Admiterea la UPG, interesant

miercuri, 11 iulie 2012

'Reforma' examenelor de bac tip Big-Brother are efecte şi în concursul de admitere la facultate.

Eu m-am uitat la univeristatea din oraşul meu. Fiindcă de azi, de pe 11 până pe 17 iulie e prima sesiune de admitere.
Aşadar, la Petrol şi Gaze, în Ploieşti, taxa de înscriere la o specializare e de 100 roni. Multişor. Având în vedere că va mai fi şi o taxă de plătit la începutul anului şcolar, de înmatriculare sau aşa ceva.

Iar admiterea, dacă am citit eu bine, se face doar în baza mediei obţinute la bac.
Găsiţi metodologia de admitere urmând acest link.
E cam stufoasă, dar am fost atât de curioasă încât am frunzărit-o.

Mă distrează teribil denumirea de concurs de admitere având în vedere că de ani de zile nu mai există examen de admitere. (Eu aş fi pentru examen de admitere, e mai relevant, dar mă rog, cine-s eu?)
Te duci pur şi simplu cu un vraf de acte. Iar efortul de a te deplasa până acolo şi de a sta la coadă pentru înscriere (cozile în România merg întotdeauna incredibil de încet), efortul ăsta spuneam se numeşte ... concurs de dosare.
Baftă deci celor ce-au învăţat de-a lungul liceului !

4 comentarii:

Alina Fumm spunea...

Si mie mi se pare foarte aiurea denumirea de "concurs de admitere", avand in vedere ca trebuie sa stau la coada 3-4 ore, pentru depunerea dosarului, dar sper sa scap cu bine, avand in vedere ca de anul asta nu mai conteaza media 9-12 pentru admitere.
Meh... acum imi cam pare rau ca speram sa iau note de 9 si 10 in liceu, cu gandul ca ma ajuta la facultate. Dar la cum s-a tot schimbat sistemul educational la noi in ultima vreme, nu ma mira ca se ajunge si la situatii de stat 4 ore la rand. Sa zic mersi ca nu stau 10 ore! :)
Ah, si de-abia am luat o adeverinta de la liceu, cu media de la bac, cu care pot sa ma inscriu, dar prefer sa iau diploma in original, sambata dimineata, si sa-mi depun dosarul cu totu', ca sa scap de o grija.
Sper sa se termine totul cu bine, si sa fie doar o durere de cap in plus pana ma vad intrata la UPG, dupa acel "concurs de admitere" care nu-si prea merita denumirea...

Mihaeladm spunea...

Alina, tu poti sta linistita : n-o sa ai probleme sa te inscrii la orice profil doresti.
Si intuitia mea imi spune ca n-o sa ai probleme nici ca studenta, cu examenele. Ai sa vezi !
Insa cu notele din liceu ... nu e cazul sa iti para rau ca ai muncit pentru ele. Iti spun din propria experienta : nu stii cand vei vremea sa mai urmezi niste cursuri si nu stii cum va fi legea atunci. Poate au sa fie reintroduse in calcul mediile din liceu in anii urmatori si au sa-ti fie vreodata de folos (ca in basme). ;)
Bafta cu statul la cozi, in rest n-ar trebui sa ai emotii ! :)

hapi2233 spunea...

Bine ar fi sa se mai dea admitere. Ca tara e plina de "specialisti" nepregatiti. Bine, ideea e ca intr-o facultate buna nu rezisti 4-5 ani daca nu te tii de carte, cel putin eu asa mai sper.

Mihaeladm spunea...

Hapi, la fel ca tine am zis si eu, ca nu poti termina o facultate daca nu esti suficient de pregatit pentru ea.
Surpriza neplacuta e ca ... se poate. In Ploiesti s-a dus buhul facultatii care, culmea, produce ingineri, si care are 'tarife' neoficiale, dar cunoscute de mai toata lumea. Trist. Si periculos din perspectiva viitorului tarii de 'specialisti'.

Trimiteți un comentariu