Mai usor sa predai decat sa primesti o lectie. Una cu Neagu Djuvara.

Miercuri seara curioasa, snoaba si semidocta aspiranta din mine au tinut sa mearga la conferinta tinuta de Neagu Djuvara, organizata de Humanitas si sponsorizata de OPT Bank la sediul UPG-ului.
A fost o experienta interesanta, dar in mult mai mare masura emotionanta.

Pentru cei ce nu stiu, Neagu Djuvara este istoric si diplomat. Stiam ca are 90 de ani. Insa m-am inselat cu 5 ani - va implini in curand 95.

N-am sa va redau ideile din conferinta, fiindca daca n-ati fost acolo inseamna ca nu v-a interesat.
De la cateva remarci insa tot nu ma pot abtine.

Neagu Djuvara ne-a explicat faptul ca ceruse dreptul de a-si alege singur tema. Fiindca trebuie sa fie foarte atent cu timpul sau; nu isi poate permite sa pregateasca noi teme la cerere - mai are in cap doua carti pe care vrea sa le scrie!

Asa incat si-a intitulat conferinta "Cum am trecut eu prin cele trei razboaie ale secolului XX".
Si ne-a povestit pe parcusul unei ore, incepand relatarea un pic dinainte de nasterea sa. Ceea ce a facut ca, la capatul orei alocate conferintei, sa nu ajunga cu povestirea vietii sale decat la al doilea Razboi Mondial.

Partea a doua a conferintei, inca vreo ora, a constat in raspunsuri la intrebarile din sala.

Cine a mai ascultat interviuri cu Djuvara stia maniera sa de a vorbi despre istorie. O istorie subiectiva, povestita, ceea ce e normal, fiindca e relatata din interiorul istoriei insasi. Omul asta a trait evenimentele istorice despre care vorbeste, asa incat istoria cu Neagu Djuvara e cu amintiri mai degraba decat cu date seci si relatari neutre de manual.

Si aici intervine prima mea mirare amuzata.
Audienta era formata din profesori (cu ceva ani de predare) si tineri, in procent egal dupa estimarile mele.
Nu comentez faptul ca tanarul care a dorit sa adreseze o intrebare a fost ignorat, in beneficiul profesorilor, desigur. Tipic romaneste!

Insa faptul ca unul din profesorii septuagenari a tinut sa-i si reproseze artagos lui Neagu Djuvara modul in care a relatat razboaiele ... asta nu pot sa n-o comentez.
O data ca probabil nu cunostea stilul destul de personal al lui Djuvara de a se raporta la istorie.
Iar apoi fiindca profesorul enervat e clar ca numai de tupeu nu ducea lipsa, sa ceara cuiva socoteala pentru subiectele pe care acesta si le-a ales.

Mie una recunosc, imi place mult mai mult aceasta abordare a istoriei, prin povestiri.
Poate parea mai facila, tocmai fiindca poate ajunge la un public mult mai larg, nu doar la specialisti.
Este mult mai personalizata fata de datele seci si neutre din manuale. Acolo ai impresia ca istoria nici macar nu-i implica pe oamenii ce o traiesc, atat de distant este relatata.
O istorie povestita prin amintirile altora, asta retii mult mai usor!

Carti putem oricand citi, cu teoriile istorice.
Insa oportunitatea de a-ti fi povestita viata reala, viata la nivelul individului, de catre unul din martorii epocii, asta nu trebuie ratat, fiindca nu se stie cate ocazii  vor mai fi.
Asadar, exploatati-va bunicii de povesti, de istorioare din copilaria lor, fie si doar pentru a compara, pe cat posibil, cum se traia in alte vremuri!

Ma gandesc ca totusi conferinta asta, organizata de editorul lui Neagu Djuvara a avut drept scop popularizarea cartilor sale.
Adica O ocazie pentru cititorul obisnuit de a-l asculta. Nu o conferinta stiintifica si arida dedicata specialistilor. Ceea ce se pare ca n-au inteles tocmai acestia, aratandu-se frustrati de abordare.

Nu stiu voi, dar eu una cred in ironia vietii.
Din ce a relaltat Neagu Djuvara imi dau seama ca nu intotdeauna timpurile rad de noi, ci si noi putem ajunge sa radem de timpuri. Omul acesta a povestit cum a absolvit intai facultatea de Istorie, apoi, dandu-si seama ca nu va putea trai din asta, a facut si Dreptul. De pe urma caruia a trait 50 de ani.
Numai ca mie imi face impresia ca Neagu Djuvara isi ia din plin revansa acum, fiindca batranetea si-o traieste din istorie, nu doar din cea invata ci si din cea traita. Frumoasa intorsatura a vietii, sa poti reveni la pasiunea abandonata din tinerete si sa o implinesti, indiferent la ce varsta (stiu ca multa lume e de parere ca fiecare pasiune isi are timpul ei, iar satisfactii tarzii nu mai au valoare, dar aici eu sunt mai incapatanata).

Acum cateva zile scriam pe aici ca ma obsedeaza gandul la cei care in istorie au ajuns sa ia ultimul vapor catre siguranta, precum evreica din filmul "Tea with Mussolini".
Oamenii astia ma fascineaza, e vorba si de noroc dar si de un simt subtil al macro-istoriei.
Mama lui Neagu Djuvara a fost si ea un astfel de om, istoricul ne-a povestit cum familia sa a apucat sa ia ultimul tren catre Helsinki din Sankt Petersburg, in ajunul Marii Revolutii rosii.

Nu-s foarte usor de emotionat (cred eu), insa clar seara asta mi s-a parut emotionanta.
O data sa stai in preajma unui om care la 95 de ani are mintea lucida, spiritul critic si posibilitatea de a le exprima coerent, ba chiar la 60 de km departare de casa ...
Un om care poate sa iti povesteasca aproape un secol, cu toate bulversarile alerte ale istoriei ...
Dar mai ales un om care preda lectii dincolo de ceea ce spune, lectii prin propriul exemplu.
Neagu Djuvara, la 95 de ani, nu a renuntat la standardul de a-si respecta profesia, statutul si educatia din epoca aristocratilor : tot timpul cat ne-a povestit, ne-a raspuns sau ne-a semnat autografe, peste doua ore jumatate, a stat in picioare !

Macar una din lectiile predate involuntar de Neagu Djuvara, una importanta, sper sa o respect.
Ca sa nu ramana doar o amintire a unei seri care te emotioneaza prin inedit, prin comparatia intre potentialul si realizarile noastre. Dar vorba lui Djuvara, e si o chestiune de gene aici.