Ploiesti-ul meu personal

joi, 27 ianuarie 2011


Nascuta in Ploiesti, crescuta tot pe-aici, dependenta de Ploiesti. Cu toate astea ...
Acum imi dau seama ca nu pot recomanda nici un locsor din orasul meu.

In urma cu ceva ani frumosi un prieten banatean ma intreba ce vreau sa spun prin "sunt ploiesteanca, desigur!" - sunt mandra de asta sau, din contra, sunt nemultumita?

PARADOX PRIM :
Eram, si am ramas, incantata de orasul meu. Cu toate astea nu pot recomanda nimic de-aici vreunui strain.

PARADOX SECUND :
Pe cand eram mica Ploiesti-ul imi parea mare si important. Si-mi placea asta. Cu cat ... ma maturizez (ce-mi mai plac cuvintele astea eufemistice pentru realitatile incomode) Ploiesti-ul mi se pare mai mic si mai provincial. Si-mi place asta si mai mult.

DECADEREA ORASULUI :
Adevarul e ca Ploiesti-ul e orasul unde nu se intampla niciodata mai nimic, orasul in care oportunitatile nu se inghesuie pe nici o latura : nici oferte de job-uri, nici cine stie ce oferte de petrecere a timpului liber, nici parcuri senzationale, nici privelisti panoramice, nici evenimente culturale.
Maxim 3 concerte pe an, maxim un film rulat pe zi intr-un cinematograf de maxim ger, maxim un meci de baschet pe saptamana si cam atat, maxim un festival de folk pe an.
S-a dus el hipodromul, s-a dus cinematograful plin, o formatie precum Urma tranziteaza cel mult centura Ploiesti-ului in drum catre vreun oras mai mare, mai potent in public si in banet.

DEPERSONALIZAREA GENERALA:
Evolutia obiceiurilor, progresul mentalitatilor, ah, dezvoltarea urbanistica!
Acum o luna de zile mergeam la pas pe strada pe care merg de ani de zile si bagam de seama cate case noi s-au ridicat. Si-mi dadeam seama ca nu imi mai pot aminti nici sub hipnoza probabil care au fost casutele sacrificate, cum aratau ele, cat de degradate erau.
Desi, repet, trec de ani de zile pe-acolo.

Lunar mai dispare cate o casa ce are sigur o poveste, mai dispare cate un barulet, mai da faliment cate un magazin de unde obisnuiam sa-mi cumpar cine stie ce nimic.
Normal, asta se intampla in toata tara, Ploiesti-ul e in tendinte aici, daca la capitolul oportunitati facea nota distincta.

Cu toate astea, sunt atasata de "satucul" meu ca de nici un altul. Si e normal sa fie asa.
Fiecare e atasat de locurile in care a copilarit, de stradutele pe care s-a plimbat in adolescenta. Ne leaga de orasul in care crestem amintirile noastre, stradute banale ce ne spun multe, baruletul unde ne-am imbatat de pomina, clubul in care am dansat de-am uitat de noi, parcul in care ne plimbam de mana cu iubirea cea mare.

Fiecare oras are barulete, multe poate mai alese decat cele de-acasa.
In orice oras gasesti parcuri, multe poate mai impresionante decat cele de-acasa.
Oriunde exista stradute frumoase, multe poate mai pitoresti decat cele de-acasa.
Cu toate astea nici unele nu-s ale noastre, toate sunt straine si ne vor ramane distante.

Singurele locuri personale sunt cele din orasul natal, fiindca le-am individualizat prin intamplarile noastre.
De-asta e trist cand vezi ca s-a inchis si barul unde obisnuiai sa iesi cu colegii, ba chiar acum nu mai exista nici cladirea, s-a demolat casuta pentru o cladire semeata, urata si neutra de birouri.
Si tocmai de-asta e important sa iti pastrezi Ploiesti-ul cu tine, ca nu se stie maine daca il mai poti revedea sau arata altora.

Eu una asa fac. Am si eu, ca fiecare, un Ploiesti personal, numai al meu.
Doar ca Ploiesti-ul meu nu poate fi vandut, inchiriat, demolat : il am in minte.
Ce ziceam la inceput? Ca nu pot recomanda nimic din oraselul meu? Nici nu vreau.
Gasiti-va mai bine orasul vostru personal si, dupa ce l-ati conturat, purtati-l bine cu voi, ca eu n-am de gand sa vi-l imprumut pe al meu !

8 comentarii:

mihaeladr spunea...

M-ai emotionat cand am citit ce-ai scris.
"sunt atasata de "satucul" meu ca de nici un altul. Si e normal sa fie asa.
Fiecare e atasat de locurile in care a copilarit, de stradutele pe care s-a plimbat in adolescenta. Ne leaga de orasul in care crestem amintirile noastre, stradute banale ce ne spun multe."
Cata dreptate ai.
Si dupa niste ani de cand nu mai stau in Ploiesti ma apuca cateodata un dor de "stradutele banale" cum bine le spui.
Dar chiar daca nu vin asa de des pe cat mi-as dori atunci cand vin imi "incarc bateriile".
Imi place sa-mi las gasca acolo unde stam si s-o pornesc singura la plimbare, cu amintirile mele.

Eduard spunea...

articolul este superb, felicitari ! Nu ai cum sa uiti Ploiestiul, atata timp cat este o parte din tine.

angelorobitu spunea...

frumos articol. si orasul in sine e interesant, ce-i drept, inca nu am avut ocazia sa-l vizitez. multumesc pt adaugarea blogului meu si te-am adaugat si eu in blogroll. succes cu blogul

Mihaeladm spunea...

Eduard si Angelo, multumesc pentru reactii.
Mihaeladr, te inteleg perfect. Si eu am nevoie de momentele astea de "salbaticie", in care sa ma regasesc, oricat de bine ma simt in compania prietenilor.

aditza spunea...

Deci in spirit critic remarc o contradictieintre declaratii. Explica te rog ce e cu ea, cu contradictia dintre cele doua paragrafe pe care le-am extras din insemnarea ta.


1. Si-mi dadeam seama ca nu imi mai pot aminti nici sub hipnoza probabil care au fost casutele sacrificate, cum aratau ele, cat de degradate erau. Desi, repet, trec de ani de zile pe-acolo.

2. Eu una asa fac. Am si eu, ca fiecare, un Ploiesti personal, numai al meu.
Doar ca Ploiesti-ul meu nu poate fi vandut, inchiriat, demolat : il am in minte.

Deci ori ti-l mai aduci aminte ori nu. Ori ne minti ori ne duci de nas...

Anonim spunea...

Asa e ..cand ma intreaba lumea de Ploiesti cad muta...dar unde sunt mai multi bisnitari ca-n centru?unde sunt atatia caini printre blocuri in fiecare noapte? unde se mai cearta vecinii ca la usa cortului? unde mai vezi punct de atractie zone gen balif? Sper,macar noi astia mai tineri,sa schimbam ceva in mentalitate..ca de acolo porneste tot.

eduard spunea...

@aditza: Inainte de primul paragraf citat de tine explica in mod clar ce urmeaza: "DEPERSONALIZAREA GENERALA:"

Mai exact, in articol, vorbeste despre doua idei. Prima, cea a impersonala, unde observa cum se schimba orasul o data cu anii, vorbit de realitatea urbana, iar cea de-a doua, unde ne expune cu adevarat ce inseamna Ploiestiul pentru sufletul ei, ce emotii trezeste dincolo de evolutia pe care o sesizeza.

@Mihaeladm: Sper sa fi inteles mesajul transmis de tine.

On topic: Cred ca nu ai fi putut sa relatezi mai bine ceea ce simt cand vine vorba de acest oras.

Mihaeladm spunea...

@ Aditza si Eduard
Ce m-as face eu fara criticul meu principal?
Dar uite ca de data asta n-ai dreptate decat partial, poate ca m-am exprimat eu mai laconic. :)

Adica e un pic din ceea ce zice Eduard, sunt doua idei, in fapt doua etape : intai am constatat ca uit, ca fizic nu imi mai amintesc cladirile disparute, desi senzatiile stradutelor persistau.
Si atunci am recurs la trucuri de memorie fiindca vreau sa imi pastrez Ploiesti-ul asa cum mi-e mie drag : fotografii si plimbari mai lungi si mai pe indelete.

Eduard, de obicei nu sunt foarte expresiva, de-asta ma bucur daca acum am reusit sa scriu incat sa se regaseasca si altii in trairi.

Trimiteți un comentariu