Ce-as mai emigra in Olanda !

duminică, 17 aprilie 2011

Cartierul felinarelor rosii, legalitatea consumului de ierburi ... Pacatosi ce sunteti, la astea va ganditi voi in postul Pastelui?!
Bine, or fi si astea atractii, nu zic.
Da' asta inseamna ca n-ati vazut Olanda rurala!

Eu, indragostita de Franta si de sursa de poante incorecte politic care este Belgia, m-am uitat azi la fel de fascinata si la Olanda.
A fost cursa ciclista Amstel Gold Race (castigata de Philippe Gilbert pentru a doua oara).

Frumooos de tot. Verde mult, curat peste tot de zici ca erau covoare verzi nu campuri, stradute inguste, case adevarate din piatra, curti si alei despartite de strada doar prin arbusti, fara garduri ... o utopie pentru placerile mele rezidentiale.

Si pe langa curatenia asta ce respira civilizatie, tare mult verde. De unde atata infrunzire, ca doar cursa e trasmisa in direct, nu inregistrare din urmatoarele doua saptamani!
Ma uit pe net si vad situarea Olandei, asa cum banuiam, mai nordica decat a noastra, intre 50 si 54 grade latitudine nordica.

Ma uit iarasi pe geam la frunzulitele sfrijite cvasi-inexistente in copacei si la praful statut ce-ar fi trebuit sa fie iarba.
Cum nu pricep de ce a venit primavara mai repede la olandezi decat la noi, concluzionez si eu ca la "tara intreaga-santier" (citat din doamna cu dezvoltarea si turismul) nici primavara nu trage !

Mie una Olanda asta imi pare mult a semana cu Belgia, desi n-am vizitat nici una, nici cealalta. Asa ca s-ar putea sa ma insel, o sa-mi dau seama dupa ce voi ajunge prin partile alea.

Acum probabil v-ati dat seama de ce sunt atat de pasionata de vizionat ciclism. E unul din putinele sporturi in care poti vedea alte tari, poti cunoaste alte locuri, poti afla despre ele prin comentarii.
Si de-asta vi-l recomand si voua. Pentru weekend-urile in care diferite motive va inlantuie acasa, deschideti pe Eurosport! Turismul virtual a ajuns probabil varianta de avarie a calatorului din noi. Ce tristeti de lux traim!

p.s.
Pentru vara viitoare totusi ma visez pe o bicicleta rosie, pe niste stradute din oras neprafuite. Ceea ce inseamna ca vara asta sa bifez macar jumatate de vis - munca de explorare a unor astfel de strazi in orasul nostru. Deloc usor de gasit. Sugestii?

6 comentarii:

raul rual spunea...

am trecut prin olanda rurala. de basm. nici franta nu e de neglijat,
cat despre plimbatul pe bicicleta in romania, mai bine nu. daca ai timp vezi http://raulghiran.blogspot.com/2011/02/nu-alergati-pe-strada.html
o seara buna

Fetita Junglei13 spunea...

Incearca mai bine pe aleile noilor cartiere.Alea sigur sunt neprafuite, dar nu stiu daca treci de paznici (Roua, Evo casa si celalalte).

Fetita Junglei13 spunea...

Aaaa, da, mai sunt cateva,dar n-ai loc de pietoni,sunt unele alei din cartiere.Stiu cateva,dar n-o sa fie loc si pentru biciclisti si pentru oameni.

Bogdan spunea...

Eu as zice sa renunti la pretentii, sa iti iei o bicicleta si sa pedalezi. Peisajul vine dupa.

skama spunea...

olanda nu seamana cu belgia :)

Anonim spunea...

Nu te-as sfatui .Eu am niste cunostinte in Olanda care de 12 ani nu au reusit sa realizeze nimic.De preferat ar fi sa vizitezi

Trimiteți un comentariu