Eu va povestesc, poate va ofera si voua o idee buna de weekend

Asta e probabil prima oara cand scriu despre un film. Mai rau inca, despre unul care mi-a placut.

Fiecare avem cateva filme ce ne-au placut atat incat le-am revedea cu tot cu replicile lor stiute si actiunea lor deja rasuflata.
Asa si eu cu Driving Miss Daisy. Vazut azi a doua oara si tot l-as mai vedea. Unul din filmele acelea placute care te umplu si te lasa cu senzatia ca viata, in ciuda tuturor asperitatilor ei, e o sarbatoare pentru care am face bine sa fim recunoscatori, daca ne-ar veni mintea la cap inainte de a privi tocmai in urma ei.

E povestea unei batrane caruia fiul ii angajeaza un sofer. Numai ca batrana e evreica, soferul e negru, iar povestea incepe undeva in anii '55 si se intinde pe parcursul a vreo doua decenii.

Nu stiu cat e meritul scenariului, cat e al imaginii, cat e al filmarii incete, care lasa povestea sa se spuna in ritmul personajelor. Sau mai degraba nu stiu cat e meritul actorilor, Jessica Tandy si Morgan Freeman. Prinzi drag pur si simplu de batranica dificila, iar batranelul Freeman e de-a dreptul seducator. (Recunosc, aici sunt subiectiva, fiindca parerea mea sincera este "in ce rol nu a fost Morgan Freeman seducator?").
Doi actori inteligenti si rafinati, care stiu sa arate laturi de personaj fara sa-ti scoata ochii cu manifestarile actoricesti.

M-a emotionat teribil filmul asta chiar si la a doua vizionare. Daca ati vazut On the Golden Pond (1981) cu Katherine Hepburn si Henry Fonda, mie una filmele astea doua imi par a se inrudi pe undeva. Numai ca in acea pelicula batranetea il facea dificil pe Henry Fonda, iar pe Kate o inzestra cu abilitatea de a se strecura printre toanele lui pentru a insenina zilele.
In Driving Miss Daisy(1989) cel intelept este Morgan Freeman, el este cel care trebuie sa aiba rabdare si perseverenta ca sa invinga incapatanarea rece a femeii.
Recunosc insa ca prefer acest al doilea film, parca tandretea lui e mult mai credibila, sau poate ca sensibilizeaza tocmai natura speciala a relatiei dintre personaje.

Morgan nu este decat un angajat care vrea sa-si pastreze slujba, Jessica nu este decat o evreica bogata reticenta care nu isi doreste vreun sofer si pe nimeni in general care "sa-si bage nasul prin lucrurile ei".
Si cu toate astea relatia lor incepe sa functioneze, batrana ajunge sa-l accepte si chiar sa-l prefere fiului ei.

In fapt, finetea filmului e ca ne trece prin doua decenii in care lucrurile se schimba in jurul lor, in care lumea e martora la aparitia elementelor tehnologiei (aspiratorul si televizorul), la evolutia industriasilor americani, la "oferirea unui Craciun fericit companiei de electricitate" prin impodobirea iluminata excesiva a caselor, la discursurile lui Martin Luther King.
Decenii in care diferenta dintre generatiile de afro-americani ajunge de la bunicul analfabet la nepoata care preda biologia la colegiu.
Insa in toata lumea asta ce evolueaza prea rapid la nivel vizibil coexista atentatele la templele evreiesti si spanzurarile de negri. Si posibila izolare in mediul de afaceri a unui industrias din Sud care participa la un dineu al Pastorului King.

Si printre toate astea vezi doi oameni a caror viata e atinsa de evenimentele astea exterioare, doar ca  lor li se ofera ocazia sa inteleaga cum cei din preajma iti ating mai mult viata decat toate evolutiile societatii.
Cei doi sunt pe cat de diferiti se poate, insa apartin amandoi unor minoritati ce au de infruntat prejudecatile generale.
Dar mai e ceva, ceva mai important inca!
Evreica bogata si negrul analfabet ajung sa se inteleaga unul pe celalalt si sa se accepte pe coordonatele nevazute ale complicitatii pe care le-o da batranetea, adica acea singuratate in care nici proprii copii nu te pot intelege.


Fara a avea vreo legatura directa cu Pastele sau cu Craciunul, filmul asta pentru mine e unul din cele mai pline de atmosfera aceea de umanitate dincolo de barierele diferentelor pe care ar trebui sa o aduca sarbatorile crestine, asa incat programarea lui acum a fost tare inspirata.

Si l-as recomanda oricui, de orice varsta, -(desi nu-mi place sa recomand nimic, niciodata, nimanui)- fiindca nu vad cum cineva ar putea sa-i ramana indiferent. Despre cum ne influentam prin gesturile minore, cotidiene, despre cum ne putem apropia (sau departa) unii de altii pe nesimtite.

Iar daca va hotarati sa il vedeti fiti atenti si la performantele vocale ale lui Morgan Freeman, de la pronuntie si intonatie pana la felul in care rade. Memorabil jucat rolul unui negru din anii '50! Din pacate Morgan a fost doar nominalizat la Oscar pentru acest rol. Jessica Tange in schimb a castigat Oscarul cu rolul ei.


Ei si-aici nu-mi ramane decat sa va urez Sarbatori Fericite, sa simtiti bucuria unor zile speciale in familiile voastre!
Iar anonimilor comentatori care astazi au fost in mod vizibil suparati sa le treaca si sa-si aminteasca sa rada, fiindca incrancenarea nu sta bine nimanui, iar de-un zambet tre' sa lasam loc mereu !
Sa va gasesc destinsi si veseli pe toti!