Lacomia mea turistica. Oare e semn de imbatranire?

Dacă mă întrebi ce vicii am, apăi două mă jenează pe mine : cărţile şi excursiile.
De ce-s vicii la mine astea şi nu pasiuni? Fiindcă-s costisitoare şi fără măsură până la iraţional.

Şi-aşa mă gândeam eu ieri noapte (prea cald pentru a visa) că bizară turistă am ajuns şi eu.
Când eram adolescentă vroiam să văd America. Marea USA, desigur. Era musai. Orice mai puţin însemna un eşec major.
Am trecut de adolescenţă şi, deşi n-am ajuns în USA, mi-a cam ajuns cu USA.

Acum mă pasionează Europa. Dar şi aici, ciudat foc ...
În afară de Franţa, pe care aş străbate-o la pas ca un pelerin,
mi-am făcut o listă a locurilor unde vreau să ajung :

Praga (e superbă din vorbele şi pozele altora)
Varşovia (nu-i superbă din vorba nimănui, dar eu confund mereu cehii cu polonezii, e un motiv bun!)
Cracovia (recomandări din plin şi la ea)
Budapesta (de revăzut)
căsuţa lui Heidi (mi-a spus mie un coleg că există şi se vizitează)
Veliko Tarnovo
Sankt Petersburg
şi poate Moscova.

În schimb din România ... tiii, nu vă plictisesc, dar nu mai prididesc să-mi adaug destinaţii pe tot soiul de liste.
Am ajuns la concluzia că mi-ar trebui o rulotă să iau România la străbătut deal cu deal.

Când mi-am dat seama de asta nu mi-a venit să cred : oare când s-a petrecut sucirea asta turistică a mea? Când mi-am 'patriotizat' poftele? Şi de ce?

Aşa o fi la toată lumea? Cu vârsta vrei să descoperi mai întâi ceea ce ai acasă?

De unde ne vin cuvintele. Nu si sentimentele totusi.

Am o slăbiciune teribilă pentru wikipedia, cred că doar un labirint din arbuşti mi-ar satisface la fel de mult plăcerea de a mă rătăci. Oricum, labirint natural sau wikipedia, mă găseşti peste câteva ore tot pe-acolo, rătăcind cu savoare.

Astăzi am descoperit că Pieta înseamnă de fapt milă în italiană. (da, nu ştiu boabă de italiană, nici de spaniolă - n-am cultura lingvistică a telenovelelor).

Şi-atunci mi-am dat seama : pieta în italiană, pitie în franceză dar, suprinzător chiar şi în engleză este pity. Numai la noi ... milă.
De unde până unde? M-am frisonat o presupunere, să vezi că mila ne vine de la ruşi.

Am căutat şi da, milă are o etimologie din slavă.
Până şi etimologia funcţionează după legile lui Murphy :
dintre toate, ce cuvânt ne puteau da ruşii? Ori ni l-au dat ei, ori l-am luat noi.
Cert e că na, avem milă de la ruşi. Cuvântul. Dar cu acoperirea în sentiment cum stăm?

Va puteti rezerva o sambata pentru Campina Open MTB !

Poate sunteţi bikeri de duminică. Poate sunteţi privitori de bikeri în orice zi a săptămânii.
Poate vreţi să respiraţi nişte aer mai 'verde'. Poate vreţi să faceţi o faptă frumoasă.
Sau pur şi simplu poate vreţi să asistaţi la ceva ce nu vedeţi oricând.

Vă propun CAMPINA OPEN MTB 2012 - RACE FOR AUTISM !

Pe data de 8 septembrie.

Evenimentul are şi un scop caritabil - participanţii vor achita o taxă de înscriere, de suma astfel obţinută beneficiind proiectele pentru copiii cu autism.
În plus, organizatorii doresc să încurajeze un stil de viaţă sănătos, dar şi să promoveze această zonă a judeţului Prahova.

Împrejurimile Câmpinei sunt chiar frumoase, eu una n-aş face faţă unei curse de mountain bike, dar mi-ar plăcea să asist.

Dacă sunteţi interesaţi de această competiţie puteţi afla mai multe informaţii direct de pe site-ul organizatorilor http://campina-mtb.ro/

Nu ma intrerupe in exercitiul functiunii. Dar raspunde-mi!

Da, ştiu, bărbat sau femeie, fiecare din noi are cel puţin câte o dambla. Numai că unii se cred mai perfecţi (!) decât TGV-ul şi nu vor s-o recunoască.

Una din maniile mele, cred că-i tipic feminină, e valul gospodăresc. Nene, când mă apucă, rar e drept, e de rău : spălat, călcat, cusut, dat cu aspiratorul, vreo 3 zile nu mă poţi opri.

Încearcă numai să-mi spui să iau o pauză şi rişti să te întind pe scândura de călcat! Doar ca să trec cu fierul fierbinte şi peste tine.

Momentan eu una sunt în faza de 'încă nu mi-a înţepenit spinarea' şi 'deja nu mi-au amorţit toţi muşchii'.

Oricât de greu de înţeles ar fi femeile, când dau în mania curăţeniei e clar că devin 'transparente' : ceva le nemulţumeşte, stau să izbucnească.
 Tu Fii mulţumit că subconştientul feminin se manifestă mai întâi print-un elan de curăţenie. Apoi fă-ţi cruce cu limba de trei ori şi doreşte-ţi ca femeia să fi epuizat cât mai multă energie în faza asta. Dar aşteaptă-te şi la ce e mai rău!

Acum însă eram şi eu curioasă : care-i mania bărbaţilor în momentele astea de frustrări acumulate?
Care-i ticul tipic masculin?
Sau bărbaţii nu se transformă în oale sub presiune?

Achitarea de datorie

Cu memoria încă stau bine, cu execuţia mai prost.

Kadia mi-a adresat un set de 11 întrebări, le răspund cam după o lună, din varii motive care se întind de la vacanţa mea până la vacanţa pc-ului meu.

1. Care este cea mai veche amintire pe care o aveţi?
Prefer să n-o povestesc, nu-i tocmai veselă.

2. Primeşti ca premiu o invitaţie la cină cu un scriitor contemporan. Pe cine aţi alege şi de ce?
Am să aleg dintre scriitorii străini : Amos Oz pentru că este un povestitor minunat sau Paul Auster pentru că are nişte ochi care mă fascinează.
Dar cred că i-aş lăsa pe amândoi cu paharele în mână dacă m-ar invita Radu Beligan la masa lui. (am ieşit din subiect, dar imaginaţia mea n-are stavile când e vorba de cine.)

3. O slujbă cu orar fix şi venit constant sau o slujbă cu orar neprevăzut, riscuri mari dar bănoasă?
Cea cu orar fix. Oricum n-am noroc la slujbe bănoase, de ce să mă mai aleg şi cu riscuri mari?

4. Dacă v-aţi întoarce la 18 ani aţi alege acelaţi drum în viaţă?
Hmmm ... tare interesantă întrebare, e chiar potrivită pentru mine, ... dar chiar nu ştiu.
N-ar trebui să mai aleg acelaşi lucru, dar cumva cred că lucrurile nu se puteau întâmpla decât aşa cum s-au întâmplat şi că trebuia să parcurg drumul ăsta ocolit.

5.  Care credeţi că a fost cea mai proastă decizie din viaţa voastră şi cum aţi schimba-o?
Răspunsul e legat de întrebarea de mai sus în cazul meu.

6. Între un concert şi o seară într-un apartament de hotel de 5 stele?
Simplu : concertul şi apoi un party în vreun club unde să dansez până în zori.
Pentru că tot ceea ce înseamnă 5 stele pentru mine e plictiseală majoră pe bani mulţi. 4 pereţi am şi acasă, le pot lipi eu 50 de stele.

7. Ideea din filmul Indecent Proposal cu Demi Moore şi Robert Redford, aţi accepta?
Nu, dar aş dori ca soţul meu să fie Robert Redfort şi nu Woody Harrelson.
La drept vorbind, n-aş accepta în primul rând să fiu soţia unui antipatic cu muşchi precum Harrelson.

8. Partenerul de vis este ambiţios sau blând?
Aici nu înţeleg exact opoziţia, am să o transform între uşor 'agresiv' sau 'blând'.
Păi dacă-i de vis nu e nici brută, dar nici căţeluş. E pur şi simplu stăpân pe el, gândirea şi reacţiile lui.

9. Defectul uman ce mă deranjează cel mai mult.
Ipocrizia, pentru că-s genul care preferă să dea cu bâta-n baltă dar să spună ce gândeşte decât să o dea cotită după 3 cireşi. Nu suport să nu ştiu cu cine am de-a face : dacă eşti mârlan fii mârlan, dacă eşti rea fii rea, dar s-o ştiu şi eu şi poate am să ţin la tine oricum, doar să ştiu ce fel de om eşti.

10. Bloc sau casă? Motivaţi alegerea.
Hmm ... momentan aş prefera o colibă în vârf de deal, să-i văd de sus, dar de departe pe toţi.

11. Care este ultima carte citită care v-a plăcut?
Ha! Îs trei la număr deja, toate trei în serie, am avut noroc. Am de gând să scriu şi pe-aici despre ele.

Să ne găsim cu bine deci, avem ce citi şi-avem la ce 'ideali' să visăm !

As fi sedus pe oricine, dar n-aveam fusta magica

N-am studii de medicină, habar n-am cum e cu fizica optică dar tocmai am avut o revelaţie din sfera asta. Bine, dincolo de chestia din titlu. Mi-am dat seama că îmi pot pune singură un diagnostic retroactiv : am fost mioapă din copilărie, fără să o ştiu.
Am şi dovada, vine acuşi.

Când aveam vreo 13 ani mi-am dorit teribil de mult o fustă neagră. O anume fustă neagră. Se şi găseau, le ţin minte şi acum : mini, dintr-un material elastic şi creponat. 
Însă erau prea scumpe pentru nişte fuste prea mini, aşa încât ai mei au zis scurt şi ne-cuprinzător NU.

Am fost devastată de răspuns.
Eram convinsă că l-aş fi sedus în fusta aia. Nu conta pe cine de fapt. Aş fi făcut furori.

Astă seară am auzit cântecul la Wyl fm şi mi-a făcut poftă nebună de dans.
Acum însă când am dat re-play pe youtube şi m-am uitat la clip ... stupoare !

Uitaţi-vă la clip : îi unul din cele mai faine făcute vreodată, muzica e cu poftă, n-o să pierdeţi aiurea 5 minute.
dar mai ales uitaţi-vă să vedeţi ce îmi doream eu atât de mult la 13 ani : FUSTĂ precum a tipei din clip!

Şi-apoi vă invit să-mi infirmaţi auto-diagnosticarea :
eram mioapă încă de la 13 ani, deşi habar n-am avut!

Una din zilele alea in care ... eu asa, tu asa, fiecare cum poate

Ştiţi senzaţiile momentelor aloră în care eşti în sfârşit aproape de ceea ce ţi-ai dorit : euforie, gâdilat în stomac, entuziasm. mai ai puţin şi pipăi visul, deja îl simţi pe vârfurile degetelor.
Şi pe urmă, cât zici harşt, te trezeşti că te ustură palma : ţi s-a dat peste ea, gata cu visul, nu se poate, e intangibil.
Unora li se întâmplă să pice aşa din copacul cu extaz fie din pricina iubitului, fie a slujbei, desigur, ideală.

Mie mi s-a întâmplat din pricina unei vacanţe. A vacanţei aproape perfecte.

Ei şi în zile ca astea, când nimic nu-ţi reuşeşte, nici măcar micile diversiuni ale atenţiei de la marele eşec, fiecare reacţionează după umorile din care-i compus :

Femeile se-apucă de plâns, smiorcăit sau nervos,
Bărbaţii înjură, unii banal, vulgar, alţii cu talent inventează înjurărături caraghioase,
Băutorii - beau,
Băutorii cu probleme recente de stomac privesc sticla şi sughiţă uitându-se,
Agitaţii caută motivul să izbucnească, de genul 'ai respirat mai tare decât pot să suport',
Calmii devin bidimensionali, intră în împărăţia catatoniei,
Catastroficii cred că-s singurii blestemaţi,
Ofticoşii găsesc vină întregului univers.

Eu mi-am luat chinezul lângă mine să mă consoleze.
Voi sunt sigură că sunteţi mai raţionali decât mine, fără uitat în urmă după un prea frumos plan eşuat.
Nu-i aşa că de-ăştia îmi sunteţi?

Se mai schimba oamenii, dar chinezii ma sperie

Nu credeam că urmărind Olimpiada o să mă ia cu griji pentru soarta internetului.

Urmăresc de ani de zile atletismul, e sportul meu preferat. Cu chinezii la atletism - mai rar până acum ceva ani.
Normal că au progresat şi aici de-am ajuns să vedem un recordmen mondial chinez tocmai într-o probă de sprint, 110 m garduri.

Doar că până anul ăsta chinezii se remarcau prin tradiţionala inepresivitate. O medalie de aur le zmulgea maxim un zâmbet. Nu ţopăiau, nu zbierau, doar mulţumeau disciplinaţi.
Nici nu puteai găsi antiteză mai frumoasă la circul - expansivitatea - exteriorizarea (cum doriţi să o numiţi) specifică americanilor.

Ei bine, de la Olimpiada asta lucrurile s-au schimbat : chinezii se exprimă !
Şi nu mă refer la saluturile 'pioniereşti' (pe care le-am văzut executate de reprezentanţii multor naţiuni).
Chinezii mei -sportivi sau sportive- au aruncat la coş cultul sobrietăţii demne (şi la victorii şi la înfrângeri) şi-au început o defilare de bezele, bătăi cu pumnul în piept, sărituri în extaz şi alte valuri emoţionale.

Nu cred că vă daţi seama de implicaţiile unui miliard de indivizi dedaţi brusc la expresivitate :
păi dacă fiecare chinez din ăsta de tip nou începe să adauge doar două emoticoane la fiecare mesaj plus un 'te pupic' sucombă în neant internetul ca şi cum n-ar fi fost vreodată.
Vedeţi? de-asta sunt eu tradiţionalistă. (emoticon care zâmbeşte)

Nu ne mai indragesc rusii?

De câtă complexitate să fiu şi eu în stare?
Aparent de nivelul ţaţei Floarea care vede alergînd gâsca şi strigă 'săriţi, vine vulpea!'.

Cam aşa şi eu, găsesc repede pe cine să-mi pice înjurătura când nu-mi convine ceva. (bine, înjurăturile mele conţin doar purici şi pisici, dar asta e altă poveste).
Hai că iar am început cu ideea din deal ca să ajung peste 3 văi.

Cum căutam eu remedii contra caniculei ce-mi spun ei mie, Hapi2233 şi Coolnewz ?
Că la ei acolo, ja-ja, nu doar că e bine, ba chiar e uşor răcoare.

Şi brusc m-am enervat. Pe ruşi, desigur.

Eu aşa ştiu din geografia clişeelor :
că dacă-i cald ne înfierbântă africanii saharieni (nu mă pronunţ în privinţa lor, că acoperiţi din cap până-n picioare nici nu-mi dau seama dacă-s băieţi faini sau nu)
iar dacă ne ia cu răcoare ... eheee, atunci înseamnă că suflă înspre noi ruşii.

N-au trimis vara asta nici o briză spre noi vecinii, pe când spre alţii ...
De-asta spun, tendinţele climatologice arată că ruşii ne-au lăsat şi s-au împrietenit cu nemţii.
Parcă văd că la iarnă or să-şi schimbe atitudinea şi-or să ne pupe din nou!
Păi nu-i frumos aşa! Cui îi plac prieteniile de-o iarnă?

Calatorim, citim, ne veselim dar mai si gandim

Acum 6 luni când mi s-a dat de citit cartea Călătoriile lui Gulliver am crezut că e o greşeală. Doar Gulliver e o carte pentru copii, nu-i aşa?

Ei bine, nu! Scrierea lui Jonathan Swift e una din acele cărţi '2 în 1' : le citeşti copil fiind atras de imaginaţia glumeaţă şi de suspansul poveştii. Şi-apoi, dacă le reciteşti ca adult, descoperi o serie de semnificaţii despre lume deghizate în acea poveste de copii.

Călătorim alături de Gulliver prin tot felul de lumi bizare. Pierdem astfel -aparent- legătura cu viaţa cotidiană şi alunecăm pe rând în lumea omuleţilor, în cea a giganţilor, ajungem pe o insulă aeriană ce navighează în jurul teritoriului de la sol printr-un magnet pe post de cârmă şi încheiem periplul printr-o incursiune într-o lume egalitară a cailor înzestraţi cu gândire şi limbaj.

De ce să citim ca adulţi cartea asta?
Argumentele merg de la plăcere la utilitate. Se citeşte uşor şi e amuzantă.
Însă e şi o lectură tonică. Eşti deprimat de ceea ce vezi în jurul tău, de situaţia din ţară şi crezi că aşa ceva se poate numai în România anilor noştri. Citeşte-l pe Swift şi vei pricepe că lucrurile se întâmplă cam la fel oriunde! Şi dintotdeauna, doar cartea e scrisă pe la 1700. Poate doar amploarea aspectelor negative să difere.

În fapt Călătoriile lui Gulliver sunt o critică a Angliei contemporane lui Swift, a viciilor oamenilor şi a tarelor sociale. Avem parte de corupţie, favoritisme, ambiţii stupide. Avem un savuros pamflet asupra inutilităţii cercetărilor ştiinţifice ale Academiei. Culmea, partea asta nu s-a schimbat deloc până în ziua de azi - oamenii de ştiinţă englezi sunt faimoşi pentru numărul mare de studii pe teme imbecile.

Gulliver la urma urmei e la fel de dezorientat în aceste lumi potrivnice pe cât suntem noi astăzi.
Şi la fel ca noi trebuie să găsească o cale de a se strecura printre toate pericolele.

Voi în schimb nu trebuie să înfruntaţi nici un pericol ca să citiţi cartea, v-am lăsat eu link-ul de unde o puteţi cumpăra.
Iar dacă v-aţi dori să citiţi şi The Hobbit, atunci participaţi şi voi la concursul organizat de Kriogen cu sprijinul Librariei Online Carti Diverse.