Acum însă, la orele 20 trecute de fix ... minunăţie :
ploua torenţial , băltoacele acopereau tot centrul Ploieşti-ului, o ploaie cum n-am mai prins de mult timp.
Aşa că m-am decis să merg pe jos, prin ploaie vreo două staţii,
cu minunata mea umbrelă transparentă, de asiatică.
Aş fi dansat eu precum Gene Kelly , e una din marile mele dorinţe ,
pe toate dalele din centru puteai păşi în apă de vreo 2 cm,
însă mi-era să nu sfârşesc precum Bran (sau Stan?) în celebra secvenţă cu haina pe care şi-o întinde în faţa unei demoazele ca să traverseze strada plină de băltoace (aceia mai 'copţi' ar trebui să-şi amintească secvenţa, picioarele demoazelei şi finalul).
Însă având în vedere că aveam cu mine o pungă cu bomboane pe care am ţinut neapărat să le feresc de ploaie,
după 20 de minute de mers prin ploaie a trebuit să mă mulţumesc doar cu blugii uzi până la genunchi şi jacheta murată complet pe jumătatea unde nu ţinusem bomboanele. Şi-am încheiat plimbarea fără dans.
Bomboanele însă au ajuns cu bine, uscate, acasă.
Oricum,
după visul meu excursionist de astă noapte,
după cele două ore de sport,
şi mai ales după ploaia asta torenţială,
am acum un dor de ducă ...
Să toarne deci cu găleata, mie-mi prinde bine !
Îs singura oare care simte nevoia uneori să danseze în ploaie şi să sară în băltoace ??
