Recomand : mangaiati aceste forme, fie ele si fara fond

marți, 10 ianuarie 2012

Cred că aţi auzit măcar o dată de chestia asta, care totuşi nu mai e ceea ce îi spune numele că ar fi.

In lumea de azi însă eticheta bate realitatea, brandul bate produsul,
iar teoria formelor fără fond e la putere.

Aşa se face că bine-cunoscutul raliu Paris - Dakar nu mai are astăzi legătură nici cu Paris-ul, nici cu Dakar-ul. Deşi sub acest nume îl ştie toată lumea, e ceea ce i-a creat legenda şi a stârnit interesul.

Iniţial s-a renunţat la condiţia ca raliul să mai plece din Paris. Eu aşa ţin minte.
De când a plecat din Lisabona (parcă din raţiuni financiare, atotputernicele), şi-a schimbat numele în simplul Raliul Dakar. Incă Se termina totuşi la Dakar.

Pe urmă însă, pe când cu o rebeliune parcă prin Mauritania, au scos şi Africa de pe listă, de teama atentatelor.

Aşa încât raliul cel faimos a ajuns să se desfăşoare în America de Sud.
Şi nu mai ajunge nici la Dakar acum.

Totuşi, nu i-au mai schimbat numele încă o dată, a păstrat titulatura de Dakar Rally.
Pentru a-şi păstra faima, fanii, pentru puterea brandului o dată creat.
Deşi acum forma e goală de conţinut.

Dar eu vă mărturisesc cu plăcere : chiar şi goale de conţinut, urmăriţi aceste forme, că merită !
Sunt transmise pe Eurosport pe la miezul nopţii, în perioada aceasta a anului se desfăşoară raliul. De data asta în America de Sud.
Chit că nu vă plac dunele, deşertul, sau preeria, sau ce-o mai fi.

Totuşi, peisajele Americii de Sud sunt spectaculoase, în sine aventurile merită văzute că-s ocazii rare şi pline de suspans chiar, dar mai mult decât imaginile legendare, raliul ... Paris-Dakar este o experienţă umană remarcabilă, cu testarea limitelor, cu încredere, cu nebunie de pasionaţi, cu stoicism şi tenacitate, cu bărbaţi ce se luptă cu piedicile naturii întocmai ca-n basme, unele readapatate modernităţii modernizate !


Eu în seara asta n-am să-l pot urmări, mi-a fost tare rău azi, aşa încât poate mi-l povesteşte cineva.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Sper chiar sa o faca careva, mor de curiozitate cum suna sa povestesti asa ceva :D
Vladimir

Mihaeladm spunea...

Vladimir, Eurosport organizeaza emisiunea asta despre Raliul Dakar in doua parti - stirile zilei, plus intamplari din istoria lui.
Iar la partea asta, cu intamplarile, unele sunt chiar niste haiosenii de povestiri.
Din pacate si azi mi-e rau teribil, asa ca am sa sar si peste portia din noaptea asta.:(

Trimiteți un comentariu