidentelor, acea zona este de obicei lasata mai libera.
Nu mai gasim loc decat pe trepte, bun si ala. Stam chiar langa suporterii adversi.
De felul meu tin cu oaspetii. Nu sariti, nu va enervati, nu dati cu vorbe; si-asa n-are rost - eu tot cu oaspetii am sa tin. Atata vreme cat nu am o implicare emotionala intr-un sport (cum ar fi ciclismul sau atletismul de pilda) mi se pare normal sa privesc cu detasare ceea ce se intampla sub ochii mei, exact ca un spectacol si o placere.
Iar tendinta de a tine cu cel mai slab sau defavorizat o am dintotdeauna, o fi vreun mecanism psihic de identificare la mijloc, doar inconstientul poate sti!
La meciurile de baschet cel putin intotdeauna cel mai slab are sa mi se para echipa oaspete - nu prea au parte de nici un sprijin, de nici o incurajare, pari singuri abandonati in jungla galagioasa a ploiestenilor.
Il intreb pe Nicusor cu cine jucam (fusesem luata totalmente pe nepregatite de invitatia la meci, stiam doar ca e finala). Cand aflu ca e vorba de Cluj deja rad cu senzatia ca ma gasesc (din intamplare) in galeria potrivita. Apai dara Cluju' mi-i tare drag, de ani multi.
Meciul isi are un istoric oscilant - conducem (in calitate de ploiesteanca o spun), dar apoi rasturnam situatia (iar aici o spun in calitate de indragostita de Ardeal).
Stand langa suporterii clujeni sunt curioasa cum se manifesta oamenii astia, cu atat mai mult cu cat ardelenii isi poarta peste tot, vor nu vor, reputatia lor de "mai civilizati". Remarc ca nu fac decat sa strige la arbitri in momentele in care respectivii dau faulturi in favoarea ploiestenilor. In rest insa, eu una n-am auzit nici o huiduiala in momentul in care ploiestenii aruncau la libere.
Meciul se termina tare surpinzator pentru mine, eram convinsa cu Asesoft-ul n-are rival. Insa poate tocmai de faptul asta au fost convinsi si jucatorii, iar siguranta asta i-a costat, ca finalul n-a fost decat o insiruire de ratari.
Ceea ce insa mi-a placut teribil din meciul asta si senzatia faina o tin minte, a fost un moment anume (poate la reluarea dupa pauza, nu imi amintesc) cand ambele galerii, simultan si suprapus, si-au incurajat favoritii. Cu aplauze, cu steaguri fluturate, cu strigate, a fost intr-adevar atmosfera de sarbatoare pe care totusi ar trebui sa o emane o finala sportiva.
O sala intreaga aplaudand peste fanioane de culori diferite, asta suna a bucurie!
In ultimul minut, cum deja Mobilteco avea cateva puncte bune avans, in linistea lasata peste supoterii ploiesteni incepe sa se auda ceea ce presupun ca e imnul galeriei clujene, foarte fain, niste versuri pentru echipa puse pe "Oda Bucuriei" parca. Deosebit.
Pe cand plecam din sala imi dau si eu seama : fusesem imbracata in alb-negru, deci pana si cromatic ma anticipasem fara s-o stiu in galeria clujeana.
Sambata, 28 mai 2011
Trecusera deja 4 meciuri din finala. Scorul era de 3 la 1 pentru U Mobilteco Cluj.
Am tinut sa ajung la meci dintr-un motiv personal, pentru un soi de inchidere a unui cerc.
De data asta Nicusor ma anunta devreme. Am timp sa-mi incerc si crema de protectie solara.
Ajungem la sala foarte bine, cu mai mult de o ora inainte de inceperea meciului. Aglomeratie mare deja la intrare, insa gasim loc sa stam jos.
Partea mea preferata la meciurile de baschet ramane totusi cea cu momentele de la antrenamente : nu exercitiile de streching, ci acele cercuri de pase cu aruncari la cos intr-o viteza si repetitivitate de roata mecanica de calusei.
In antrenamentele de acum clujenilor le reusesc toate aruncarile. Cosuri de trei puncte, unul dupa altul si jucator dupa jucator. Daca asa are sa se desfasoare si meciul, va fi unul fara istoric.
Si meciul incepe.
Nu stiu cum se face, dar iarasi am nimerit in preajma unora care comenteaza meciul cu vocabular gen "uite si maimuta aia". Despre "maimuta" insa am sa va spun un pic mai incolo.
Clujul brusc nu mai are fluenta de la antrenamente. Aruncarile nu mai nimeresc decat cercul cosului, dar din exterior. Tot meciul pare a se desfasura in aceeasi directie, desi nici una din echipe nu straluceste.
Asesoft-ul conduce in permanenta, ba cu 9, ba cu 7, ba ramane doar cu 5 puncte avans, dar sub ele nu scade.
Imi scade insa mie atentia pentru meci, avand in vedere frica asta de victorie a clujenilor, care ii tot tine in urma ploiestenilor. Ar fi putut fi ultimul meci al finalei daca ar fi fost victoria Clujului.
Numai ca un rand mai jos un tip din dreptul meu scoate din geanta un aparat de fotografiat (stiu, se numeste camera foto) semi-profesional si incepe sa isi exerseze abilitatile. Reuseste cateva cadre foarte faine, deja privesc meciul prin ecranul aparatului sau - omul mai face zoom din cand in cand si chiar vad efortul de pe fata jucatorului in momentul aruncarii.
Meciul - tot in directia Ploiesti conduce.
Remarc o chestie care ma agaseaza : dupa orice aruncare la cos nici un "clujean" nu urmareste mingea. Si cum majoritatea erau ratate, chiar le-ar fi folosit sa nu fuga asa iute toti catre aparare, convinsi ca le intra cosul.
La ploiesteni remarc fix aceleasi lucruri pe care le-am remarcat inca de la meciul cu Oradea.
In primul rand cred ca au media de inaltime cea mai mare din campionat, asta ii ajuta mereu la recuperari.
Apoi le reusesc destul de bine aruncarile libere.
In schimb, nu stiu cum se face, ori ma concentrez eu prea mult pe jocul advesarilor, dar mereu echipa adversa imi pare mai "echipa" decat Asesoft-ul. Poate ca noi avem nume mai mari in echipa, nu stiu; ceilalti insa imi par mereu mai cooperanti, mai omogeni, ba chiar si mai muncitori.
M-am obisnuit deja cu stilul vulcanic al lui Arnautovic, e un spectacol in sine sa-i urmaresti agitatia la limita terenului.
M-am obisnuit si cu detectarea schemelor de joc - bataile pe cap, trei degete ridicate etc Ma amuza momentele astea. Toate insa au fost cu mult depasite de o faza a clujenilor cand unul din jucatori ii face semn coechipierului din stanga sa se departeze mai mult; si fiindca ala nu intelege, asta ii repeta gestul. Si tot asa cam de trei ori intinde tipul mana nervos aratand distanta mai mare, de ajunsese toata sala sa priceapa cui o sa paseze si culmea!, chiar aluia i-a si pasat.
Intr-un sport cu reflexe si miscari ce tin de fractiuni de secunda, un gest larg repetat de trei ori a parut un ralenti din filmele cu Charlie Chaplin pe langa o secventa din Razboiul Stelelor.
M-am obisnuit si cu galeria patimasa a Asesoft-ului, frumos sa ai o echipa dupa ale carei ritmuri sa te bucuri sau sa te ingrijorezi, frumos sa incerci sa transmiti din elanul tau de suporter jucatorilor in momentele importante.
Insa la finala asta am avut ocazia sa constat diferenta dintre doua tipuri de galerii :
suporterii ploiesteni, galagiosi cu toba, cu fluierele si cu trompetele lor
si suporterii clujeni, inimosi cu plamanii lor si palmele lor si-atat.
Daca ma intrebati ce prefer, cu riscul de a ma recunoaste din nou melteanca, clar prefer o galerie a vocilor exclusiv, e mai masculina si e mai emotionant un cantec decat un fluier.
Insa nu m-am obisnuit cu acceptiunea ideii de suporter in Romania - sa-i huiduim pe adversari, sa lansam invective catre ceilalti.
Pai ramasese sa va spun ceva despre "maimuta" ce il revolta pe spectatorul de langa mine. "Maimuta" se numeste Dykes, e unul din jucatorii de culoare de la U Cluj. Iar pentru mine tipul asta e tot ce mi-a ramas in minte din meciul numarul 5! Micut de statura pentru un jucator de baschet, Dykes are o detenta remarcabila, o incapatanare frumoasa si o energie de invidiat, rapid in atac, activ in aparare. S-a agitat teribil pentru cateva recuperari si mi-a oferit un deliciu de balet, fara vreo urma de ironie : mingea la jucatorul Asesoft-ului, Dykes sare intr-o inclinare de 45 de grade spre dreapta si nu-l lasa sa paseze, iar in secunda urmatoare sare in aceeasi inclinare de 45 de grade spre stanga sa nu permita pasa. Frumos!
Eu zic ca daca nu vii la un meci sa aplauzi talentul de orice parte sau culoare se gaseste el, atunci mai bine stai acasa in fata teve-ului, ca acolo chiar gasesti specimene care merita mai degraba huiduieli.
Acum ca scriu despre U Cluj tocmai ce-mi dau seama ca stiu si-un suporter al alb-negrilor. Doar n-o tine tocmai DeMo doar cu echipa de fotbal a U Cluj-ului!
Oricum, indiferent de castigatoarea campionatului de baschet din 2011, pentru mine finala Asesoft - U Cluj va ramane legata de Maia si de o ultima amintire cu ea.
Eu va povestesc, poate va ofera si voua o idee buna de weekend
sâmbătă, 23 aprilie 2011
Asta e probabil prima oara cand scriu despre un film. Mai rau inca, despre unul care mi-a placut.
Fiecare avem cateva filme ce ne-au placut atat incat le-am revedea cu tot cu replicile lor stiute si actiunea lor deja rasuflata.
Asa si eu cu Driving Miss Daisy. Vazut azi a doua oara si tot l-as mai vedea. Unul din filmele acelea placute care te umplu si te lasa cu senzatia ca viata, in ciuda tuturor asperitatilor ei, e o sarbatoare pentru care am face bine sa fim recunoscatori, daca ne-ar veni mintea la cap inainte de a privi tocmai in urma ei.
E povestea unei batrane caruia fiul ii angajeaza un sofer. Numai ca batrana e evreica, soferul e negru, iar povestea incepe undeva in anii '55 si se intinde pe parcursul a vreo doua decenii.
Nu stiu cat e meritul scenariului, cat e al imaginii, cat e al filmarii incete, care lasa povestea sa se spuna in ritmul personajelor. Sau mai degraba nu stiu cat e meritul actorilor, Jessica Tandy si Morgan Freeman. Prinzi drag pur si simplu de batranica dificila, iar batranelul Freeman e de-a dreptul seducator. (Recunosc, aici sunt subiectiva, fiindca parerea mea sincera este "in ce rol nu a fost Morgan Freeman seducator?").
Doi actori inteligenti si rafinati, care stiu sa arate laturi de personaj fara sa-ti scoata ochii cu manifestarile actoricesti.
M-a emotionat teribil filmul asta chiar si la a doua vizionare. Daca ati vazut On the Golden Pond (1981) cu Katherine Hepburn si Henry Fonda, mie una filmele astea doua imi par a se inrudi pe undeva. Numai ca in acea pelicula batranetea il facea dificil pe Henry Fonda, iar pe Kate o inzestra cu abilitatea de a se strecura printre toanele lui pentru a insenina zilele.
In Driving Miss Daisy(1989) cel intelept este Morgan Freeman, el este cel care trebuie sa aiba rabdare si perseverenta ca sa invinga incapatanarea rece a femeii.
Recunosc insa ca prefer acest al doilea film, parca tandretea lui e mult mai credibila, sau poate ca sensibilizeaza tocmai natura speciala a relatiei dintre personaje.
Morgan nu este decat un angajat care vrea sa-si pastreze slujba, Jessica nu este decat o evreica bogata reticenta care nu isi doreste vreun sofer si pe nimeni in general care "sa-si bage nasul prin lucrurile ei".
Si cu toate astea relatia lor incepe sa functioneze, batrana ajunge sa-l accepte si chiar sa-l prefere fiului ei.
In fapt, finetea filmului e ca ne trece prin doua decenii in care lucrurile se schimba in jurul lor, in care lumea e martora la aparitia elementelor tehnologiei (aspiratorul si televizorul), la evolutia industriasilor americani, la "oferirea unui Craciun fericit companiei de electricitate" prin impodobirea iluminata excesiva a caselor, la discursurile lui Martin Luther King.
Decenii in care diferenta dintre generatiile de afro-americani ajunge de la bunicul analfabet la nepoata care preda biologia la colegiu.
Insa in toata lumea asta ce evolueaza prea rapid la nivel vizibil coexista atentatele la templele evreiesti si spanzurarile de negri. Si posibila izolare in mediul de afaceri a unui industrias din Sud care participa la un dineu al Pastorului King.
Si printre toate astea vezi doi oameni a caror viata e atinsa de evenimentele astea exterioare, doar ca lor li se ofera ocazia sa inteleaga cum cei din preajma iti ating mai mult viata decat toate evolutiile societatii.
Cei doi sunt pe cat de diferiti se poate, insa apartin amandoi unor minoritati ce au de infruntat prejudecatile generale.
Dar mai e ceva, ceva mai important inca!
Evreica bogata si negrul analfabet ajung sa se inteleaga unul pe celalalt si sa se accepte pe coordonatele nevazute ale complicitatii pe care le-o da batranetea, adica acea singuratate in care nici proprii copii nu te pot intelege.
Fara a avea vreo legatura directa cu Pastele sau cu Craciunul, filmul asta pentru mine e unul din cele mai pline de atmosfera aceea de umanitate dincolo de barierele diferentelor pe care ar trebui sa o aduca sarbatorile crestine, asa incat programarea lui acum a fost tare inspirata.
Si l-as recomanda oricui, de orice varsta, -(desi nu-mi place sa recomand nimic, niciodata, nimanui)- fiindca nu vad cum cineva ar putea sa-i ramana indiferent. Despre cum ne influentam prin gesturile minore, cotidiene, despre cum ne putem apropia (sau departa) unii de altii pe nesimtite.
Iar daca va hotarati sa il vedeti fiti atenti si la performantele vocale ale lui Morgan Freeman, de la pronuntie si intonatie pana la felul in care rade. Memorabil jucat rolul unui negru din anii '50! Din pacate Morgan a fost doar nominalizat la Oscar pentru acest rol. Jessica Tange in schimb a castigat Oscarul cu rolul ei.
Ei si-aici nu-mi ramane decat sa va urez Sarbatori Fericite, sa simtiti bucuria unor zile speciale in familiile voastre!
Iar anonimilor comentatori care astazi au fost in mod vizibil suparati sa le treaca si sa-si aminteasca sa rada, fiindca incrancenarea nu sta bine nimanui, iar de-un zambet tre' sa lasam loc mereu !
Sa va gasesc destinsi si veseli pe toti!
Fiecare avem cateva filme ce ne-au placut atat incat le-am revedea cu tot cu replicile lor stiute si actiunea lor deja rasuflata.
Asa si eu cu Driving Miss Daisy. Vazut azi a doua oara si tot l-as mai vedea. Unul din filmele acelea placute care te umplu si te lasa cu senzatia ca viata, in ciuda tuturor asperitatilor ei, e o sarbatoare pentru care am face bine sa fim recunoscatori, daca ne-ar veni mintea la cap inainte de a privi tocmai in urma ei.
E povestea unei batrane caruia fiul ii angajeaza un sofer. Numai ca batrana e evreica, soferul e negru, iar povestea incepe undeva in anii '55 si se intinde pe parcursul a vreo doua decenii.
Nu stiu cat e meritul scenariului, cat e al imaginii, cat e al filmarii incete, care lasa povestea sa se spuna in ritmul personajelor. Sau mai degraba nu stiu cat e meritul actorilor, Jessica Tandy si Morgan Freeman. Prinzi drag pur si simplu de batranica dificila, iar batranelul Freeman e de-a dreptul seducator. (Recunosc, aici sunt subiectiva, fiindca parerea mea sincera este "in ce rol nu a fost Morgan Freeman seducator?").
Doi actori inteligenti si rafinati, care stiu sa arate laturi de personaj fara sa-ti scoata ochii cu manifestarile actoricesti.
M-a emotionat teribil filmul asta chiar si la a doua vizionare. Daca ati vazut On the Golden Pond (1981) cu Katherine Hepburn si Henry Fonda, mie una filmele astea doua imi par a se inrudi pe undeva. Numai ca in acea pelicula batranetea il facea dificil pe Henry Fonda, iar pe Kate o inzestra cu abilitatea de a se strecura printre toanele lui pentru a insenina zilele.
In Driving Miss Daisy(1989) cel intelept este Morgan Freeman, el este cel care trebuie sa aiba rabdare si perseverenta ca sa invinga incapatanarea rece a femeii.
Recunosc insa ca prefer acest al doilea film, parca tandretea lui e mult mai credibila, sau poate ca sensibilizeaza tocmai natura speciala a relatiei dintre personaje.
Morgan nu este decat un angajat care vrea sa-si pastreze slujba, Jessica nu este decat o evreica bogata reticenta care nu isi doreste vreun sofer si pe nimeni in general care "sa-si bage nasul prin lucrurile ei".
Si cu toate astea relatia lor incepe sa functioneze, batrana ajunge sa-l accepte si chiar sa-l prefere fiului ei.
In fapt, finetea filmului e ca ne trece prin doua decenii in care lucrurile se schimba in jurul lor, in care lumea e martora la aparitia elementelor tehnologiei (aspiratorul si televizorul), la evolutia industriasilor americani, la "oferirea unui Craciun fericit companiei de electricitate" prin impodobirea iluminata excesiva a caselor, la discursurile lui Martin Luther King.
Decenii in care diferenta dintre generatiile de afro-americani ajunge de la bunicul analfabet la nepoata care preda biologia la colegiu.
Insa in toata lumea asta ce evolueaza prea rapid la nivel vizibil coexista atentatele la templele evreiesti si spanzurarile de negri. Si posibila izolare in mediul de afaceri a unui industrias din Sud care participa la un dineu al Pastorului King.
Si printre toate astea vezi doi oameni a caror viata e atinsa de evenimentele astea exterioare, doar ca lor li se ofera ocazia sa inteleaga cum cei din preajma iti ating mai mult viata decat toate evolutiile societatii.
Cei doi sunt pe cat de diferiti se poate, insa apartin amandoi unor minoritati ce au de infruntat prejudecatile generale.
Dar mai e ceva, ceva mai important inca!
Evreica bogata si negrul analfabet ajung sa se inteleaga unul pe celalalt si sa se accepte pe coordonatele nevazute ale complicitatii pe care le-o da batranetea, adica acea singuratate in care nici proprii copii nu te pot intelege.
Fara a avea vreo legatura directa cu Pastele sau cu Craciunul, filmul asta pentru mine e unul din cele mai pline de atmosfera aceea de umanitate dincolo de barierele diferentelor pe care ar trebui sa o aduca sarbatorile crestine, asa incat programarea lui acum a fost tare inspirata.
Si l-as recomanda oricui, de orice varsta, -(desi nu-mi place sa recomand nimic, niciodata, nimanui)- fiindca nu vad cum cineva ar putea sa-i ramana indiferent. Despre cum ne influentam prin gesturile minore, cotidiene, despre cum ne putem apropia (sau departa) unii de altii pe nesimtite.
Iar daca va hotarati sa il vedeti fiti atenti si la performantele vocale ale lui Morgan Freeman, de la pronuntie si intonatie pana la felul in care rade. Memorabil jucat rolul unui negru din anii '50! Din pacate Morgan a fost doar nominalizat la Oscar pentru acest rol. Jessica Tange in schimb a castigat Oscarul cu rolul ei.
Ei si-aici nu-mi ramane decat sa va urez Sarbatori Fericite, sa simtiti bucuria unor zile speciale in familiile voastre!
Iar anonimilor comentatori care astazi au fost in mod vizibil suparati sa le treaca si sa-si aminteasca sa rada, fiindca incrancenarea nu sta bine nimanui, iar de-un zambet tre' sa lasam loc mereu !
Sa va gasesc destinsi si veseli pe toti!
Petreceri tematice - voi nu mergeti? Nu simtiti fiorul?
Aud sintagma asta la stiri si imi exersez imaginatia, fiindca n-am asistat niciodata la o petrecere tematica de sarbatorile pascale.
Adica merg petrecaretii costumati in Marii si Iude? Sau nu neaparat, ca atunci s-ar numi petreceri costumate.
Poate servesc numai vin din butoaie si peste din cosuri impletite? Tot nu cred, ca atunci i-ar zice festival gastronomic bio.
Inca nu ajung cu imaginatia pana la petrecerea tematica de Paste!
Ma gandeam daca nu cumva or crucifica ospatarii daca nu se grabesc cu comenzile.
Sau poate pe barmani sa-i biciuie daca servesc cocktail-uri proaste?
Nici asta nu cred, ca ar fi cam sado-maso petrecerea, n-ar cadra cu spiritul de sarbatoare crestina.
Pana la urma cred ca asta e : la petrecerile tematice din cluburi se vor intona probabil cantecele optimiste in surdina si se vor recita pilde.
Ca altfel, daca tineretul mergator in club de Paste n-ar fi profund crestin, de ce Dumnezeu le-ar organiza patronii de localuri petreceri tematice taman cu ocazia asta?
Adica merg petrecaretii costumati in Marii si Iude? Sau nu neaparat, ca atunci s-ar numi petreceri costumate.
Poate servesc numai vin din butoaie si peste din cosuri impletite? Tot nu cred, ca atunci i-ar zice festival gastronomic bio.
Inca nu ajung cu imaginatia pana la petrecerea tematica de Paste!
Ma gandeam daca nu cumva or crucifica ospatarii daca nu se grabesc cu comenzile.
Sau poate pe barmani sa-i biciuie daca servesc cocktail-uri proaste?
Nici asta nu cred, ca ar fi cam sado-maso petrecerea, n-ar cadra cu spiritul de sarbatoare crestina.
Pana la urma cred ca asta e : la petrecerile tematice din cluburi se vor intona probabil cantecele optimiste in surdina si se vor recita pilde.
Ca altfel, daca tineretul mergator in club de Paste n-ar fi profund crestin, de ce Dumnezeu le-ar organiza patronii de localuri petreceri tematice taman cu ocazia asta?
Sa ma contrazica rockerii !
vineri, 22 aprilie 2011
In ultimii ani, fara sa-mi schimb gusturile muzicale, mi-am stabilit trei pofte concertistice, toate trei, gandeam eu atunci, cu slabe sanse de a mi le satura. (Asta fiindca singurii artisti pentru al caror concert as merge in strainatate raman Depeche-ii.)
Ca iubitoare de voci vreau sa-l ascult live pe Bruce, desi vulcanul de energie care era in anii '80 e destul de stins.
Iar ca iubitoare de muzici britanice vreau neaparat sa-i vad, sa le simt live atmosfera celor de la Manic Street Preachers si celor de la Mike and the Mechanics.
Si mare-mi fu mirarea cand am auzit vestea : concert Mike and the Mechanics in Romania la vara! Frumooosss de tot; deci totusi organizatorii de concerte au auzit de britanicii astia.
Da' inca si mai mare a fost nedumerirea mea cand am auzit continuarea stirii :
Mike and the Mechanics urmeaza sa concerteze in cadrul nebuniei muzicale numite Rock the City 2011. Alaturi de nume precum Judas Priest, Therapy?, Papa Roach si altii.
Acu' pe bune daca inteleg cum sa-i alaturi pe Mike and the Mechanics celor de la Judas Priest. Si cum sa-i incluzi in ceva numit Rock the whatever.
Ma uimisem cam prea devreme de cunostintele muzicale de care dau dovada organizatorii romani de concerte! Nu era vorba de cunostinte rafinate, ci doar de oportunitatea jupanului numit Banu' - cine-i disponibil si-n turneu, hop si noi ca-l invitam o tura prin Romanica!
Fiindca cine vrea sa-i asculte pe Papa Roach nu cred ca da a nerabdare din plete sa-i asculte pe mai blajinii britanici.
Iar persoanele finute si sensibile, ca mine asa, nu vor sa li se toarne pe urechi si urlete mega zgomotoase pentru o doza simtire britanica. Pai ce penele lor?
Prin urmare vara asta am sa-mi economisesc probabil orice banut de concerte. Cu atat mai bine, imi ramane un milion in plus pentru munte.
Da' totusi ... mi-ar fi placut sa-i ascult live pe cei ce povestesc, printre altele, in versuri cu note, I'm a beggar and I'm sitting on a beach of gold!
Ca iubitoare de voci vreau sa-l ascult live pe Bruce, desi vulcanul de energie care era in anii '80 e destul de stins.
Iar ca iubitoare de muzici britanice vreau neaparat sa-i vad, sa le simt live atmosfera celor de la Manic Street Preachers si celor de la Mike and the Mechanics.
Si mare-mi fu mirarea cand am auzit vestea : concert Mike and the Mechanics in Romania la vara! Frumooosss de tot; deci totusi organizatorii de concerte au auzit de britanicii astia.
Da' inca si mai mare a fost nedumerirea mea cand am auzit continuarea stirii :
Mike and the Mechanics urmeaza sa concerteze in cadrul nebuniei muzicale numite Rock the City 2011. Alaturi de nume precum Judas Priest, Therapy?, Papa Roach si altii.
Acu' pe bune daca inteleg cum sa-i alaturi pe Mike and the Mechanics celor de la Judas Priest. Si cum sa-i incluzi in ceva numit Rock the whatever.
Ma uimisem cam prea devreme de cunostintele muzicale de care dau dovada organizatorii romani de concerte! Nu era vorba de cunostinte rafinate, ci doar de oportunitatea jupanului numit Banu' - cine-i disponibil si-n turneu, hop si noi ca-l invitam o tura prin Romanica!
Fiindca cine vrea sa-i asculte pe Papa Roach nu cred ca da a nerabdare din plete sa-i asculte pe mai blajinii britanici.
Iar persoanele finute si sensibile, ca mine asa, nu vor sa li se toarne pe urechi si urlete mega zgomotoase pentru o doza simtire britanica. Pai ce penele lor?
Prin urmare vara asta am sa-mi economisesc probabil orice banut de concerte. Cu atat mai bine, imi ramane un milion in plus pentru munte.
Da' totusi ... mi-ar fi placut sa-i ascult live pe cei ce povestesc, printre altele, in versuri cu note, I'm a beggar and I'm sitting on a beach of gold!
Sportul si estetica sau cum sa ai succes la femei
joi, 21 aprilie 2011
Fenomenala sunt ! Daca ma trezesti din munca si ma intrebi rapid ce fel de tipi imi plac mie, raspund categoric si la obiect, cum am invatat eu la scoala ca se raspunde cand ai invatat bine lectia : BRUNETII.
Va rog fara ironii, cum ca in seara asta ma cred diva-de-Romania intervievata de revistele glossy !
Alta e problema mea acum - sunt nedumerita. Nu pricep cum de ma uit tot numai dupa sateni, daca mie tot imi plac categoric si la obiect brunetii.
Uite, azi m-am uitat din profil, fata ba chiar si spate la un tip care ma si enerva pana anul asta. Va las sa-l radiografiati in poza si imediat va explic.
Photo by Michael Steele/Getty Images Europe
Pe individ il cheama Mark Selby. Si e ceva mai saten decat pare in imagine.
Da'-i tuns atat de regulamentar incat e imposibil sa mi-l trec cu privirea !
(Intotdeauna o tunsoare din asta va crea o impresie de barbat ingrijit. Sau poate imi plac mie atat de mult utilizatorii de masini de tuns incat le acord un excesiv statut de lord.)
Avand in vedere ca deja mi-a fost eliminat unul din favoriti dupa runda I la snooker - Marco Fu, l-am inlocuit rapid (suflet de femeie, nah!, armonios si conservator adica, nu pot sa renunt asa usor la numarul 3, daca trei favoriti mi-am ales initial).
Bun, n-o fi el brunet Selby, da' slabanog cum imi plac mie sigur e! Se vede cand omul duce o viata sanatoasa, colesterol limitat, arderi bune, cum sa nu-l indragesti, pentru asa un stil de viata desigur?
Daca vi se pare ca am gusturi proaste in proportiile scheletului uman asta e treaba voastra!
Dar daca ma acuzati ca discriminez indivizii si ma considerati o superficiala captivata numai de misterele indivizilor aspectuosi si prezentabili neeee, n-aveti cum !
Pai de cateva minute sunt pur si simplu fascinata de misterul lui Stephen Lee care este asta
sursa imaginii : watermark-ul probabil
Uite un tip admirabil care isi neaga cu incapatanare vocatia de luptator de sumo si striveste stereotipurile.
Ma rog, spre binele lui sper ca in viitor sa fie la fel de temerar, dar sa calce mai cu finete stereotipurile.
p.s. Nasol pentru armonia spre care tind eu e ca in faza urmatoare dragul meu Selby va juca tocmai contra dragului meu de Hendry (Stan). Cum ar trebui oare sa ma relaxez in timpul meciului ala?
Va rog fara ironii, cum ca in seara asta ma cred diva-de-Romania intervievata de revistele glossy !
Alta e problema mea acum - sunt nedumerita. Nu pricep cum de ma uit tot numai dupa sateni, daca mie tot imi plac categoric si la obiect brunetii.
Uite, azi m-am uitat din profil, fata ba chiar si spate la un tip care ma si enerva pana anul asta. Va las sa-l radiografiati in poza si imediat va explic.
Pe individ il cheama Mark Selby. Si e ceva mai saten decat pare in imagine.
Da'-i tuns atat de regulamentar incat e imposibil sa mi-l trec cu privirea !
(Intotdeauna o tunsoare din asta va crea o impresie de barbat ingrijit. Sau poate imi plac mie atat de mult utilizatorii de masini de tuns incat le acord un excesiv statut de lord.)
Avand in vedere ca deja mi-a fost eliminat unul din favoriti dupa runda I la snooker - Marco Fu, l-am inlocuit rapid (suflet de femeie, nah!, armonios si conservator adica, nu pot sa renunt asa usor la numarul 3, daca trei favoriti mi-am ales initial).
Bun, n-o fi el brunet Selby, da' slabanog cum imi plac mie sigur e! Se vede cand omul duce o viata sanatoasa, colesterol limitat, arderi bune, cum sa nu-l indragesti, pentru asa un stil de viata desigur?
Daca vi se pare ca am gusturi proaste in proportiile scheletului uman asta e treaba voastra!
Dar daca ma acuzati ca discriminez indivizii si ma considerati o superficiala captivata numai de misterele indivizilor aspectuosi si prezentabili neeee, n-aveti cum !
Pai de cateva minute sunt pur si simplu fascinata de misterul lui Stephen Lee care este asta
sursa imaginii : watermark-ul probabil
Uite un tip admirabil care isi neaga cu incapatanare vocatia de luptator de sumo si striveste stereotipurile.
Ma rog, spre binele lui sper ca in viitor sa fie la fel de temerar, dar sa calce mai cu finete stereotipurile.
p.s. Nasol pentru armonia spre care tind eu e ca in faza urmatoare dragul meu Selby va juca tocmai contra dragului meu de Hendry (Stan). Cum ar trebui oare sa ma relaxez in timpul meciului ala?
Poanta zilei m-a cam deprimat
marți, 19 aprilie 2011
Rege timp de-o zi, prost o viata intreaga. Asa zice vorba, insa ...
Insa ca uite eu am aflat astazi de ce n-o sa fiu Regina nici macar pentru o zi.
Cica una din cutumele Casei Regale Britanice ar impune ca la masa, dupa ce Regina a pus deoparte tacamurile, sa nu mai manance nimeni. Deci daca esti gurmand ori inveti sa mananci in viteza, ori ii faci cadou Reginei-Mama cateva tuburi de vitamine pentru pofta de mancare.
Ei si de'asta ma impacam mai sus cu ideea ca nu pot fi Regina in viata asta - cei ce ma cunosc stiu ca probabil jumatate din Curtea mea Regala ar muri de inanitie dupa regula asta.
Insa ca uite eu am aflat astazi de ce n-o sa fiu Regina nici macar pentru o zi.
Cica una din cutumele Casei Regale Britanice ar impune ca la masa, dupa ce Regina a pus deoparte tacamurile, sa nu mai manance nimeni. Deci daca esti gurmand ori inveti sa mananci in viteza, ori ii faci cadou Reginei-Mama cateva tuburi de vitamine pentru pofta de mancare.
Ei si de'asta ma impacam mai sus cu ideea ca nu pot fi Regina in viata asta - cei ce ma cunosc stiu ca probabil jumatate din Curtea mea Regala ar muri de inanitie dupa regula asta.
Modernizarea statului chiar si prin someri
luni, 18 aprilie 2011
La Oficiul de Somaj, daca ai treaba pe-acolo si iti trebuie o tidula de la dansii, scrie clar ca trebuie sa vii cu cinci coli albe de xerox.
Nu stiu daca asa-i si prin alte locuri, dar in Prahova nevoia de hartie e evidenta.
In ritmul asta eu cred ca in curand Agentia de Somaj insasi va intra in somaj.
Nu stiu daca asa-i si prin alte locuri, dar in Prahova nevoia de hartie e evidenta.
In ritmul asta eu cred ca in curand Agentia de Somaj insasi va intra in somaj.
Poate vreti sa castigati o carte, uite si ocazia
Nu stiu cat va impulsioneaza ideea unui castig constand intr-o carte nu mai scumpa de 40 roni, dar eu, cand am citit despre asta, m-am simtit de parca cineva mi-ar fi oferit sutul dorsal de care aveam nevoie pentru a ma mai dinamiza la inceput de saptamana. (Ca stau cam prost la capitolul impulsuri in ultima vreme).
Asa incat va las linkul catre Blogul lui Lillee, cititi la ea ce trebuie sa faceti daca va doriti sa cititi o carte sau sa umpleti un spatiu cam gol de pe birou. Ca nu va pune nimeni pe urma sa povestiti ce ati citit!
Mie mi-a placut ideea concursului, dupa cum se si vede, daca am ales sa ma voluntariez pentru popularizarea unor astfel de initiative. Si implicit a site-ului librariei cu pricina. (Uite ce frumoasa strategie din partea lor, cu doar 40 roni! De invatat tactica!).
Asa incat va las linkul catre Blogul lui Lillee, cititi la ea ce trebuie sa faceti daca va doriti sa cititi o carte sau sa umpleti un spatiu cam gol de pe birou. Ca nu va pune nimeni pe urma sa povestiti ce ati citit!
Mie mi-a placut ideea concursului, dupa cum se si vede, daca am ales sa ma voluntariez pentru popularizarea unor astfel de initiative. Si implicit a site-ului librariei cu pricina. (Uite ce frumoasa strategie din partea lor, cu doar 40 roni! De invatat tactica!).
Cum sa ne hranim copiii - azi literatura
Da, bun, bun! N-am copii, e drept - eu imi sunt de ajuns. Cu toate astea am citit de curand inca o carte din cele considerate literatura pentru minori. Nu mai citisem asa ceva de vreun an, deci a mers bine.
Din cate va dati seama, inca nu mi-am anchilozat intr-atat imaginatia incat sa nu-mi mai placa aiurelile. Si asta nu doar in literatura, desi probabil ca nu-i un lucru cu care ar trebui sa ma laud.
Ramanand totusi la domeniul asta literar, cea mai recenta patanie a mea se numeste "Viclesuguri de-a dreptul ucigatoare", scrisa de o tanti pe nume Debi Gliori.
Autoarea are o imaginatie lasata libera, numai buna pentru a scrie carti de copii.
E insa la fel de adevarat ca, asa dupa cum arata chiar titlul, si cartea asta are de-a face cu vrajitoria intr-o anumita masura, precum are majoritatea cartilor scrise dupa "Harry Potter".
Scrisa cu umor si imaginatie, "Viclesugurile" lui Gliori se citesc rapid fiindca au formatul plin de suspans al unei carti politiste.
Bine, tocmai aici intervine constatarea mea mirata.
Altdata cartile de copii erau pline de istorioare moralizatoare, erau dulcele si oarecum rupte de lumea moderna.
Avem aici insa de-a face pe de o parte cu o mama cu aspiratii la studii de vrajitoare, dar si cu o echipa de muncitori cam interlopi, cum ar veni, din mafia imobiliara, cu un castel de sapte sute de ani, dar si cu o masina de nivelul saloanelor internationale actuale.
Si binoamele extremiste pot continua.
Totusi , nu ma asteptam sa gasesc chiar informatii despre bio-inginerie si chestii ce tin de etica ingineriei genetice. Gasim in cartea lui Gliori informatii despre crearea clonelor, dar si efectele secundare in cazul utilizarii iresponsabile a procedurilor. Totul desigur, in modul inventiv, umoristic si aiuristic al unei carti pentru copii.
GLORIE SI RECUNOSTINTA LUI J.K. ROWLING DIN PARTEA CELOR PE CARE I-A IMBOGATIT
Spuneam ca dupa aparitia lui "Harry Potter" cartile de copii au virat-o toate inspre fantastic si magie.
Nu am de gand sa scriu aici un elogiu la adresa scriitoarei britanice, desi l-ar merita, pentru "remagnetizarea" cartilor in lumea copiilor de azi.
Insa cred ca toti cei ce i-au calcat pe urme in aceasta literatura ii sunt mult mai datori decat se vede initial.
Pana si economia unei carti precum e cea a lui Debi Gliori a avut de castigat. Autorea n-a mai trebuit sa explice cum stau lucrurile cu abilitatile magice, cu Incuiatii, cu potiunile si toate celelalte pe care J K Rowling le-a insirat pe pagini intregi.
Pur si simplu epigonii ei au preluat conceptele, regulile si metodele de functionare ale lumii magice gandite de catre britanica.
EVOLUTIE, CA SA NU-I ZICEM INVOLUTIE, IN LITERATURA PENTRU COPII
Interesant cum astazi literatura puberilor poate fi chiar "imbulinata", cu tot atatea avertismente pentru cei mai slabi de ingeri. Sau de scarba.
Desigur, asta e un alt drum deschis tot de "Harry Potter".
Caci si aici, in "Viclesugurile de-a dreptul ucigatoare", avem de-a face cu tentative de crime, ba chiar cu morti nu tocmai naturale.
Si, tot precum in cazul aventurilor baiatului cu cicatricea, daca va ingretosati mai usor, atunci in timpul lecturii va sfatuiesc, ba chiar insist sa va abtineti de la orice "bite to eat", vorba unui personal de film.
Bine, acum si eu nostalgica si neadaptata. Daca am crescut cu basmele nemuritoare ale diferitelor popoare (asa era colectia de carticele, nu eram eu poliglota) ma astept ca lumea sa fi stat in loc!
Totusi, finalul cartii cu Viclesuguri ucigatoare (ambele cuvinte isi gasesc acoperire) consta in faptul ca personajele se imbogatesc pe neasteptate si cu nemiluita. Si-apoi se imbogatesc inca o data.
Ceea ce ... da-o'ncolo, ca-i prea de tot!
Deci nu tu morala "binelui mereu invingator" si nu tu optimistul "si-au trait fericiti pana la adanci batraneti".
In locul astora "banul invinge totul", plus "si-or putrezi bogati pana in zilele noastre!".
Generatia de maine promite mult, mi-am dat seama inca de pe cand am vazut desenele cu Dexter : eu, care mi-am dorit mereu protectia unui frate, am ramas marcata de revelatia "ahh, idioata de sor'mea!!".
Din cate va dati seama, inca nu mi-am anchilozat intr-atat imaginatia incat sa nu-mi mai placa aiurelile. Si asta nu doar in literatura, desi probabil ca nu-i un lucru cu care ar trebui sa ma laud.
Ramanand totusi la domeniul asta literar, cea mai recenta patanie a mea se numeste "Viclesuguri de-a dreptul ucigatoare", scrisa de o tanti pe nume Debi Gliori.
Autoarea are o imaginatie lasata libera, numai buna pentru a scrie carti de copii.
E insa la fel de adevarat ca, asa dupa cum arata chiar titlul, si cartea asta are de-a face cu vrajitoria intr-o anumita masura, precum are majoritatea cartilor scrise dupa "Harry Potter".
Scrisa cu umor si imaginatie, "Viclesugurile" lui Gliori se citesc rapid fiindca au formatul plin de suspans al unei carti politiste.
Bine, tocmai aici intervine constatarea mea mirata.
Altdata cartile de copii erau pline de istorioare moralizatoare, erau dulcele si oarecum rupte de lumea moderna.
Avem aici insa de-a face pe de o parte cu o mama cu aspiratii la studii de vrajitoare, dar si cu o echipa de muncitori cam interlopi, cum ar veni, din mafia imobiliara, cu un castel de sapte sute de ani, dar si cu o masina de nivelul saloanelor internationale actuale.
Si binoamele extremiste pot continua.
Totusi , nu ma asteptam sa gasesc chiar informatii despre bio-inginerie si chestii ce tin de etica ingineriei genetice. Gasim in cartea lui Gliori informatii despre crearea clonelor, dar si efectele secundare in cazul utilizarii iresponsabile a procedurilor. Totul desigur, in modul inventiv, umoristic si aiuristic al unei carti pentru copii.
GLORIE SI RECUNOSTINTA LUI J.K. ROWLING DIN PARTEA CELOR PE CARE I-A IMBOGATIT
Spuneam ca dupa aparitia lui "Harry Potter" cartile de copii au virat-o toate inspre fantastic si magie.
Nu am de gand sa scriu aici un elogiu la adresa scriitoarei britanice, desi l-ar merita, pentru "remagnetizarea" cartilor in lumea copiilor de azi.
Insa cred ca toti cei ce i-au calcat pe urme in aceasta literatura ii sunt mult mai datori decat se vede initial.
Pana si economia unei carti precum e cea a lui Debi Gliori a avut de castigat. Autorea n-a mai trebuit sa explice cum stau lucrurile cu abilitatile magice, cu Incuiatii, cu potiunile si toate celelalte pe care J K Rowling le-a insirat pe pagini intregi.
Pur si simplu epigonii ei au preluat conceptele, regulile si metodele de functionare ale lumii magice gandite de catre britanica.
EVOLUTIE, CA SA NU-I ZICEM INVOLUTIE, IN LITERATURA PENTRU COPII
Interesant cum astazi literatura puberilor poate fi chiar "imbulinata", cu tot atatea avertismente pentru cei mai slabi de ingeri. Sau de scarba.
Desigur, asta e un alt drum deschis tot de "Harry Potter".
Caci si aici, in "Viclesugurile de-a dreptul ucigatoare", avem de-a face cu tentative de crime, ba chiar cu morti nu tocmai naturale.
Si, tot precum in cazul aventurilor baiatului cu cicatricea, daca va ingretosati mai usor, atunci in timpul lecturii va sfatuiesc, ba chiar insist sa va abtineti de la orice "bite to eat", vorba unui personal de film.
Bine, acum si eu nostalgica si neadaptata. Daca am crescut cu basmele nemuritoare ale diferitelor popoare (asa era colectia de carticele, nu eram eu poliglota) ma astept ca lumea sa fi stat in loc!
Totusi, finalul cartii cu Viclesuguri ucigatoare (ambele cuvinte isi gasesc acoperire) consta in faptul ca personajele se imbogatesc pe neasteptate si cu nemiluita. Si-apoi se imbogatesc inca o data.
Ceea ce ... da-o'ncolo, ca-i prea de tot!
Deci nu tu morala "binelui mereu invingator" si nu tu optimistul "si-au trait fericiti pana la adanci batraneti".
In locul astora "banul invinge totul", plus "si-or putrezi bogati pana in zilele noastre!".
Generatia de maine promite mult, mi-am dat seama inca de pe cand am vazut desenele cu Dexter : eu, care mi-am dorit mereu protectia unui frate, am ramas marcata de revelatia "ahh, idioata de sor'mea!!".
Ce-as mai emigra in Olanda !
duminică, 17 aprilie 2011
Cartierul felinarelor rosii, legalitatea consumului de ierburi ... Pacatosi ce sunteti, la astea va ganditi voi in postul Pastelui?!
Bine, or fi si astea atractii, nu zic.
Da' asta inseamna ca n-ati vazut Olanda rurala!
Eu, indragostita de Franta si de sursa de poante incorecte politic care este Belgia, m-am uitat azi la fel de fascinata si la Olanda.
A fost cursa ciclista Amstel Gold Race (castigata de Philippe Gilbert pentru a doua oara).
Frumooos de tot. Verde mult, curat peste tot de zici ca erau covoare verzi nu campuri, stradute inguste, case adevarate din piatra, curti si alei despartite de strada doar prin arbusti, fara garduri ... o utopie pentru placerile mele rezidentiale.
Si pe langa curatenia asta ce respira civilizatie, tare mult verde. De unde atata infrunzire, ca doar cursa e trasmisa in direct, nu inregistrare din urmatoarele doua saptamani!
Ma uit pe net si vad situarea Olandei, asa cum banuiam, mai nordica decat a noastra, intre 50 si 54 grade latitudine nordica.
Ma uit iarasi pe geam la frunzulitele sfrijite cvasi-inexistente in copacei si la praful statut ce-ar fi trebuit sa fie iarba.
Cum nu pricep de ce a venit primavara mai repede la olandezi decat la noi, concluzionez si eu ca la "tara intreaga-santier" (citat din doamna cu dezvoltarea si turismul) nici primavara nu trage !
Mie una Olanda asta imi pare mult a semana cu Belgia, desi n-am vizitat nici una, nici cealalta. Asa ca s-ar putea sa ma insel, o sa-mi dau seama dupa ce voi ajunge prin partile alea.
Acum probabil v-ati dat seama de ce sunt atat de pasionata de vizionat ciclism. E unul din putinele sporturi in care poti vedea alte tari, poti cunoaste alte locuri, poti afla despre ele prin comentarii.
Si de-asta vi-l recomand si voua. Pentru weekend-urile in care diferite motive va inlantuie acasa, deschideti pe Eurosport! Turismul virtual a ajuns probabil varianta de avarie a calatorului din noi. Ce tristeti de lux traim!
p.s.
Pentru vara viitoare totusi ma visez pe o bicicleta rosie, pe niste stradute din oras neprafuite. Ceea ce inseamna ca vara asta sa bifez macar jumatate de vis - munca de explorare a unor astfel de strazi in orasul nostru. Deloc usor de gasit. Sugestii?
Bine, or fi si astea atractii, nu zic.
Da' asta inseamna ca n-ati vazut Olanda rurala!
Eu, indragostita de Franta si de sursa de poante incorecte politic care este Belgia, m-am uitat azi la fel de fascinata si la Olanda.
A fost cursa ciclista Amstel Gold Race (castigata de Philippe Gilbert pentru a doua oara).
Frumooos de tot. Verde mult, curat peste tot de zici ca erau covoare verzi nu campuri, stradute inguste, case adevarate din piatra, curti si alei despartite de strada doar prin arbusti, fara garduri ... o utopie pentru placerile mele rezidentiale.
Si pe langa curatenia asta ce respira civilizatie, tare mult verde. De unde atata infrunzire, ca doar cursa e trasmisa in direct, nu inregistrare din urmatoarele doua saptamani!
Ma uit pe net si vad situarea Olandei, asa cum banuiam, mai nordica decat a noastra, intre 50 si 54 grade latitudine nordica.
Ma uit iarasi pe geam la frunzulitele sfrijite cvasi-inexistente in copacei si la praful statut ce-ar fi trebuit sa fie iarba.
Cum nu pricep de ce a venit primavara mai repede la olandezi decat la noi, concluzionez si eu ca la "tara intreaga-santier" (citat din doamna cu dezvoltarea si turismul) nici primavara nu trage !
Mie una Olanda asta imi pare mult a semana cu Belgia, desi n-am vizitat nici una, nici cealalta. Asa ca s-ar putea sa ma insel, o sa-mi dau seama dupa ce voi ajunge prin partile alea.
Acum probabil v-ati dat seama de ce sunt atat de pasionata de vizionat ciclism. E unul din putinele sporturi in care poti vedea alte tari, poti cunoaste alte locuri, poti afla despre ele prin comentarii.
Si de-asta vi-l recomand si voua. Pentru weekend-urile in care diferite motive va inlantuie acasa, deschideti pe Eurosport! Turismul virtual a ajuns probabil varianta de avarie a calatorului din noi. Ce tristeti de lux traim!
p.s.
Pentru vara viitoare totusi ma visez pe o bicicleta rosie, pe niste stradute din oras neprafuite. Ceea ce inseamna ca vara asta sa bifez macar jumatate de vis - munca de explorare a unor astfel de strazi in orasul nostru. Deloc usor de gasit. Sugestii?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
