Mă aşteaptă două luni agitate, aglomerate, cu stres, în care încerc să fac slalom printre toate câte mi le-am propus.
Şi mai fac parte şi din firile păcătoase care vor ca totul să iasă perfect şi să realizeze toate sarcinile la superlativ (după o gradaţie personală, nu după grila universală).
Riscul pentru astfel de persoane superpretenţioase e ... să abandoneze totul în cazul în care nu iese cum vor ele.
Problema mea nu e legată de capacităţile mele - aş fi capabilă să realizez ce îmi propun la standardele auto-impuse.
Problema mea e legată de timp - minuţiozitatea cere mult timp.
Ori noi trăim în epoca lui 'să dăm rasol la totul, dar să bifăm cât mai multe !'.
Era cantităţii care a aruncat la coş calitatea.
Şi-atunci mă mai mir că-s stresată şi-mi muşc buzele incoştient !
Cum oare reuşiţi voi să rămâneţi mereu egali, mereu calmi, mereu în control ?
Cel puţin pe bloguri aşa păreţi cu toţii ! Sau poate ar trebui să vă cunosc ca să îmi explic imaginea asta care mă ademeneşte atât de mult : omul calm şi în control mereu, mai ales asupra timpului, indiferent câte are de făcut.
Cizmarul n-are cizme, psihologul n-are autocontrol
luni, 6 mai 2013
Publicat de
Mihaeladm
la
17:19
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
Etichete:
autocontrol,
calm,
cantitate vs calitate,
de'ale mele,
standarde,
timp
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
8 comentarii:
Nu știu dacă chiar reușesc să rămân mereu calm și în control, însă gândesc mereu același lucru: dacă mă agit s-ar putea să ajung să nu fac nimic bine și să pierd timp și cu asta...:)
succes !
nimeni nu reuseste tot timpul...ar fi plictisitor..nu ar mai fi ambitia :)
Andrei, te-am vazut o singura data, dar chiar nu mi te pot imagina agitat. Eu ma imbujorez toata cand simt ca nu am suficient timp sa termin toate sarcinile. Mi-e jena si ciuda fata de mine. :)
Tu ... ah, tu esti dintre oamenii aia care (macar par) mereu calmi. :)
Coco, multumesc pentru urare, ai dreptate, ar fi plictisitor.
Dar in afara de ambitie la mine intervine uneori frustrarea, ceea ce ma face sa imi doresc sa FIE plictisitor si sa nu fi dat rateu! ;)
Cu rabdare si calm se vor rezolva toate!
Ah, pai eu la mine pe blog mi-am propus in mod expres sa fiu calm si sa dau un exemplu de tinuta care sa nu creeze scandaluri si sa nu panicheze lumea. Pe de alta parte, mi-am dat seama ca de cand depun atat energie sa fiu calm pe blog, unde nu imi permit sa fiu nervos, am inceput sa devin mai nervos exact cand nu trebuie si fata de cine nu trebuie in real life. Zau, bloggingul asta NU e de loc sanatos ! Mai bine imi faceam blog jurnalistic de tip tabloid si puneam scandal dupa scandal, sau de tip jurnal personal si incepeam sa ma vait cat mai patetic posibil, si atunci poate reuseam sa fiu mai calm in real life, acolo unde conteaza, plus facand pe clovnul emotional atrageam si mai multi cititori ahtiati dupa diverse can-canuri ! Stiam eu ca nu sunt bun nici de jurnalist, daramite de PR-ist sau de scriitor.
Exact aşa eram şi eu. Tot timpul vroiam să fac totul perfect. La un moment dat mi-am dat seama că oricât încerc eu să fac totul perfect, cineva tot reuşeşte să găsească ceva care nu e OK. Tot timpul va fi cineva nemulţumit. Tot timpul se va găsi să facă mai bine şi mai repede ceea ce tu consideri perfect.
Am mai citit si cateva articole de la Seth (printre care acesta http://sethgodin.typepad.com/seths_blog/2011/06/how-do-you-know-when-its-done.html ) si mi-am dat seama ca pierd prea mult timp cu perfectiunea.
De cand mi-am propus sa fac lucrurile "good enough" parca imi merge mai bine.
Timpul niciodata nu ne va ajunge sa facem ce ne propunem... :(
Trimiteți un comentariu