Cum nu reusesc deloc sa fac impresie de om cult!

vineri, 20 iulie 2012

Eu mă tot pretind fată citită. Bine, şi uşor de citit, dar acum vorbim de cultură, nu de inteligenţă emoţională.

Am tot auzit cât de mari şi de grozavi sunt scriitorii sud-americani.
Prima oară m-am împotmolit în Ernesto Sabato. N-am reuşit să termin cartea, n-am reuşit nici la juma s-ajung. Înainte de tăcere i-a fost numele, deşi la mine tot tăcere şi după ea.

Anul ăsta iar m-a ambiţionat cineva în postură de a oferi recomandări literare : 'nu se compară James Joyce cu latino-americanii!'.
Aşa da, cu prima parte era de-acord, nici eu nu-l prea flatez pe James Joyce.
Dar cu partea a doua mi-am zis că trebuie deci să fie hiba mea, să mai încerc.

Am luat-o de la capăt cu Gabriel Garcia Marquez. Mai citisem Cronica unei morţi anunţate. Nu îmi plăcuse.
Acum am început Toamna patriarhului. Presimt că asta îmi va pune capac cu sud-americanii.

Nu pricep ! Care-i farmecul ăstora? În ce constă fascinaţia pe care o exercită asupra atâtor cititori?
Ce-ar trebui să simt citindu-i sau să remarc în stilul lor şi eu nu mă prind?
Mai rău încă : le înţelege cineva cărţile? Sau e mai mult o chestie de atmosferă?

16 comentarii:

Kadia spunea...

Incearca mai degraba Un veac de singurătate ;)
Te astept cu un premiu-leapsa la mine pe blog.

Rudolph Aspirant spunea...

Mai ales vara, pe canicula, eu as tinde sa iti recomand cu precadere cartile scrise de d-na Isabel Allende decat GG Marquez care, dupa parerea mea, trebuie citit numai in toiul iernii cand e frig de crapa pietrele afara si crivat si nameti viscolite pana la ferestre...altfel, zau, NU.

Rudolph Aspirant spunea...

Voiam sa zic mai precis ca pt a te bucura cat de cat de GG Marquez trebuie sa fii si intr-o stare de spirit mai carcotas-ursuz-morocanoasa si cu tendinta crescuta de a te bucura de decrepitudinea si nefericile altora, ca altfel zau daca merita sa te chinuiesti cu atatea sute de pagini scrise cu litere mici, care, daca treci de faza initiala de enervare, si apoi de faza de schadenfreude, (bucuria de nenorocul vecinului), vei reusi sa pornesti probabil si un foc care te va incalzi destul de mult si te va dezgheta. Dar daca nu e vremea potrivita afara, [precis ca il vei arunca cat colo pe GG Marquez, care ti se va parea sufocant, ba chiar usor dezgustator de transpirat si lipicios. In general, pt lecturile tale urmatoare din aceasta vara, eu as tinde sa recomand cu precadere, in afara d-nei Isabel Allende, si cativa scriitori de origine indiana, cum ar fi de ex dl Rohinton Mistry sau d-na Juhumpa Lahiri.

Rudolph Aspirant spunea...

erata: Jhumpa Lahiri

Si daca tot suntem la entertainment indian de tip nu tocmai Bollywood, nu ar strica sa vezi si filmele Mississippi Masala (1991) si Monsoon Wedding (2001), ambele regizate de d-na Mira Nair. Acestea, dupa parerea mea, te vor pregati mai bine pt lecturile obligatorii de la toamna, cea de fictiune D-na Bovary, (scrisa de dl Gustave Flaubert), si cea de non-fictiune Reading Lolita in Teheran, (o memorie scrisa de d-na Azar Nafisi). Pt noiembrie, in pregatire pt GG Marquez in iarna viitoare, (care NU trebuie abordata mai devreme de sfarsitul lui ianurie 2013), inca o carte de non-fictiune, The Botany of Desire: A Plant's Eye View of the World, scrisa de dl Michael Pollan, Iar pt primavara 2013, pt recuperare si de-stress total eficient dupa efortul GG Marquez si o iarna probabil lunga, 2 carti ff simpatice de non fictiune scrise de dl Bill Bryson, Down Under (titlul in UK)/In a Sunburned Country (titlul in US), si At Home: A Short History of Private Life.

Rudolph Aspirant spunea...

P.S. Cartea despre memoria din Teheran trebuie NEAPARA citita numai DUPA lecturarea cartii dna Bovary, pt ca, desi nu am citit eu personal acea carte, am presimtirea ca daca o citesti iti va strica placerea lecturii neinfluntate de nimeni a cartii D-na Bovary, pe care o recomand citita numai in zile racoroase insa senine, (fara ploi), de toamna.

raul rual spunea...

Coelho a fost citit doar pt ca era la moda. Cati crezi ca au inteles cartile, desi sunt simple? Mult la suta in astfel de chestii e spirit de turma. Sa citesti Buzzati sau Marquez si sa nu fi citit codul bunelor maniere e egal cu zero.

Anonim spunea...

Eu recunosc spasita ca nu l-am citit pe Garcia Marquez. Am inceput un volum in germana dar nu m-a "prins"
james Joyce mi-a placut

Nu trebuie sa citesti ce e in "trend". Citeste ce-ti place tie....

Rudolph Aspirant spunea...

Dupa parerea mea de scolar lenes-mediocru, cititul NU trebuie intreprins in scop educativ personal niciodata, (ma rog, cu exceptia inainte de dat o lucrare de control sau Bacalureatul, daca se metioneaza ca lectura acelei carti face parte din bibliografia obligatorie pt examen), ci in scop de entertainment placut. Daca se prinde si ceva educativ, in caz sa se citeste o carte care ar putea contine si astfel de elemente educative, si, zau, vasta majoritate a cartilor de tip ne-manual, probabil peste 99,9999 %, NU sunt de genul asta), atunci e total OK, dar daca nu, atunci nu, si, zau nu e nici o paguba...asta ar mai lipsi, sa se raspandeasca ideea ca cititul trebuie sa fie de nivel de chin, sau sa faci oamenii sa se simta vinovati ca prefera sa faca altceva in timpul lor liber decat sa citeasca !

Rudolph Aspirant spunea...

Disclaimer: eu mi-am permis sa dau recomandarile de mai sus in legatura cu anotimpul preferabil pt a citi anumite carti doar pt am impresia ca ownerului acestui blog chiar ii face placere sa isi petreaca o parte din timpul liber citind carti sau vazand filme, dar nu trebuie interpretat cum ca lista propusa este cumva obligatorie pt toti bloggerii contemporani !

Rudolph Aspirant spunea...

Deci daca iti place sa fii la moda cu hainele, plus iti place sa citesti ca activitate de timp liber, de ce sa te feresti de citit carti momentan la moda ? Ce, hainele trebuie sa "le intelegi", ca sa iti placa sa atingi sau sa porti vreuna ? La fel si cu cartile, mai ales cele de fictiune, care si asa in general contin ff putine elemente sau chiar intentii educative...cel mult unele sa contina cuvinte sau expresii noi posibil placute si interesante de retinut si poate chiar si de utilizat, (desigur, in scop etic de a face placere altor oameni importanti despre care crezi ca poate le-ar face placere sa auda acest fel de idei sau citate, plus la nivel omagial pt autorul original al acelei expresii, plus cu dat sursa citatului, NU la nivel de plagiat, fie intentionat, fie neintentionat ca, de ex, cel al dl Ponta, care nici macar nu a scris el acea lucrare de doctorat), si poate unele, si mai rarissim de rare, sa contribuie la educatia noastra morala...dar altfel de educatie, zau, ce educatie sau informatie se poate obtine din carti de fictiune ?

Aleena spunea...

Unii vor a fi culti pentru a parea mai educati, mai inteligenti, insa oricat de cult ai fi pentru un incult care e pasionat de arta banului tot incult ai fi din punctul lui de vedere, crezand ca ai tot felul de atributi negative.

Rudolph Aspirant spunea...

Ah, zau, eu chiar simpatizez oamenii culti PLUS pasionati de arta banului...nu prea stiu insa pe unde sa-i gasesc, mai probabil pt ca eu nu sunt, din pacate, nici cult nici priceput la arta banilor, asa ca efectiv ma invart in alte cercuri, dar daca dau peste unul asa din intamplare sunt ff vesel si satisfacut, ma bucur sincer, incerc sa ii fac si cu mana, si sa-i zambesc, doar doar m-o baga in seama si pe mine, sau daca chiar arata prea de nota 10, sau arata cumva prea stressat in clipa aia, ma multumesc asa sa il admir asa discret dintr-un colt fara ca sa-l deranjez, etc. !

Rudolph Aspirant spunea...

De fapt mi-am dat seama ca ma comport cam la fel si fata de oamenii inculti dar pasionati de arta banului, cat si culti dar nepasionati de arta banului, cat si fata de cei inculti si pe dinafara in legatura cu arta banilor...pur si simplu depinde ff mult de cum arata si daca par abordabili asa in general...ca daca par ori ff stressati ori prea de nivel intimidant de semi-zeu, zau, mie personal mi-e cam frica sa interactionez cu oricine ! In rest interactionez cu totii aia ailalti efectiv in functie de toane si de interesele mele de moment, daca am chef de socializare zambesc si fac cu mana, daca nu am chef nici nu-i observ, indiferent cat de culti sau inclinati catre arta banului or fi, nu mai zic ca daca nu sunt sexy chiar de loc de loc, sau daca par chiar maniosi si suparati, eu de obicei tind sa fug imediat din preajma lor, chiar indiferent fara sa mai fiu nici curios sa ii verific la cat de culti sau talentati la arta banului or fi !

Rudolph Aspirant spunea...

Ma intreb din cand in cand daca oare se mai comporta si altcineva ca mine sau sunt eu exagerat de superficial si egoist...zau, eu sunt dispus sa incerc sa-mi revizuiesc atitudinea daca primesc argumente serioase care sa reuseasca sa ma motiveze sa imi schimb atitudinea fata de semenii oameni in general mai necunoscuti mie, plus m-ar ajuta cateva instructiuni simple de cum se pot schimba atitudini de oameni deja adulti in mod pasnic, fara violenta si in mod cat mai eficient si placut, adica fara chin si/sau cheltuiala de energie/bani/resurse deosebit de mare.

Roxana spunea...

...si eu ti-as recomanda mai degraba Isabel Allende decat GG Marquez ...cu toate ca daca citesti " Dragostea in vremea holerei"...e o carte de care sa te indragostesti...

Mihaeladm spunea...

Roxana, n-am inceput sa citesc "Dragoste in vremea holerei", e drept. Cred pur si simplu ca sud-americanii nu-s facuti pentru mine, ca nu am genul de sensibilitate necesar ca sa ii inteleg. Rezonez mult mai mult la asiatici si la rusi.

Trimiteți un comentariu