Flori de munte, adica Satisfactia de a smulge ceva din trecut

Câteodată aştepţi o vorbă bună, o urare, o încurajare de la persoane apropiate care ştiu ce perioadă stresantă urmează pentru tine.
Dar vorba aia care ar putea valora cât zeci de cadouri, încurajarea aia nu vine.

În schimb alteori câte o persoană străină poate săvârşi o mică minune pentru tine, doar pentru tine.

Acum trei ani (cred) pe drumul către Peleş o mămăiţă vindea bucheţele cu cele mai fascinante flori pe care le-am văzut până şi de atunci încolo. Aveau nişte culori teribil de intense şi îmi păreau a fi din catifea.
Tocmai de-asta nici nu mi-am luat un bucheţel, mi s-au părut a fi artizanale.

Apoi mi-a părut teribil de rău că nu le-am luat. Pe net nu am găsit nimic despre florile celea misterioase. Erau roşii şi verzi şi albastre, dar intens colorate, în nuanţe tari. Am şi-un martor, dacă îşi mai aminteşte de momentul ăla, poate are să mă contrazică.

De-atunci de fiecare dată când am mai mers la Sinaia am urcat până la Peleş, doar-doar oi mai găsi florile alea ireale. Nici urmă !

Sâmbătă, la Sinaia Forever, friguţ. Aşa că n-am mai ajuns şi până la Peleş.
Oricum, se făcuse ceasul 5 şi trebuia să prind trenul către casă.
Grăbită, am început să cobor pe o potecă mai dosnică, neumblată de turişti.
După câţiva paşi îmi iese în cale o mămăiţă. Mă întreabă dacă nu vreau să cumpăr nişte flori.
Mă uit ce vrea să-mi vândă şi ...

Sunt florile misterioase, florile ce mi se impregnaseră pe toate simţurile, deşi nu mă apropiasem de ele; mamaia mi-a vândut şi coşuleţul şi bucheţelul, că erau ultimele şi ea de fapt chiar era în drum către casă, mi-a spus că vine tocmai din Dâmboviţa să le vândă şi că da, sunt reale, sunt flori de munte.

Să-i dea Dumnezeu sănătate, nu mă interesează nici dacă nu-i din Dâmboviţa şi nici dacă habar n-are cum se numesc în realitate micile minunăţii.
Pur şi simplu am impresia că am reuşit să smulg ceva hainului timp trecut ! 
La fel cum se întâmplă câteodată, în vise,  să revedem o persoană dragă care s-a dus şi totul fie atât de real încât pentru câteva momente să avem senzaţia că am învins separarea pe care moartea încearcă să ne-o impună.

Nu, nu-s tristă, iar fondul dezamăgit în care tot pluteam de câteva zile tocmai a făcut bâldăbâc într-un simplu coşulet cu flori de munte !

Cum m-a lasat fara vorbe un tanar de pe strada

Intuisem eu corect că din weekend-ul ăsta o să intru în zodia 'ursului'.

Aşa că ieri, simţind că e o ultimă zi de vară din 2013, mi-am făcut pe plac : săndăluţe în picioare şi haine în culori tari şi multe.
Asta a însemnat fustă galbenă, vaporoasă cât să adie la briza tomnatecă, însoţită de o cămaşă roşie de o eşarfă verde.

Când ajung prin cartier pe la mine îmi iese în cale o fetişcană cu o păpuşă în braţe, să fi avut vreo 7 ani. Se tot uită la mine şi când ajung în dreptul ei îmi spune 'Ce frumoasă sunteţi, domnişoară!'.
Nah, fata era prea mică să-şi dea seama că nu eu eram frumoasă, ci ţinuta mea. Bănuiesc că în ochii ei arătam ca o prinţesă mai mare, cu fusta mea vaporoasă şi colorată precum în tablourile expresioniste.
Dar chiar dîndu-mi seama de cauza reală a admiraţiei, tot m-am împăunat : am primit-o ca pe un compliment la adresa gustului meu vestimentar.
(Bine, e drept, şi lumea în general cred că tot la categoria 'prinţesă' mă include, cu fustele mele colorate şi asortările curajoase, plus florile din păr. Numai că în ochii lumii cred că deja 'prinţesă' nu mai e atât de admirativ precum este pentru fetiţa cu păpuşă.)

Şi mai fac eu aşa paşi cale de vreo zece minute, în noua mea atitudine 'înfoiată în orgoliu ca păuniţa' şi-mi iese în cale un băiat. Mai mărişor, vreo 10 ani, dând pe dinafară de sănătate (parcă aşa se spunea în basme despre persoanele mai corpolente) şi de bujori pe un ten alb ca laptele.
Şi numai ce îl văd că se opreşte în dreptul meu. Mi s-a părut dubios, că era prea alb şi prea îngrijit ca să se ocupe cu 'dă şi mie'.
Mă uit la el şi atunci, cu un ton serios şi superior, numai ce văd că îşi scoate pietul la înaintare şi, din postura asta impozantă, mă abordează cu următoarea informaţie : 'Nu vă supăraţi, ştiţi că aveţi pe dumneavoastră culorile marijuana?'. 
... ? mari-ce?? Opaaa, ce mi-a zis piciul ?
Băga-şi-ar jamaicanul tutunul în pipă, deci eu purtam marijuana pe mine ?
După primele trei secunde în care m-am uitat ca o franţuzoaică la un rus m-a bufnit râsul şi l-am informat şi eu că nu, nu ştiam. Dar că îi mulţumesc pentru că mi-a atras atenţia. Nu l-am mai întrebat şi cum de ajunsese el deţinător al unor informaţii de-o atât de 'high' cultură.

Mă întreb ce cod cromatic al stupefiantelor oi mai fi decriptat azi, cu ţinuta mea compusă din negru - gri - tonuri de mov.


ps. fără legătură, azi o fost una din zilele celea când n-aveam nici un chef să mă dau jos din pat. Dar mi-au sărit iute-n ajutor Wyl fm şi mi-au dat un chef de viaţă cum rar mă prinde dimineaţa ! În cinci minute dansam, într-o oră eram deja pe drum, în excursie !

Cineva a incercat sa resusciteze inima orasului!

Chiar aşa, cineva a încercat să facă un pic de masaj cardiac oraşului ăsta abulic.
Merită să vă povestesc ce s-a întâmplat şi să vă las pe voi să vă daţi cu părerea despre câtă viaţă mai circulă prin venele Ploieşti-ului. Probabil ale oricărui oraş de mărime medie din România.

Este vorba de Festivalul de Fotografie care s-a desfăşurat la finalul lui august.
Şi despre care vă anunţasem că are intrări gratuite nu doar la expoziţii, ci şi la conferinţe.

Ei bine, ceea ce nu spusesem, este că Festivalul a fost organizat la iniţiativa şi din strădania unui singur om. Cătălin Munteanu sau freestate-photographic.
Nu obişnuiesc să scriu despre oameni ca individualităţi şi cu atât mai puţin despre unii pe care îi cunosc.
Dar aici nu e vorba (doar) de un 'nebun' care a crezut într-un proiect ambiţios şi şi-a spus 'Îl fac!'.
E vorba despre români şi despre cum (re)acţionăm.

Să organizezi un festival foto nu pare foarte complicat. Până nu ajungi să asişti un pic la partea finală, aceea de instalare a expoziţiilor. Descoperi că e vorba de crearea panourilor, apoi de împărţirea spaţiului, apoi de a decide ce serie merge lângă ce serie, ce decor pune mai bine în valoare anumite fotografii, apoi lipirea fotografiilor, măsurarea pe panou să iasă drepte şi simetrice. Iar după aceea, la montarea propriu-zisă pe pereţi sau pe stative e nevoie de un nou set de calm yoghin în momentul în care constaţi că panourile nu stau cum le vroiai tu, că se desprinde guma sau că panoul alunecă de la locul lui. Şi-atunci recalculezi toate resursele de care dispui, mai numeri fotografiile pe care ţi-ai propus să le expui, schimbi planul iniţial.

Nu mai adaug partea esenţială : voluntarii. Voluntarii şi mai ales parolismul lor.
Când te trezeşti cu doar 4 oameni din cei 8 care au confirmat că vor veni a doua zi între orele x şi y ...

În fine, dacă mai avea nevoie, organizatorul festivalului şi-a supus unui test dur calmul.
Eu una mă temusem de vandalizările panourilor, fiindcă o parte a lor urma să fie expusă în stradă.
Dar ca să le vandalizezi ar fi trebuit să vii întăi să le vezi. Ori ce s-a întâmplat în fapt ...

La expoziţii ploieştenii n-au dat buzna. Că deh, erau gratuite, dar pentru asta trebuia să intri într-un muzeu şi la Teatru şi poate, Doamne Fe!, te umpleai de drag de artă şi de cultură. Cu astea e mai rău decât cu păduchii, că în farmacii nu au spray anti-cultură.
În schimb seara când a fost în parc lansarea de lampioane ... eh da! acolo au dat buzna ploieştenii mei. Unii au comentat (chiar prin scris) că organizarea a fost proastă, că n-au fost destule lampioane să le ajungă şi lor. Alţii au protestat că lampioanele au fost plătite cu 5 lei bucata. Că deh, românul e învăţat de politicieni să primească un concert gratis şi-apoi să stea Lăbuş.

Cu alte cuvinte ploieşteanul meu a demonstrat în general două lucruri :
- că e foarte voluntar la înscriere, mai greu cu ajunsul propriu-zis
- că are simţul observaţiei dezvoltat şi ştie ce înseamnă o organizare proastă, chiar dacă nu a organizat în viaţa lui nimic de amploarea asta
- că e obişnuit să i se dea pur şi simplu
- şi că pretinde tot dar în realitate îi pasă zero.

Păi dragii mei!
Eu VREAU să trăiesc într-un oraş civilizat, frumos, cu oameni manieraţi şi cu oportunităţi culturale.
Şi pentru asta NU vreau să plec în zări străine.
Aşa încât dacă am posibiltatea să contribui la a-l face astfel pe al meu, trebuie SĂ ÎNCERC.

Iar dacă voi ploieşteni o să mai declaraţi de-acum încolo că vreţi UN ALT FEL de oraş
şi dacă vă plângeţi de lipsa de evenimente frumoase
şi dacă vreţi să fiţi mândri pentru lucrurile originale care se întâmplă pe la noi
atunci mişcaţi-vă dosurile măcar să vedeţi cum ar putea arăta un Ploieşti mai civilizat !

Aşadar, un om a încercat de unul singur să resusciteze viaţa artistică în centrul oraşului.
Din experienţa lui eu m-am ales cu un pseudo-studiu sociologic.
Dacă însă mai pulsează ceva voinţă printre ploieşteni, sau dacă suntem doar declarativi, asta rămâne voi să stabiliţi !
Mi-e că anul ăsta frumoasa ediţie a festivalului Secvenţe, cu o serie de expoziţii foarte reuşite, cu multa muncă implicată şi cu apatia ploieşteanului neimplicat musai în arta fotografică, anul ăsta spuneam mi-e teamă că a arătat cum efervescenţa vieţii socio-culturale din Ploieşti abia se mai ţine chiar şi cu aparate artificiale.
Poate la anul !
Asta dacă nu cumva toţi ploieştenii atât de dornici de frumos şi civilizat n-or să migreze spre alte oraşe.

Eu aleg să-mi fac frumos locul, nu să caut un altul făcut deja frumos de alţii !

N-ar fi rau sa faca purici!

Vara asta v-am anunţat din timp că avem un Festival de Fotografie, deşi am rămas datoare să vă povestesc şi păţaniile la care am fost martoră cu ocazia asta.

De ani de zile avem un Festival de Folk în oraşul castanilor, în luna octombrie.

Iar de 3 ani de zile avem şi un Festival de Film. Alintat PIFF, oficializat Ploieşti International Film Festival, anul ăsta va avea loc săptămâna ce vine, vineri şi sămbătă.

27 şi 28 septembrie, la Cinema Patria, adică dragul şi bătrânul nostru cinema din centru.
Nu-i nici pe bază de bilet, nici de rezervare, deci vă puteţi permite să veniţi şi dacă sunteţi doar curioşi, nu neapărat cinefili. Dacă o mai fi rămas chiar şi curiozitate printre ploieşteni !

Vă las pagina de facebook a festivalului, citiţi acolo prezentările filmelor ce vor rula.
Eu deja mi-am ales două filme pe care doresc să le văd, iar dacă organizatorii festivalului vor avea inspiraţia să afişeze şi un orar al filmelor, înseamnă că voi şi ajunge la vizionările lor !

Mi-am spus să vă aduc şi veşti bune, da' mai mult decât a vă spune INTRARE GRATUITĂ LA FILME n-am cum să vă urnesc din comoditate !

Şi dacă tot am vorbit (şi) de folk uite şi-un cântecel de la unul din muzicienii mei preferaţi. În ton cu subiectul, sper că nu fredonez de una singură aici :

https://www.youtube.com/watch?v=D7M96vu456M

Reabilitarea lui 'PROTESTEZ!'

În anii '90 protestatarii erau fie 'golani', fie 'plătiţi de Ion Raţiu', fie 'drogaţi', fie direct 'golani drogaţi din banii lui Raţiu'.

Acum, în 2013, avem în sfârşit noi proteste în stradă ale tinerilor.
Cu vreo 2 săptămăni în urmă m-a lămurit scurt un prieten cum e cu protestarii ăştia noi : 'nişte hipsteri plătiţi de Soros'.

Din alambicul etichetărilor se degajă o constantă urât mirositoare în mentalitatea românului sau cel puţin în demagogia românului (considerînd că nu crede în vorbele pe care le debitează) :
eşti sigur un declasat, un neisprăvit, un manipulat sau un corupt dacă protestezi !

Alarmant nu e doar gândul în sine, alarmant e faptul că avem încă un asemenea discurs (dacă nu cumva chiar o asemenea mentalitate, repet) într-o ţară sugrumată de dictatură timp de 50 de ani.

Înţeleg că unele teme de discuţie pot să nască polemici aprinse (eu de pildă pot discuta calm pe subiectul Roşia Montana). Dar nu înţeleg să legi cuiva căluşul la gură pentru că acela are de gând să te contrazică.

De ce oare, chiar şi în 2013, a protesta e un lucru rău?
De ce, mai mult decât atât, ideea asta e susţinută de unul de 33 de ani?
De ce trebuie să fim cu toţii o naţiune de yes-people?
De ce n-am învăţat la ce duce uniformitatea, tăcerea, acceptarea, consensul?
Şi o întrebare suplimentară, aplicată cazului Roşia Montana : de ce progresul înseamnă pentru unii doar distrugere, iar a fi cumpătat (inclusiv în relaţia cu mediul) înseamnă a fi doar vetust?

Dreptul nostru de a spune 'REFUZ!' îmi pare cel mai important drept pe care îl oferă democraţia. 
Nu mai spun de faptul că o democraţie implică şi să se ţină cont de aceste obiecţii ale populaţiei!
Mă limitez la a dori reabilitarea lui 'JE REFUSE!' (acel istoric Je refuse).
Lasă-mi dreptul să strig contra, să gândesc altfel decât tine, să vin cu contraargumente şi ai încredere în mine că nu mă plăteşte nici un Bill Gates ca să mă opun deciziilor pe care le consider nocive !

Iar dacă ai cap să gândeşti tu pentru tine, nu să preiei opinia majorităţii sau deciziile politicienilor, atunci gândeşte-te la asta :
uniformitatea de păreri nu e progresul,
'REFUZ!' al meu nu e semnul hipsterilor,
e semnul că orice problemă e complexă şi poate tu nu priveşti decât latura ei însorită !

ps.  Da, acel prieten m-a şters din lista de prieteni pentru faptul că am îndrăznit să-i spun cât de revoltătoare îmi pare atitudinea lui. Şi da, acel prieten care mi-o spus mie cum îs eu manipulată de Soros şi cam proastă că mă opun exploatării de la Roşia Montana lucrează în presă. Povestea e mai interesantă de-atât, dar ăsta e alt subiect.

Ploiesteni, veti avea un festival. Nu stiu daca il veti merita insa.

Pentru cei ce nu au citit pe facebook, nu au văzut afişele sau nu au avut prieteni care să le poarte vestea, mai anunţ şi aici că în zilele de 30, 31 august şi 1 septembrie Ploieşti-ul va fi în festival.

E ceva cultural, deci n-or să sară mulţi, că nu-i pe bază de mici, bere şi concerte gratis.

Va fi însă gratis acces la expoziţii, mai mult chiar, tot acces gratuit  la ateliere şi la conferinţe fotografice.

Locurile în care vor avea loc manifestările sunt Teatrul Toma Caragiu, Muzeul de Arta, Muzeul de Istorie şi Conacul Bellu.
Plus centrul civic al oraşului.  Ba chiar şi Parcul Tineretului sâmbătă seara când va avea loc o lansare de lampioane.
Iar la Jazz Cafe vor avea loc vizionări de documentare.

Dacă vreţi să participaţi la ateliere sau conferinţe trebuie să vă înscrieţi pe site-ul festivalului.
Şi tot acolo găsiţi şi informaţiile complete.              http://escamonde.ro/secvente/

Ploieştenilor li se oferă deci un cadou weekend-ul ăsta.
Dar în acelaşi timp ploieştenii vor fi testaţi la nivelul civilizaţiei. Sper că vom trece testul!

Sunteţi aşteptaţi la Festivalul de Fotografie SECVENŢE, poftiţi fie şi din curiozitate, poate vă va plăcea !

Tovarasul Ceausescu, un intelept al audio-vizualului

Am încercat să mă uit şi eu un pic la teve azi, că e prea cald pentru citit, prea soare pentru plimbări.

Şi-am nimerit ştiri ... despre caniculă. Pe bune? Cine-ar fi crezut că e caniculă? Câţi dintre noi nu aveam NEVOIA de a ne informa prin interviuri cu mămăiţe, despre cum e cald vara? Nemaivăzut, nemaitrăit, doar de-aia a ajuns la ştiri.

Şi uite aşa am ajuns să îmi dau seama că în fapt Ceauşescu a fost un înţelept. Un dictator, dar unul spre sănătatea mentală a poporului. Fiindcă după ce priveşti mai mult de-o oră la canalele tv româneşti, oricare dintre ele, Protivi-ul sau Realitateateve, chiar şi două ore de televiziune zilnice sunt prea mult!

Strategii falimentare pe termen lung

An de an competiţiile sportive încearcă să-şi menţină sau chiar să-şi crească audienţa.
Cum anume? Păi introducînd niveluri de dificultate sporite.

În ciclism cel puţin strategia asta e foarte vizibilă :
în Le Tour 2013 i-au pus pe salahorii ăia de ciclişti să treacă în aceeaşi zi de două ori peste Alpe d'Huez.
Şi pentru că astfel pragul de sensibilizare (şi de interes deci) al publicului a mai crescut cu un vârf, la anul cicliştii vor trebui să treacă fie de trei ori peste Alpe d'Huez, fie să-l treacă o dată, dar pe o singură roată.

Problema e că cealaltă componentă a ecuaţiei nu sporeşte în acelaşi ritm, an de an.
Capacităţile umane, fie ele şi ale unui ciclist de performanţă, nu urcă anual cu un vârf.

Limitele fizice se menţin cam în aceiaşi parametri, în schimb organizatorii pretind cu fiecare tur mai mult, mai greu.
Iar noi, public, ne mirăm ipocrit că sportivii se dopează.
Ori ipocrizie, ori prostie. Sau o combinaţie a celor două.

Pragurile de sensibilitate diferă. Eu public, tu ciclist, ei organizatori.
Nouă ne descreşte interesul faţă de ceea ce am văzut deja, cicliştilor le stagnează capacităţile corpului.
Organizatorilor le creşte foamea de bani, aşa că şi cicliştilor trebuie să le crească măcar pragul de dopaj, dacă tot limitele astea omeneşti se încăpăţânează să rămână neschimbate sub indiferenţa publicului obişnuit să i se dea mereu mai mult.  Mai mult, nu mai curat!

Şi da, eu una prefer să rămân cu acelaşi nivel al admiraţiei pentru Lance. Tot noi ca public şi ei ca organizatori creăm toţi campionii ăştia pătaţi, măcar să ni-i asumăm!

Cum stati cu spiritul de observatie? Victor Slav are pietre la rinichi

Eu cu deducţia sunt imbatabilă. Mai tare decât Gogu mentalist.
Numai ce l-am văzut în ultimele două seri pe Victor Slav, tipul de la Protivi prezentând meteo şi mi-am dat seama - tipul are probleme cu rinichii.
Cum de ştiu asta? Simplu : observaţie!

În ultimele două zile Victor dragul de el a venit îmbrăcat în acelaşi mod :
tricoul era băgat în pantaloni doar în dreptul şliţului, în rest era lăsat pe dinafara blugilor.

Cum Victor nu e un adolescent obsedat de a  ieşi în evidenţă,
cum Protivi-ul e-un post serios (dovedit prin mai toate emisiunile sale ca profisionist),
cum rubrica meteo e o rubrică serioasă, nu-i acolo de caterincă,
e clar că nu-i decât o explicaţie posibilă :
bietu' Victor Slav are probleme mari cu rinichii şi-l trec nevoile fix înainte de a intra în direct,
dar cum e băiat profisionist abia ce apucă să-şi bage tricoul în pantaloni un pic, pe fugă, ca să intre în direct la secunda potrivită.
De apreciat omul !

Dar acum mă gândesc cu teamă la starea lui de sănătate :
dacă, fir-ar să fie, problemele i se agravează şi o să stea mai mult la baie, conştiincios cum e să dea fuga în platou, oare în ce ţinută o să ajungă să ne prezinte meteo?

Cretinoizii ar trebui castrati!

Ieri, în centrul oraşului, în faţa mea se plimbau agale două persoane în jurul cărora gravita o fetiţă de vreo 4 ani.
Persoanele aveau cam 35 de ani, iar una dintre ele era genul dubios care nu ştii dacă-i bărbat sau femeie. Tocmai persoanei ăsteia fetiţa îi spunea mamă. Eu tocmai remarcasem cât de tandru se ţineau de mână cele două persoane şi cât de captivate erau de discuţia purtată.
Numai că fetiţa intervine în discuţia lor : 'Mami, vreu să mergem pe jos.'

Persoana cu identitate dubioasă îi răspunde 'pe jos mergem.'  şi se ia din nou de mână cu cealaltă femeie, continunîndu-şi discuţia şi ignorînd copilul.
Aşa încât bietul copilul revine cu rugămintea 'vreau să mergem pe jos pe jos'. Nu ţipase, nu plânsese, nu făcuse nimic nelalocul lui, doar revenise cu dorinţa ei. Atât i-a trebuit.

Individa căreia îi spunea mamă s-a rupt brusc din discuţia plăcută purtată şi din ţinerea de mână a celeilalte femei şi s-a năpustit asupra copilei. Cu o palmă, cu tras de păr şi ţipînd la ea : 'TÂMPITO! ţi-am spus că ăe jos mergem, ce mă înnebuneşti atâta? Proastă ce eşti!'.

Biata fetiţă n-a zis nici pîs.
Eu, la doi paşi în urma lor, rămăsesem uluită. Primul instinct a fost să intervin,
dar creatura aia de mamă cu aspect de bărbat lovea cu atâta ură copilul că mi-era să nu mă pocnească şi pe mine dacă intervin.

Un caz. Ziua în amiaza mare, în ochii lumii, în centrul unui oraş.
Cine ştie cum se comporta între cei patru pereţi ai casei faţă de copila aia !

De-asta sunt clar de părere că da, societatea ar trebui să decidă şi să castreze imbecilii.
Condamnăm la o viaţă de chin nişte copii doar pentru dreptul unor cretinoizi de a avea copii. De a avea copii pentru a nu le acorda atenţia decât când ţipă şi îi bat!
Nu mai adaug faptul că e probabil ca aceşti copii crescuţi astfel să imite la rândul lor modelul parental avut.
De ce ? Doar pentru egalitatea de drepturi ?
În mod normal eu ştiu că un drept revine şi cu doza lui de responsabilitate.
Dacă nu poţi duce responsabilitatea, atunci nu trebuie să primeşti dreptul!

O fi radicală măsura, dar nu văd alta : sterilizarea cretinoizilor scuteşte suferinţa inutilă!