Petrecere ideala de 1 Decembrie

Iaca două bucurii pe ziua de azi, cel puțin două de fapt :

prima e anticiparea cu fiori pe toată epiderma a ultimului episod din The Hobbit.
Nici nu concep să nu-l văd la cinema în decembrie acum !
Cred că mai găsesc vreun iubitor de vremuri medievale, cineva să vibreze alături de mine în întunericul din sală.

a doua bucurie este felul în care am să petrec ziua națională.
Pentru prima oară după mulți ani, sunt ferită de orice program teve stupid și flamboiant găunos, de orice realizator teve care o să-și exhibe orgasmul patriotic.
Sunt de muncă !!! Ba chiar 10 ore.
E prima oară când mă bucur să merg la muncă,
fiindcă altminteri, la cât e de frig afară, mâine n-aș fi mers la nici o plimbare, și cel puțin o butonare a telecomenzii teve mi-ar fi generat o depresie proporțională cu falsitatea festivă de pe ecran.

Să ne trăim, români,
da' să nu ne mai lovească așa leuca, fiindcă români o să fim și pe 2 decembrie, și-n toate celelalte 364 zile ale anului, când o să ne înjurăm de mume unii pe alții și-o să ne văicărim că ne-am născut în țara lu' nimănui.

Cultura are WC-ul in curte

Era să pățenesc pocinogul, și-asta tocmai la teatru.
Cât pe ce să mă fac de râs sublim, ca-n Seinfeld, pentru cei ce au văzut episodul cu 'only two squares'

Luna septembrie, festivalul Castanilor, Ploiești.
Neh, frig afară, spectacol lung.
Rinichii nu mai rezistă.

Merg la baie și după momentul X ... constat că ioc hârtie, nici măcar cotorul sulului.
Noroc că în buzunarul blugilor aveam un șervețel gentil, care-a salvat situația.
Mai departe, faptul că în aceeași toaletă a Teatrului Toma Caragiu Ploiești nu era nici săpun, deja n-a mai adus nici un șoc.
Eram doar recunoscătoare că picura niște apă pe țeavă.


Pregătită în halul ăsta, merg sâmbătă și la Filarmonică.
Si fiindcă-s mai masochistă din fire, merg la toaletă și aici în pauză.
(Ce vreți, deja e ger de-a binelea,  nu ca în septembrie !)

Iaca la Filarmonică progresul și-a băgat coada :
avem hârtie la toaletă, lipsește numai și doar săpunul.
Săpun nu-mi adusesem, dar șervețelele cu care mă dotasem în prealabil de-acasă au fost mândre să rămână neutilizate.


Si-acum ... o simplă constatare :
IDM Basarab București.
Un bazar de țoale cu acoperiș de mall.
Aveau nene și hârtie, aveau și săpun, aveau și apă caldă ba chiar puteai alege dacă îți usuci mâinile pe șervețele sau prin instalația cu aer cald.


Pare mai nou că prin România mall-ul face o casă bună cu civilizația,
iar cultura face  ...  o curte bună cu WC-urile bunicilor.

Sau asta o fi noua modă în managementul cultural european, pe care îl tot invocăm ??

Cu masca, fara masca, sunteti invitati !

Da, sunt o snoabă.  Da, citesc. Da, fac nazuri la ne-muzici. Da, merg la teatru.

Dar nu sunt atât de scoabă încât să nu merg și la comedii, să nu-mi placă să râd și să mă destind.

Toamna asta cu atât mai abitir simt nevoia unei comedii, unei porții sănătoase de râs, ca o detoxifiere.


Ploieștenilor ce simțiți ca și mine nevoia asta, vă anunț că tocmai vi se oferă ocazia asta.

Teatrul Masca vine cu un spectacol după Domnul Molière.
Vicleniile lui Scapino se numește piesa.
Dar oricum, oricare dintre piesele lui Molière  rămâne la fel de valabilă pentru caracterul general uman precum rămân piesele lui Caragiale pentru mentalitatea românească.

Așa că oare mai are vreun rost să vă spun pe scurt subiectul comediei de față, sau știți deja că numele Teatrului Masca reunit cu cel al dramaturgului francez reprezintă o seară plăcută asigurată ?

Biletele au un preț bunicel chiar și pentru un oraș mai ,provincial, cum e al nostru Ploiești.
De informat, v-am informat, așa încât acum puteți opta pentru  


    VICLENIILE LUI SCAPINO dupa Moliere in regia maestrului Mihai Malaimare.

Joi, 6 Noiembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor, Ploiești.

Mai multe detalii puteți găsi pe linkul acesta http://www.masca.ro/teatru/vicleniile-lui-scapino/ , inclusiv despre celelalte spectacole ale de-acum celebrului Teatru Masca, fiindcă nu degeaba sărbătoresc ei deja 25 de stagiuni.

Să nu vă pună gândul rău să credeți că ăsta e un articol plătit, 

de-acum ar trebui să mă știți mai bine, să vă fi dat seama că promovez astfel de manifestări.

Fiindcă da, sunt o snoabă.

Adică rămân în rezistența gusturilor clasice !

Sa joc totul la 0 ? Parca af fi tentata

Așa arată buletinul meu.
Am fost prezentă mai mereu la vot.

Problema e că n-am prea ,pariat pe campion, de-a lungul voturilor ăstora,
mai mereu mi-a pierdut favoritul.

Așa că acum mă gândeam să fiu fată isteață,
să accept lecția primită, anume că votez pe pierzător, și să o aplic în mod intenționat anul ăsta :

parcă aș vrea să pun ștampila pe Ponta, dacă e să votez mereu pierzătorul, uhuuu, cu câtă satisfacție i-aș trânti ștampila aia ...


Ce spuneți, merită să încerc ?

Un premiu. Pentru amnezia mea.

Hai să vă povestesc cum am fost premiată, cred eu, pentru amnezie. Da' după aceea aștept să-mi spuneți ce credeți voi : o fi cazul să-mi pâlpâie vreo undă de îngrijorare pentru neuronii care nu prea îmi mai pâlpâie ?



Traseul e după cum urmează :
întâi deschid mail-ul, citesc că am câștigat la concurs și mă întreb la ce și de unde ?
îmi amintesc și-mi trimit datele.
Două zile mai târziu primesc un telefon că am primit un colet cu un cadou și mă întreb ... de la cine și de ce ?
îmi amintesc și accept coletul.

Deci am câștigat la un concurs la care am uitat că am participat
și-apoi chiar am mai și primit cadoul după un mail cu datele pe care am uitat că le-am trimis.


Și-acum totuși ce era, ce o fi fost, cine o fi premiat așa zănatecă precum îs eu ?

Iaca era o pereche simpatică foc de șosete vărgate în alb și roșu
de la Fundația pentru copii Ronald McDonald.

Acum o să spuneți că dau cu periuța și mulțumesc mieros,
dar se știe că eu, dintre toate fast-food-urile, nu mănânc decât de la unul - de la McDo !
Iar de cumpărat sos de usturoi nu-mi cumpăr decât de la celălalt fast-food.

Dar de-acum o  să las restul în cutiile de la casele de marcat,  fiindcă am înțeles în cele din urmă că există și o fundație sub auspiciile McDonalds care se ocupă de copii, fundație care a și construit o casă pentru cazarea părinților ai căror copii sunt internați la Spitalul Grigore Alexandrescu.

Iar șosetele primite am de gând să le port la primăvară, cu o ținută ingenuă    à la Sandy Bell.

Era generos, domnita, asa era el ! Fir-ar ea de interpretare !

Duminica trecută fusei la Florești (de Prahova) să mă șlefuiesc ca prințesă, fiindcă era anunțată o readucere a vieții aristocrate sub pretextul unor întreceri hipice și a unei parade cu ogari.

Pentru cei ce nu știu, la Florești (pe care nu-l numesc ironic de Prahova, ci nostalgic), sunt (în prezent, grație inclusiv localnicilor) ruinele unui palat construit de ,Nababul, Cantacuzino. Se dorea o copie a Trianonurilor si chiar așa i-a și rămas renumele găunos ,Micul Trianon,.
E impresionant și azi, dar ar fi fost fabulos.
Acum, într-un al 2014-lea ceas, cel care l-a revendicat vrea să strângă fonduri să îl refacă. Nebunie ! Dacă nu cumva o fi doar o altă ticăloșie premeditată.

Cum îmi place mie să intru în vorbă cu localnicii, să dibui și atmosfera oamenilor, nu doar a locurilor, intrai în vorbă cu unul din paznici.
Domnul, reticent la început, a cedat în cele din urmă insistențelor mele și a început să-mi povestească un pic.

Lângă fostul Palat e astăzi un spital TBC, la fel cum și la Bușteni, într-un alt fost castel al Nababului, a funcționat tot un sanatoriu pentru bolnavii de plămâni. Deloc întâmplător, după cum mi-a povestit paznicul.

Dar alta e faza haioasă din această povestire.
Domnul mi-a spus : ,,Știți, Ceaușescu a vrut să-și facă domeniu de vânătoare aici. Dar a renunțat când a auzit că e spital TBC, că el nu dărâma spitale.,,
,,Credeți că de-asta ?!? fac eu mirată. Sau fiindcă se cam temea de microbi ?,,
,,Nuuu, domnișoară !  Nu că îi era frică. Dar așa era el, oricâte rele a făcut, de spitale să știți că nu s-a atins niciodată, nu a demolat niciunul. A zis las aici să rămână spitalul ăsta, că eu domeniu de vânătoare îmi pot face oriunde în țară.,,

Și iaca așa rămâne în mentalul colectiv un personaj istoric :  nu ca paranoic hrăpăreț, ci ca generos și înțelegător fiu al poporului său.
Ce mișto funcționează re-interpretarea asta !

iar din pozișoarele făcute aveți : spitalul, întrecerea, elegantul tânăr sau mașina (în funcție de ce vă atrage atenția) și ruinele.

Ps.  Sper ca inițiativa din octombrie 2014 să devină tradiție și porțile domeniului să se deschidă anual pentru o manifestare de acest gen. Felicitări oragnizatorilor, Asociația KarpatiaHorse !

Instalatorul si Piturca, psihologia si presa sportiva

V-am mai povestit eu cum, atunci când am poftă de ceva scriituri frumoase sau de unele care să-mi aducă noi puncte de vedere, recurg la gazetarii din presa sportivă, căci am crescut citind ProSport-ul din vremea în care era condus de Ioanițoaia.

Așa si acum, iaca citindu-l pe Adrian Georgescu despicînd meciul contra Ungariei mi-am dat seama de un paradox psihic în care suntem mai toți captivi : conștientizarea unei situații în cel mai bun caz ne poate rupe fluența, iar în cel mai rău caz ne poate bloca totalmente.

Il citesc pe Adrian Georgescu despre fotbal, dar alunec pe paralela cotidianului.
El remarcă fain episodul ăsta ,, Există ceva ce poate fi denumit o partitură doar la începutul partidei. În primele părți ale simfoniei, orchestra cântă după note, apoi ceva se petrece și dirijorul începe să se zvârcolească la margine, de parcă atunci ar fi prins de știre că și adversarii sunt pe teren. Ca urmare, mai fiecare meci se termină cu o conga a reumaticilor, în care oameni obosiți resping mingi.,,

Nu vi s-a întâmplat și vouă pe la școală ca în timpul tezei să vină proful lângă voi și, deși până în acel moment aveați toate ideile în minte, din momentul amplasării ,dușmanului, peste umărul vostru să vă fugă bezmetice toate cunoștințele care-ncotro ?

Nu ați remarcat nici cum nu le place instalatorilor să stați lângă ei când vă damblagesc bateria de la baie de pildă ?

Eu una știu că la mine se respectă descrierea de mai sus.
Pot coase bine și frumos atâta vreme cât mă cred singură, dar de cum realizez faptul că mă supervizează careva, nici nu contează cine, ca demonstrație involuntară de competență, mă înțep imediat în deget.

Să fiu eu singura pițurchiană în reacții ?
Sau vă recunoașteți și voi ?

Revenit-am ! Revenitu-mi-am, nu inca ...

Se pare ca viata mea e trasata numai din linii curbe, cotite pana la forma cercului. Vicios, ca oris'ce mandru cerc.

Asa se face ca ma intorc la vechi pasiuni, regasesc oameni pierduti, ma reindragostesc de acelasi, ma intorc pe deciziile categorice ale lui "Never again!"
Revin, refac, reincerc, redescopar, reiau trasee vechi, abandonate din varii motive.
Story of my life !

Mi-ar fi placut ca intorsatura de vorbe a titlului meu sa nu fie la negativ, dar momentan ...

De cand am lipsit am petrecut 3 mini-vacante, nu asa si nici cu cine mi le-am dorit,
dar astfel m-am convins ca uneori vacanetele à l'improviste pot fi la fel de reusite precum cele indelung stabilite.

Am imbatranit anul asta incredibil de mult,
ba chiar si din aprilie (cand a fost facuta poza asta) incoace,
Nu ma recunosc, fiindca nu-mi mai place mie de mine atunci cand ma privesc.

Mai multe n-am a va spune acum.

ps. Scuzati lipsa diacriticelor, n-am decat o ora de net la dispozitie, generos oferita totusi fata de cererea mea de 15 minute de acces la net, dupa mai bine de 5 luni de lipsa net.

Pe curand si mai cu bine, oameni buni !

Semnat
Mihaela DM 

Asteptarea a luat sfarsit!

Am reusit sa incep sa scriu pe noul meu blog pe care v-am spus ca l-am deschis. Nu  v-am spus insa adresa lui, dar va spun acum. adrian-rotaru.ro este adresa la care ma puteti gasi online de acum inainte. Deja am inceput cu un subiect usor negativ despre un postas care merita reclamat. Nu am samanta de reclamant in mine de obicei, dar postasul cu pricina chiar mi-a intins nervii la maximum.

Am sa mai scriu totusi si pe aici din cand in cand si pe vechiul meu blog. Trebuie sa fiu in forma, nu de alta, dar in toamna vreau sa ma inscriu la un concurs cu blogul si in acest caz am nevoie de antrenament :)

Dintre cuburi de gheata

Anul trecut cand am fost la filmul animatie Frozen m-am amuzat cand am vazut muncitorii de pe lac scotand gheata dintr-un lac inghetat. Erau surprinsi muncind cu drag si spor pentru a vinde acele blocuri mari de gheata pe care le extrageau din lacul inghetat. De acolo dintre cuburile mari de gheata oamenii isi castigau existenta. Desigur ca si in realitate exista asa ceva, numai ca pe la noi se lucreaza altfel.

Cand am vazut acest film mi-am adus aminte de vizita in fabrica de gheata pe care am vizitat-o. Am vizitat cateva fabrici la viata mea. De bere, de pufuleti, de furaje, crescatorii de pui, chiar si o fabrica de sicrie, dar cam stiam la ce sa ma astept. La fabrica de gheata insa ma asteptam sa gasesc niste masini simple, eventual ceva in genul celei pe care o vad la mine la serviciu, care scot cuburi de gheata de dimineata pana seara. Ei bine, in realitate treaba este ceva mai complexa si angajatii ceva mai multi fata de cum ma gandeam eu ca stau lucrurile de fapt intr-o astfel de fabrica.

E drept ca am dat de o fabrica unde se produc peste 20 de tone de gheata pe zi sub diferite forme: gheata pisata, gheata cubica, gheata sculptata si diferite suporturi din gheata. Am mai vazut asta pe un site al unei fabrici din Cluj-Napoca. Aceleasi servicii si chiar ceva in plus are firma Dry Ice din Cluj-Napoca a carei fabrica nu am vizitat-o si  care se ocupa de livrari de gheata pentru evenimente si nu numai. Pe ntru evenimente am vazut pe pagina lor d internet ca ofera servicii complexe. Pot amenaja baruri din gheata, suporti de fructe sau de sampanie din gheata, pot inscriptiona logouri in gheata si pot pune chiar si lazi frigorifice la dispozitia clientilor lor pentru depozitarea cantitatii de gheata comandate.

Si dupa cum va spuneam, am intrat in fabrica si am vazut acolo o intreaga tehnologie si o serie de procese, care mai de care mai sofisticate. Nu ma asteptam la asa ceva. Gheata era formata intr-un fel de tancuri speciale (aici ma refer la blocurile mari din gheata) apoi trecuta prin cateva procedee, pana devenea aproape transparenta. Apoi era mutata si stivuita in conditii optime pentru a nu se sparge. Intr-o camera mica si luminata intr-o nuanta albastruie se confectionau logourile din gheata conform indicatiilor clientilor. Ieseau atat de frumos, m-au impresionat la fel de tare ca atunci cand am vizitat fabrica de sticla din Avrig si am vazut bancul de sablare. Tot asa era si acolo o camera izolata in care un singur om realiza sablarea. Cred ca si aici era cam acelasi lucru, dar nu am auzit foarte bine indicatiile ghidului din cauza galagiei facute de motoarele aparatelor de racire.

Va recomand sa mergeti sa vizitati o astfel de fabrica daca veti avea ocazia si apoi sa povestiti si altora experienta voastra dintre cuburile de gheata. Eu am ramas impresionat de ce am vazut acolo si pretul platit pentru intrare nici nu a mai contat daca a fost sau nu corect.

Mai am sa vizitez hotelul de gheata si sa raman o noapte acolo ca sa pot spune ca m-am imprietenit cat de cat cu gheata.