Oamenii ce isi pastreaza orasul cu ei si Ploiestiul cel suprinzator

duminică, 17 iulie 2011

Ieri am avut o zi plăcută şi spornică. N-o să vă spun chiar totul, că vreau să mă laud şi săptămânile viitoare.
Însă asta vă pot dezvălui : m-am întânit cu Mihaeladr.
Ea e una din ploieştenii care s-au răspândit prin ţară acum câţiva ani, dar care păstrează o imagine mai tandră Ploieşti-ului decât mulţi dintre cei rămaşi aici.

Eu sunt dintre ploieştenii care nu se văd trăind în altă parte decât aici. (Cu excepţia Franţei sau Belgiei, dacă m-ar vrea ele. En fin.)

Şi-am stat la vorbe cu Mihaeladr vreo două ore şi-am depănat şi amintiri şi păreri pe care am descoperit că le avem în comun.

Dar cu ocazia asta am descoperit că avem acelaşi interes şi acelaşi obicei de a reţine clădiri vechi, chit că nu avem vreo amintire anume legată de ele. Şi că deci ar fi cazul să-mi reduc lungul nasului, că nu-s chiar singurul om ce are pasiunea asta, aşa cum mă consideram eu încântată de mine.

Are să ne fie dor nouă de un blog special care va lua, în cel mai bun caz, o pauză. Un proiect deosebit al lui Lucian care a făcut mai multe pentru Ploieşti decât oricare altul.

Şi m-am gândit, că dacă tot mai suntem o mână de oameni ce iubim Ploieşti-ul aşa cum a fost el, cu istoria şi aspectul lui vechi, să nu mai fiu atât de egoistă şi să împart măcar din când în când din senzaţiile vizuale pe care mi le dă oraşul ăsta.

Cele 3 fotografii de mai jos asta se vor a fi.
Prima e o imagine ce mi-a dat un fior de teamă când am priceput ce e cu ea.
E un vechi pod peste Dîmbu. Îmi pare că fusese frumos la vremea lui, chiar prea mândru pentru un fir de apă atât de mic, însă azi e semi-prăbuşit. Nu e mare nici înălţimea, nici pârâul n-are debit, dar totuşi un risc există.

Apoi e unul din exemplele de renovări de case din Ploieşti, din ce în ce mai numeroase în ultima vreme, făcute cu preţuire pentru arhitectura lor aristocrată. E drept că nu sunt păstrate chiar toate detaliile arhitectonice, dar nici nu sunt nivelate toate.
Sunt exemplificări că se poate. Şi mai ales că se conştientizează valoarea lor, tocmai fiindcă astăzi nu se mai contruieşte cu dragoste pentru arhitectură şi stilul casei.
Majoritatea caselor renovate cu grijă e formată din clinici medicale, hoteluri, cofetării, restaurante, recent deschise.  
Casa din imagine de pildă e azi clinică medicală, din păcate un cearşaf cu numele firmei îi acoperă faţada.
Oricum e îmbucurător că se mai şi salvează câte ceva din trecut.

Iar ultimul e un exemplu al Ploieşti-ului de altă-dată, a ceea ce a mai rămas din el. Din ce în ce mai restrâns şi din ce în ce mai lipsit de speranţă. El mi-e cel mai drag.


Iar Ploieşti-ul surprinzător de care pomeneam în titlu a fost tot un moment al zilei de ieri.
Treceam pe la Hală. O zonă în care persistă o posibilitate considerabilă să fii inundat de o aluviune de manele.
Numai că ieri ... ieri se auzea la un volum crescut 'Twist in my Sobriety', cântecul Tanitei Tikaram.
Incredibilele sunete veneau dinspre căsuţa care vinde produse de menaj şi acopereau strigătele, claxoanele, abordările ţigăncilor ce vând şosete sau seminţe.
Suprarealist.

10 comentarii:

Zodrac spunea...

Per total îmi place Ploieștiul pentru atmosfera sa de Caragiale pe care o are în anumite parți. Ar fi frumos dacă s-ar bate mai mult tam-tam pe asta.

b.d. spunea...

Ma uit la a treia fotografie si nu-mi pot
dezlipi privirile de la ea...

Doar cativa pasi de continuat, (cu spatele la
biserica Sfanta Vineri), se intra pe straduta
copilariei mele. Str. Triumfului, pe vremea mea,
Scanteii.
Acolo m-am nascut si am copilarit...
Si mi-e un dor...

b.d. spunea...

P.S.
Blogul lui Lucian a fost o comoara de informatii
despre Ploiestiul de ieri, si de azi...
Sper sa revina.
Si trebuie sa multumesc lui Mihaeladr, datorita
ei l-am descoperit in urma cu un an.
A fost primul blog despre Ploiesti cu care
m-am intalnit, pt mine, plecata din Romania
de o viata, a fost emotionant...

Mihaeladm spunea...

Zodrac, mi se pare deosebita aprecierea ta legata de Ploiesti, ca om venit din Ardealul mai pitoresc.
Dar ca sa intelegi cat de prezent e spiritul lui Caragiale pe aici ... avem o casa de targovet in Ploiesti ce dateaza din sec XVII daca nu ma insel.
De ani de zile imi propun sa o vizitez, e chiar in centru. Nimeresc acolo numai lunea, nu stiu cum se face. :)
Dar si mai mult ma intereseaza sa vad cum au reusit performanta : in casa monument istoric functioneaza azi un bar, Konaque ii zice.
Lucru mai rar, tre' sa recunosti! :)

Mihaeladm spunea...

B.D. ... ma bucura surpriza pe care am reusit sa o fac cuiva, chit ca a fost involuntara.

Adica eu fotografiez in general case vechi dar parasite, fiindca altfel mi-e cam teama de posibilele reactii ale proprietarilor.
Iar cand am vazut casuta asta de pe Postei abandonata frumoasa si trista ... tare imi mai plac casutele astea.
Mi s-a spus chiar ca e ceva in neregula cu mine de ma atasez asa de toata ruinele.

Strada Triumfului/ Scanteii nu imi era cunoscuta. M-am uitat pe o harta si am zambit.
O strada mai jos fata de Postei, pe Alexandru Vlahuta, aveau casa bunicii mei.
De fapt, e casa ridicata chiar de bunicul.
Casa exista si astazi, desi mie mi se pare ca e casa de pitici acum fata de cat de mare imi parea pe cand eram copila.
Din pacate casa nu mai e in familia noastra, ehee, e si aici o poveste a vremurilor comuniste.

Cum insa ma atrage mult zona aceea, acolo mi-am trait primele 6 luni, o tot rog pe mama sa imi mai povesteasca.
Si mi-a spus cum pe Postei mergea la liceu, la Caragiale, cum pe langa stadion o trimitea bunica sa ia braga ...

Sunt convinsa ca si tu poti povesti la fel de multe despre vremurile acelea frumoase.
Si da, imi dau seama un pic care pot fi trairile tale vazand locurile dupa atatia ani.
Pana si mie mi se pare ca lumea s-a rupt in doua dupa comunism si ca tot ce-mi amintesc a fost intr-o viata anterioara.
As vrea mult atmosfera de atunci ... poate ca idealizez eu trecutul

Lillee spunea...

Si io credeam ca pui poze cu voi doua. Credeam ca va vad... mai ca faceam pe mine de emotie. Si tu? Nimic.
Dar cu Ana ( questioare ) te-ai intalnit?

Mihaeladm spunea...

Lillee :)) cu jena recunosc - aveam aparatul foto la noi amandoua. Dar nu ne-am facut poze.
Despre Ana Questioare stiu ca este tot ploiesteanca, dar nu o cunosc.
Mi-ar fi placut sa ma intalnesc si cu FJ13, dar inca nu e timpul trecut.

Prahova24hours spunea...

Mihaela, ca sa-ti completez raspunsul adresat lui zodrac o sa adaug ca-n Ploiesti avem chiar si-un Muzeu "Caragiale" (in spatele cinematografului "Patria", pe gang) intr-o casa la fel de veche ca muzeul "Casa de Targovet".
In rest, ma regasesc in cuvintele tale.

Numia bine.

Mihaeladm spunea...

Prahova24hours, multumesc pentru completare.
Intr-adevar, Muzeul Caragiale e inca unul din locurile pe care nu le-am vizitat inca de la mine "de-acasa".
Toate cele bune si tie.

b.d. spunea...

Mihaela, inteleg ca tu, ''Pandhora'', si eu, suntem nascute in acelas cartier...
Insa, in perioade diferite :)
Eu sunt ceva mai...''veche'' ;)

Si eu idealizez trecutul. Altfel, nu pot explica
faptul ca vad in perioada copilariei mele, (vremuri grele pt toti, cand parintii cumparau alimentele pe cartela si imbracamintea pe puncte), una din cele mai fericite perioade ale vietii...
Am fost cu adevarat fericita atunci, prieteni sinceri, vecini minunati, ma bucuram pt orice fleac...
Ce stiam eu despre viata ?
Totul insa s-a schimbat cand la mijlocul scolii am parasit Romania impreuna cu familia.
Copilaria mi-a fost amputata, m-am maturizat brusc cand am aterizat in locuri atat de diferite de ce cunosteam eu, vorbind o limba care atunci, eram sigura ca n-o voi invata vreodata...Dar am invatat-o, si chiar destul de repede. Deh, avantajul copilariei ;)

Dorul insa de meleagurile natale n-a disparut niciodata, cu timpul, pare ca s-a accentuat.
Si eu pastrez orasul cu mine :)
S-mi plac si ruinile, ''vechiturile'' de tot felul...

Cand m-am reintors prima oara in Ploiesti, in vizita, era la 8 ani dupa ce plecasem definitiv.
Am avut shocul de a vedea casa parca micsorata, nu o mai priveam de la inaltimea unui copil.
De atunci, am mai fost in Ploiesti de cateva ori, de fiecare data mi se intrista si mai mult sufletul observand schimbarile. Care nu erau in bine...:(
Ultima data am fost in urma cu 18 ani. Si ce-am vazut, m-a dat gata. Curtea in care mi-am petrecut copilaria, curtea noastra mare, in care aveam si eu loc de zbenguiala in afara gradinii care o ingrija mama, nu mai era...
In locul ei, (a cui o fi fost aceasta geniala ideie ?), se ridicase un mic bloc de 3 etaje, un oribil monstru de prefabricate printre casutele interbelice...

De atunci, n-am mai venit in Ploiesti, cu toate ca in Romania am mai fost de multe ori.
Dar imi doresc totusi sa mai vad o data orasul copilariei mele, sa ma plimb pe ''aleea cu castani'', sa merg la Hale, sa-mi vizitez cele cateva prietene din copilarie cu care n-am intrerupt nici o data legatura in toti acesti ani, si, cine stie, sa cunosc poate si ploiesteni intalniti pe bloguri...:)

Trimiteți un comentariu