De fiecare dată când aud de cineva care s-a lăsat de fumat încep să iscodesc cum, de cât timp, până unde ajunsese cu dependenţa. Eu una n-am fumat vreodată, dar subiectul cu renunţarea la fumat mă interesează şi mă afumează în mod personal.
Ei bine, din toate mărturiile strânse, oamenii care au reuşit să renunţe s-au lăsat brusc.
"Din momentul ăsta nu mai fumez" este singura metodă ce a funcţionat.
Nu temporizăril, nu răririle, nu monitorizările.
Ci o străfulgerare subită, ca un acces de nebunie, în care individul, fără să-i impună cineva, şi-a decretat "Gata."
Primăvara asta, fără să-mi dau seama sau măcar să-mi propun, am aplicat şi eu aceeaşi metodă pentru o dependenţă de-a mea - internetul.
Mi-am demontat pc-ul (care oricum mă exaspera la cât de prost mergea) fără să-mi propun vreo dată anume să-l reinstalez. Toata pauza a durat mai bine de-o lună.
Şi, spre surprinderea mea, nu i-am simţit lipsa. N-am avut nici măcar o dată impulsul de a-mi remonta pc-ul.
Am făcut o lume întreagă să dispară pentru mine (şi eu pentru ea). Nu m-am gândit în intervalul scurs nici ce s-o fi întâmplat cu lumea rămasă doar în virtual, n-am simţit nevoia de a trimite vreun mail. Net-ul însuşi trecuse dincolo de sfera atenţiei mele.
A fost chiar simplu. Si presupun ca e simplu pentru oricine să procedeze astfel.
Explicaţia, cred eu, e una legată de orgoliu. De obicei suntem prinşi în griji, captivi în probleme, înlănţuiţi de alţii, mereu într-un control incomplet al situaţiilor.
În schimb, decizia de a renunţa la ceva te face Zeul acelui lucru - din dependent de ţigări, brusc eşti cel care le refuză. Din obişnuit cu net-ul eşti cel care decide să se oprească.
E o voluptate imensă în a fi cel care face o lume să dispară. Totul în magia degetului tău care apasă -ori nu- butonul. Te îmbeţi cu iluzia puterii tale, tu, cel care nu poţi să alungi nici măcar ţânţarul gândului că e prea aglomerată intersecţia şi vei pierde minute bune aici.
Însă testul de tărie adevărat e mai pervers de-atât : a te abţine în prezenţa tentaţiei, nu în absenţa ei.
Ei, şi-aici e momentul în care eu am picat testul.
Sunt oricum de felul meu o extremistă - ori ca mine ori deloc, ori perfect ori inutil.
Şi bineînţeles că felul ăsta de a fi nu mă duce nicăieri.
Ce legătură are firea mea cu dependenţele? Iarăşi simplu.
Şi iarăşi probabil cu aplicaţie universală.
Cât timp nu mi-am deschis pc-ul am părut a fi o stoică, regină peste deciziile şi dorinţele mele.
De cum l-am deschis mi s-au evaporat şi coroana de regină, şi biciul de stoică.
Am pierdut iarăşi numărul minutelor petrecute pe net.
Am rătăcit iarăşi de la cărarea site-urilor auto-propuse la începutul zilei.
M-am lăsat iarăşi rotită ca o giruetă de către un mail, un link sau o căutare gugălită.
Probabil că ăsta e omul modern : suntem ai dracu' de tari dacă nu avem oportunitatea care ne face slabi. Cum apare oportunitatea de a ne mai exersa un pic dependenţa, cum ne aruncăm la gâtul ei.
Sau cine ştie? Poate voi aţi găsit calea spre a fi cu măsură. Eu m-am născut fără.
Încă mai exersez cum te poţi vindeca de extremism în toate tentaţiile societăţii ăsteia de consum de timp şi energie.
Se afișează postările cu eticheta depedenta de net. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta depedenta de net. Afișați toate postările
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
