Uite de ce in Romania n-o sa fie nici o Apocalipsa

luni, 14 noiembrie 2011

Am o veste bună, am tot verificat înainte s-o anunţ :
dacă eşti român atunci să ştii că scapi de toate Apocalipsele.

Ultima verificare a teoriei mele naţionaliste cu iz de pucioasă a avut loc în cadrul Festivalului Naţional de Teatru de la Ploieşti. Şi a fost validată.

Deci să zicem că într-o zi o să trimită Dracu' un sms către toată lumea :
'mâine, organizare oficială, deci la orele 14 să vă prezentaţi pentru Apocalipsă, că altfel vă ia mama mea!'.
Ei bine, românii au să înceapă să vină şi ei pe la şi zece minute, şi-o să tot vină vreun sfert de oră, deranjând coada şi mulţumiţi că au ajuns foarte bine ca timp.
Până or să se strângă toţi românii o să fie demult trecut valul de Apocalipsă peste amărâţii de alde nemţi cu punctualitatea lor , de elveţieni cu ceasurile lor cu abateri centenare. Că doar p'ăia o să-i prindă grupaţi civilizat la locurile lor la ora indicată!

Dacă vi se pare prea sumbră teoria mea trebuie să vă lămuresc că zilele astea sunt cu nasul numai în literaturi medievale, deci pot prezenta o scuză.


p.s. Tocmai am împlinit un an de blog. Domnul ăsta trebuie deci să-mi dea de băut, că am muncit cu seriozitate anul ăsta ca să-i onorez cadoul !

10 comentarii:

Fetita Junglei13 spunea...

Eheee,d-aia vine si criza in mai multe valuri,ca sa-i prinda pe toti.

Fetita Junglei13 spunea...

Nseimtita,ca asa am vrut sa incep: La Multe Postari.

mihaeladr spunea...

Aaaa! Deci cand comentai pe RepublicaPloiesti.net (mai la inceput) nu aveai blog?! Astept postari despre Ploiestiul nostru drag!

Mihaeladm spunea...

hihihi, FJ13, multumesc mult ! Sanatoase sa fim, ca postam. :)

Mihaeladm spunea...

Mihaeladr, :) intr-adevar, nu aveam blog pe cand am inceput sa citesc RepublicaPloiesti.net
Despre Ploiesti o sa urmeze un set de poze, se pare ca trebuie sa ma incadrez cu postarea asta pana pe 1 decembrie, fiindca asa e "joculetul" propus de ceilalti. Pana atunci insa trebuie sa colind un pic pentru a face pozele.

b.d. spunea...

Cred ca si nepoata-mea, (de frate), o sa scape de toate Apocalipsele :-)))
Inca nu s-a intamplat sa ajunga undeva, punctuala;)...(si nu-i nascuta in Romania):)

Succes la blog, postari interesante in continuare !

Astept cu nerabdare pozele din Ploiesti !:)

Daca tot ai pomenit de literatura, am terminat de citit aseara o carte care m-a captivat.
O recomand. O pagina de istorie mai putin cunoscuta...''Adieu Shanghai'', scrisa de Angel Wagenstein. Nu stiu daca a fost tradusa in limba romana...
Poate te intereseaza...

Nice spunea...

La multi ani pentru cel mic, sa creasca mare si voinic! :D :)

Florin Morosan spunea...

Iar vin cu întârziere ... La cât mai multe articole şi la câţi mai mulţi ani cu blogul.

Anonim spunea...

Pai eu zic ca asta e viziunea idilica prescurtata. Eu zic ca natia intai ar dezbate daca ala e chiar Dracu, apoi s-ar revolta (cine-i dracu sa le spuna lor sa mearga acolo? huuuuh?), apoi ar dezbate indelung cine e mama dracului, in final cei care nu l-ar baga la originile divine pe drac ar veni (de curiozitate) cum drept spuneati cu ceva minute mai tarziu. La final ar zice ca dracu si-a batut joc de ei si n-a dat apocalipsa, dar ei stiau asta. Oricum cine-i dracu sa-i stranga in exact locul ala si la acel ceas? HUH?
Vladimir
P.S: eu zic ca nu vine apocalipsa si fiindca Lucifer e prea intelept sa se bage cu administratul in Est. Isi stie limitele. :D

aditza spunea...

Sa dau de baut zici? Mai bine te ud ... cu bautura decat sa-ti dau sa bei. Nu-mi plac oamenii care beau si fumeaza. Exceptie fac eu.

Trimiteți un comentariu