Cum stati cu logica ? Dar eu cum stau cu logica ?

Am și eu nevoie de o explicație, fiindcă logica mea cedează la următorul fapt :

o piesă de teatru are deja trei reprezentații la activ, la două dintre ele am fost și eu în luna septembrie.

În octombrie va urma a patra reprezentație a piesei, diferența este că acum scrie PREMIERA OFICIALĂ.

Poate aveți voi vreo explicație.
Deci am fost la My Fair Lady pe 11 septembrie, apoi pe 16 septembrie,
însă afișul scrie că abia pe 17 octombrie va fi premiera oficială.

Eu ce să înțeleg? Că am fost la repetițiile piesei și am plătit bilet ?

ps.  în cazul în care vă întrebați de ce încă mă interesez de o piesă la care am fost de două ori în interval de o săptămână, ei bine, My Fair Lady în regia lui Alice Barb (la teatrul Toma Caragiu din Ploiești) este cea mai seducătoare piesă de teatru pe care am văzut-o.
Și da, vreau să merg și a treia oară.

Oare ce se întâmplă la premierele oficiale ?
 Și Care am fi ținuta pentru ele ?
Nu de alta, dar eu la teatru merg mai mereu în bocanci, din spirit de frondă.

Invat de la copii. Cuvantul zilei de azi.

Eu n-am copii. Așa că nu mă deranjează să petrec timpul până și în pauze tot cu ei.

Majoritatea sunt, desigur, ne-educați, dar sunt vioi la minte și cu un potențial, vorba mentalității americane, enorm.

Azi am învățat și eu de la unul dintre zăpăciții mici un cuvânt, dar nu m-a putut învăța să îl și scriu :
soceres. Ceea ce înseamnă "ce mai faci?"

Nu-s multe slujbe la care poți învăța zilnic ceva nou.
Dar slujbele din care poți învăța sunt cele mai faine.
N-ai timp să te plictisești, printre nervi și zâmbete.

Cum ne schilodim copiii

Merg la facultate să îmi iau orarul pentru master, la care oricum nu o să prea am cum să ajung.

La avizier discutau vreo trei fete și, cum aveau niște nelămuriri legate de materii, m-am gândit să le menționez că o parte din materii fac parte din modulul psiho-pedagogic și prin urmare dacă nu vor să lucreze în învățământ nu au nevoie de acele cursuri, care sunt opționale.

Replica primită e însă ... din seria neprețuitelor mastercard :
"nu avem nevoie de modulul psiho-pedagogic, lucrăm deja cu tâmpiții."

E drept că a fi profesor azi într-o școală de stat din România înseamnă aproape a veni cu bani de-acasă, o constat zilnic.
E drept că unii copii par a fi parașutați direct dintr-un experiment psihologic de copii crescuți de animale în păduri. Și pe asta o constat zilnic.
E drept că sunt teribil de multe motive de nemulțumire față de sistem. Pe asta o constat oră de oră.

Dar când le-am auzit replica am sperat totuși că ele sunt profesoare la vreo școală sanatorială, că altfel cucoanele alea sunt cele mai masochiste persoane pe care le-am întâlnit :
să cataloghezi toți oamenii cu care lucrezi drept tâmpiți și totuși să nu renunți , asta e o dovadă de ...
voi să-mi spuneți !

Cum m-a vindecat pasiunea de o mare fobie

Primul pas în depășirea unei fobii este depășirea ei la nivel mental.
E și cel mai important pas (cred eu) : din moment ce te poți proiecta mental experimentînd tocmai acel lucru față de care ai aversiune atunci, vorba proverbului, ești pe jumătate absolvit de vina (și rușina) de a fi fobic.

Așa și eu, am o mare fobie.
Conștientizată, acceptată ba chiar și raționalizată prin lipsa abilităților specifice necesare -
mi-e teamă de a conduce, teamă de mașini.

Prin urmare până la vârsta asta am exclus total și fără vreo re-evaluare sau vreun regret posibilitatea de a-mi lua vreodată carnet.

Iaca însă cum te ajung de te duc pasiunile și cum îți dă foc inimioara la principii, până te faci titirezul propriei dorinți și arunci la coș principii... ba chiar și fobii ! Ceea ce, tre să recunoaștem, e fabulos ! La supremația pasiunii asupra fobiilor mă refer.

Spuneam așadar că o mare dragoste m-o vindecat de fobia asta cu condusul.
Dragostea pentru ceea ce îmi doresc să fac cu viața mea profesională.
Anul ăsta am scăpat de necesitatea navetei, dar din toamna viitoare nu știu dacă voi mai fi la fel de norocoasă.
Mare mi-a fost mirarea anul ăsta când m-am interesat și am aflat cât costă o navetă la nivel județean și cum, până într-o comună aflată la doar 28 km de Ploiești, microbuzul face de fapt  o oră juma pen că rutele de microbuze îs ocolișuri (cât mai cuprinzătoare de navetiști, implicit și de km).

Așa se face că marea alergică la mașini a început să își reevalueze fobia și să-și prețăluiască pasiunea : le-o cântărit, o pus într-un taler fobia iar în celălalt ambiția profesională. Peste ăsta din urmă a adăugat ceva greutate din curaj și așa o rezultat auto-vindecarea.

La anul, numai bani să am pentru asta, voi începe școala de șoferi.
Păi ori mă pretind îndrăgostită până peste urechi (adică îndeajuns de bine cât să mă ajute să depășesc orice obstacol), ori ce mama lui Ilie ?

Probabil că strategia asta ar putea fi folosită și pentru alte fobii, cu riscuri secundare minime.
Numai îndrăgostiri destule să avem , că apoi ne imunizăm de toate mai ceva decât hipopotamii !

Și ca dovadă că-s mândră de constatarea schimbării mele (mentale momentan), dansez cu frenezie cânticelul ăsta.
Iar ca să nu spuneți că eu de fapt aș face naveta doar spre zări anglofile, poftim, lălăiți cu mine :
aș merge 50 de kilometri, și-aș mai merge tot vo 50 km bade !

ps.  să mă ierte mama lui Ilie și hipopotamii, entuziasmul mă face să fie incorectă politic !

Cinsteste-ti sfantul patron ! Afla cu ce se ocupa patronul tau !

Săptămâna asta am ratat ocazia de a-mi face un cadou, de a mă aghesmui, de a mă felicita și de a cere în general toate drepturile sărbătoritului.
Pur și simplu am uitat că mă aniversez ! Noroc cu domnul Adrian că mi-a atras atenția !

Am totuși vreo două scuze :
a fost o săptămână cu mare miză pentru mine, tare importantă. În sfârșit am avut de cules roadele muncii din de trei ani. Nu mă întrebați și ce gust au fructele culese, că abia de-acum va urma degustarea lor.

În plus, sfântul meu eponim secundar nu e unul faimos.
E simplu să îți amintești de aniversații cu numele de Maria sau Pavel de pildă, fiindcă în diminețile respective vezi mulțimi domoale de femei venind sau mergînd spre biserici.
Așa încât chit că nu le ai cu memoria datelor sau stresul ți-a afectat orientarea temporală poți măcar să o iei pe urmele lui Sherlock Holmes : îți pui faimoasa întrebare "ce e în neregulă cu tabloul ăsta de femei prea-cuvioase ?" și apoi recurgi rapid la logica unui Holmes upgratat și updatat - search pe google !  Așa afli repede că ziua respectivă e ziua de Sfânta Maria sau de Sfinții Petru și Pavel de pildă. Și începi cu felicitările.

Până aici toate bune. Dar ce facem cu sfințișorii care n-au statut de V.I.S. - very important saint ?
Nimeni nu merge cu flori sau pomană la biserică de sfinții ăștia, deci ai toate șansele să ratezi prilejul de aniversare, felicitare și băuturică  (sau invers ca ordine, în funcție de sinceritatea fiecăruia).

Și-așa am ajuns să-mi dau seama că mulți dintre noi suntem niște profitori nerușinați !
Păi ne folosim de sfântul nostru onomastic la modul cel mai pământean cu putință, da' bietului sfințișor nici măcar nu îi știm sfera de activitate.
No poftim! Câți știți cu ce se ocupa Sfântul Alexandru ? (asta ca să aleg unul cu destui protejați)
Pentru ce performanță s-a făcut remarcat și promovat sfântul Teodor ?

Hai că ați prins ideea !
Iar unde se mai spune și că numele de botez are o influență asupra personalității persoanei cu pricina ... te gândești că ar trebui să ne informăm mai mult despre fișele de post și evaluările de performanță la încheierea activității ale patronilor noștri.
... Cerești și lumești, de fapt !

Și în fine, mai jos e și dovada celei de a treia scuze că mi-am uitat propria aniversare.
Ăsta e farmecul oamenilor fără cap

Barbatul care n-a avut nici o femeie

De fapt, e vorba de bărbatul care, tocmai fiindcă n-a avut nici o femeie, se lăuda că a avut grămezi.
Că așa suntem noi, humanoizii ăștia orgolioși, ne acoperim tocmai lipsurile în penele laudei de sine.

Eu știu că reclamele obișnuiesc să treacă sub tăcere punctele slabe ale produsului,
dar nu știam să insiste stupid tocmai pe punctul vulnerabil !

Ceea ce se întâmplă totuși cu reclama care mă amuză pe mine.
Fiindcă de-un bărbat vocal dintr-o reclamă e vorba aici.

Mai precis de unul care spune că el a sedus multe femei : intelectuale, alergătoare, drăgălașe.
Și pe toate le-a cucerit cu un pahar de vin sec din gama-nu-știu-care.

Zău așa, ori e prost copywriter-ul responsabil de reclama asta,
ori copywriter-ul crede că publicul-țintă e prost (situație din care se desprinde aceeași concluzie cu cea de mai sus).

Câte femei știți care să fie băutoare de vinuri seci ?
Eu una nu știu nici una.
Nu-i vorba doar de mine,
dar la un sondaj rapid printre prietene am constatat că suntem toate "seductibile" la pahare de vinuri dulci, licoroase, la lichioruri sau alte genuri de dulcegării.

Și-atunci mă întreb și eu :
Ce fel de creaturi o fi sedus masculul-voce cu vinul său sec ?

Și ca să nu spuneți că nu fac decât să perpetuez un stereotip sexist de ordin oenologic,
poftim îmi susțin afirmația cu o poză a două dintre sticlele de vin pe care le am momentan acasă.
Nu discriminez culorile, din câte se vede, dar îs ambele demi-dulci.
Ceea ce înseamnă că, ghinionistă cum sunt, n-am avut onoarea de a fi pe lista femeilor cucerite de domnul care a sedus toate femeile.

Ploiesti, Norvegia si jocurile copilariei. Cu dovada!

Aparent un articol dadaist ăsta.
Dar nu e! N-am nici o apetență pentru i-logica dadaistă, deci Ploiești-ul, Norvegia și jocurile copilăriei mele chiar au o conexiune.

Lipsesc o săptămână din Ploiești și la întoarcere iaca minunată surpriză îmi oferă orașul.
Un salcâm înflorit !
Minunată imagine spuneam cu mai multe sensuri chiar, fiindcă totuși un salcâm înflorit pe 16 august eu nu am mai văzut până acum.
Salcâmii albi au înflorit în luna mai, știu sigur că în data de 12 mai erau doldora de flori, fiindcă în seara aceea m-am întors pe jos de la teatru pe sub florile lor.

Puiuțul ăsta de salcâm însă are flori mov, e tinerel și m-a întâmpinat în cartier pe când mă întorceam de la gară.
Mai avea ieri doar câteva buchete proaspete, restul erau deja uscate, dar încă mai atrăgea albine, din câte se vede.

Legătura cu Norvegia ?
Tocmai am văzut săptămâna trecută două etape din Turul Arctic al Norvegiei.
Și m-am vindecat de vreo două prejudecăți.
Cea mai mare revelație ?
Natura Norvegiei din miez de august e de un verde pofticios, un verde sănătos, un verde smarald, cum nu credeam să existe în zona arctică a Europei în nici o perioadă a anului.
De unde atâta explozie de clorofilă tocmai în zonele arctice ?!?

Iubitoarea de verde și de natură din mine s-a simțit pe dată invidioasă : Ploiești-ul arboricol e deja invadat de frunze galbene , iar Ploiești-ul stradal e tapetat deja de frunze maronii.
O tristețe venită prematur anul ăsta.

Când colo, iaca unde o zbughise verdele meu ! În Norvegia !!

Noroc cu puiuțul de salcâm de ieri.
Rămâne să-mi spuneți că ăsta cu florile mov nu e salcâm...
dar să nu-mi spuneți nici că e glicină, că totuși știu să deosebesc o iederă cu flori mov de un copăcel.
Ba mai mult, am și o casă în Ploiești pe care o vizitez an de an când înflorește glicina, e superbă îmbrăcată în cascade de verde cu mov.

Dar ăsta din imagine cred că e salcâm.
Că doar pe frunzele lui ne jucam în copilărie mă iubește, nu mă iubește.
Și cum fiecare crenguță are un număr impar de frunze, important e să pornești cu gândul optimist pentru a ajunge la aceeași concluzie.
Singura problemă e că zău nu-mi amintesc cine îmi doream să mă adore pe când aveam 5 ani.
Da'  sigur că rupeam în draci crenguțe de salcâm !

Sunt campioana la popice !

Gata, e oficial, sunt una din campioanele la popice.
Adică am reușit să dobor toate cele 4 popice pe care mi le propusesem.

Problema e acum că parcă aș pune una din popice la loc, că prea mă sperie un pic rezultatul ăsta.

E drept, popicele mele sunt doar examene.
Fiindcă de jucat propriu-zis, n-am jucat niciodată bowling.
Ar fi cazul acum să încep să și joc, dacă tot mă prezint în felul ăsta !

Problema este că ar trebui să mă bucur de succesul meu,
să mă simt THE ONE, ca în poza de mai jos.

Însă nu mă simt deloc așa.
Ori e de vină oboseala acumulată care momentan mi-a tocit orice emoție, fie ea pozitivă sau negativă,
ori e încă strestul și faptul că nu știu ce anume îmi va aduce toamna asta.

Ce urăsc cel mai tare e incertitudinea,
ori eu mai am de așteptat încă vreo lună pentru a vedea ce roade pot culege după munca mea.

Tare mi-aș dori să știu cum pot unii suporta așteptarea.
Cum aș putea să învăț să îmi schimb firea iubitoare de certitudini și de planificări ?

Zanele si Le Tour, lacrimile si inacdecvarea

V-am mai spus că zilele astea nu-mi potolesc stresul decât cu etapele din Turul Franței.
Azi a fost ziua vrăjitoarelor în Tur, deși n-a cântat Cargo.

Însă acum câteva zile comentariul etapei mi-a adus o poveste fix pentru sufletul meu (ușor bântuit).
Dacă Manolo (comentatorul Turului) a mințit, vă mint și eu acum, dar sunt minciuni frumoase :

în regiunea coastei de Nord-Vest a Franței sunt multe insulițe, teribil de mici și desigur nelocuite, aflate foarte aproape de țărm (din câte ne-au arătat din elicopter). Iar legenda spune că acele vreo 300  insule sunt de fapt lacrimile unor zâne care au fost alungate din acea regiune.

Și după dulcegăria asta (dovadă că și mie îmi plac dulcegăriile uneori) vine și partea amuzantă (ca să tăiem din emoția de mai sus, că doar de-asta par eu o insensibilă).
Menționînd legenda asta, Manolo a demonstrat ce hazoșenii pot rezulta dintr-un vocabular inadecvat tipului de poveste spusă :
"zânele au fost evacuate din acele locuri și lacrimile lor au creat aceste insule."
Alex Ciocan, pe fază, a amendat ca un lord afirmația :
"Parcă nu se prea potrivesc termenii, zânele cu evacuarea."
Manolo revine și se corectează :
"Da, să spunem atunci zânele de prin partea locului au fost mătrășite."

(sic!)

Pariuri bune pentru Le Tour 2015. Analiza subtila din gesturi.

Pariurile mele mai precis, după ce am urmărit ieri prezentarea celor 22 echipe participante :

- pe Contador nu l-am văzut niciodată atât de îngândurat. Arăta precum Hamlet după viziunea spectrală. Când era întrebat ceva părea că își amintește cum dă bine să râdă a încredere, așa  că alungea buzele într-un zâmbet larg. După care pica iarăși cu privirea în gol.
N-aș paria nimic pe El Pistolero, chiar dacă îl știu de ani de zile ca maestru al bluff-ului.

- Quintana, țânțarul anofel ... ăsta e la fel de inexpresiv ca un autist.
Nu-mi pariez banii pe autiști.

- Nibali ... ăsta părea împărțit între bucuria de a începe un nou tur și ceva îngrijorare.
Pariul meu ;  doi bani juma.

- Froome, Froomie ... toți banii mei pe el.
Tipul ori se auto-iluzionează singur minunat, ori chiar se simte bine.
La prezentare a luat microfonul din mâna reporterului ca să răspundă la întrebări.
Cred că nu l-am mai văzut atât de hotărât de mult timp.

- Și, desigur, bătrânul vulpoi. Nu prea cred că la 35 e ani Valverde mai poate câștiga,
dar fiindcă încep să am o vulnerabilitate de generație, devin suportera celor alor mei.
toate ambițiile mele merg cu Valverde.
Nah că am ajuns să țin și cu oportunistul ăsta, nu credeam așa ceva vreodată !
Ce înseamnă și parti-priurile astea legate de propria generație !

Plus, desigur, simpatie e simpatie :
Romain Bardet, cum să nu țin cu un tinerel care arată așa ?

Poza e luată de pe youtube, unde are franțuzul meu o engleză delicioasă :