Citesc de vreo săptămână deja o nouă carte de Graham Greene. E unul din scriitorii mei preferaţi şi nu ştiu de ce simt nevoia să îl înfrăţesc cu Amos Oz.
Fiindcă tot e perioada vacanţelor vi-l pot chiar recomanda drept companie de călătorit, dar şi drept lectură straşnică, fiindcă Greene poate fi exact aşa cum vi-l doriţi.
Problema mea e alta acum : sunt deja familiarizată cu stilul lui şi îmi place. Însă de data asta de vreo cinci zile abia am reuşit să citesc 100 de pagini. Şi mă strădui.
'Patria m-a făcut om' îmi pare o carte atipică pentru Greene, feriţi-vă de ea.
Nu pricep cum unii scriitori reuşesc să îşi schimbe stilul.
Chiar sunt curioasă acum să aflu în ce perioadă a fost scris romanul ăsta.
Dar am să caut informaţiile după ce o termin de lecturat, nu vreau să-mi alterez niciodată impresiile citind înainte despre vreo carte.
Mirarea mea este legată de schimbările astea ale stilurilor, despre evoluţia unui scriitor ...
Fiindcă eu cred că un scriitor are un talent nativ pe care trebuie doar să şi-l găsească.
Nu cred în cursuri de scris, în exersări, în tehnici etc
Ori acum îmi este un pic tulburată convingerea asta prea încăpăţânată.
Greene ar putea fi dovada că talentul unui scriitor evoluează, că până şi oamenii cu har bâjbâie o perioadă între mai multe stiluri, că şi ei ezită, caută, încearcă, progresează ...
Ceea ce, cu logica mea aiurită, m-a condus tocmai la concluzia că şi dacă scriem prost acum, ideea e să perseverăm, cine ştie ce scriitor dăm la iveală în câţiva ani?
p.s. Am cam absentat din virtual zilele astea din varii motive.
De mâine încep să îi vizitez pe cei pe care îi citesc, să recuperez.
Ieri m-am ocupat toată ziua cu recuperarea unor poze din aparatul foto căruia i-am făcut buba în weekend, la Braşov, pe la jumătatea vacanţei.
De reparat nu l-am reparat -încă- dar am avut mare succes la scosul pozelor din el şi la joaca mea cu luminozităţile şi culorile în care încep să mă specializez, măcar eu sunt încântată de rezultate.
Un scriitor m-a sedus, acelasi ma incurca, multe poti face deci cu un scriitor
miercuri, 27 iulie 2011
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
4 comentarii:
Hmmm, nu stiu ce sa zic. Ma mir, asta fac. Stim ca un scriitor isi poate imbunatati stilul nicidecum sa si-l schimbe... Dar deh, poate ma insel.
Lillee, si pe mine m-a uimit constatarea ca un scriitor poate avea un stil confuz si descriptiv intr-o carte in vreme ce in majoritatea celorlalte carti sa aibe exact stilul contrar, unul clar si lipsit de poezie.
Intuitiv, desi nu am citit cartile nici unuia, insa le-am tinut in mana mea personala si pe unele si pe altele, si chiar am petrecut ceva timp mangaindu-le si in general efectuand diferite activitati ritualistice legate de fetishul meu deja public marturisit fata de obiectele carti, pot sa iti spun ca impresia mea sincera este ca ai dreptate sa ii infratesti pe acesti 2 scriitori, Graham Greene si Amos Oz, desi impresia mea senzoriala total contra-biografica si contra-intuitiva a fost ca Greene e ceva mai tanar, impulsiv, si mai de stanga (politic), iar Oz e ceva mai "cuminte" linistit traditionalist conservator, insa au amandoi tristeti neimpartasite ale unor posibile experiente traumatice pentru ei de mai devreme. Nu am incercat niciodata threesome cu carti scrise de 2 autori diferiti in mana in acelasi timp, insa sa stii ca postul tau mi-a trezit aceasta dorinta-tentatie de a incerca odata asa ceva, si chiar cred ca este posibil ca cartile acestor autori, poate chiar, cine stie, aleg chiar la intamplare, mai mult dupa cum imi suna titlul, "The Human Factor" de Greene, si "A Tale of Love and Darkness" de Oz sa reprezinte o buna alegere de inceput de acest fel de activitate inca inedita pt mine.
Doresc sa mentionez ca eu personal nu functionez niciodata la nivel comparativ, ci la nivel total complementar cand e vorba de threesome cu oameni, si nu cred ca ar exista vreun motiv ca sa ma comport altfel fata de cartile posibil antrenate in fetish-ul meu.
Nu stiu despre ce este vorba in cartea "Patria m-a facut om", insa ma iau doar dupa titlu si voiam sa remarc ca mai recent patriotismul se studiaza neurologic ca posibil avand mecanisme fiziologice asemanatoare cu religiozitatea, desi nu s-au gasit atatea chhestii specifice in legatura cu patriotismul cate s-au gasit in legatura cu religiozitatea, si este posbil ca si pt Greene subiectul sa fi ramas oarecum confuz, dand posbil impresia unui stil poate mai greoi, sau mai greu de inteles. Exista, desigur, si alte posibile explicatii mult mai realiste si mai concrete legate de varsta si conditia lui greene cand a scris aceasta carte, insa efectiv mi-a fost lene sa verific chestiile astea si am preferat sa ma joc si eu o data, azi, de-a poezia, aici.
Trimiteți un comentariu