Cand simt eu ca vin sarbatorile - mitologii personale, si tu ai una.

duminică, 20 noiembrie 2011

Bun, o să-mi replicaţi sec şi iute - ştii după calendar că se apropie sărbătorile de iarnă.
Da' eu vreau să daţi un pic din imaginaţii şi sensibilităţi, nu să vă zdrăngăniţi telefoanele mobile !

Hai să vă jucaţi cu mine, poate îmi răspundeţi la curiozitatea asta indiscretă :
ce vă aduce vouă prima senzaţie de bucurie iernatică ? fiorul ăla de frig topit în căldura vacanţei şi a cadourilor şi a revederilor ?

În mulţi ani prima care dădea buzna, de cele mai multe ori aiurea chiar de prin octombrie, cu invocarea sărbătorilor, era Coca-Cola.

Anul trecut mi se pare că la mine a funcţionat redifuzarea lui Harry Potter undeva pe la 1 decembrie.

De ce avem nevoie de 'anticipatorii' ăştia şi nu ne bucurăm de fiecare lună în parte, în vremea ei?
Simplu. Fiindcă se adună oboseală, planuri eşuate, frigul, şi e firesc ca să începi să numeri invers până la relaşul oferit de vacanţa de iarnă.

Eu sunt din nou paradoxală chiar şi in reacţia asta banală : deşi nu-mi plac iarna, frigul, răcelile, mă bucur mult când simt prima oară apropierea sărbătorilor.

Iar anul ăsta conştientizarea asta calendaristică mi-a adus-o ... ei bine, noua reclamă Orange.
Incă una din reclamele tandre marca Orange, fără să fie siropoase deloc!
Azi am văzut-o prima oară : fata care îi tot strecoară bileţele băiatului, el care rupe ultimul bilet ... dar nu vă spun continuarea, că nu vreau să vă stric plăcerea ghicitului.

Poate iar îmi dă cineva peste mână cum că  sunt romantică , uf ...

5 comentarii:

Anonim spunea...

Pai pliantele acelea publicitare pe care le primeste sotia mea de la magazinele de HomeDeco cu globuri, servetele, craci de brad, reni, mosi craciuni obezi, luminite si in general treburi rosu&verde.
Si aparitia Tuborg Christmas Brew, care la noi nu exista drept care fac o adevarata cruciada sa o vanez pe la altii. Si luminitele de Craciun din orase.
Vladimir
P.S: si mirosul de scortisoara si vin fiert.
Mie imi place grozav frigul asadar nu pot decat sa ma bucur de iarna :D

Nice spunea...

Nu suport iarna, am in cap doar amintirea verii...
Mihaela, deja m-am saturat de ea...si nici nu a venit bine. :))

Florin Morosan spunea...

Nu îmi prea place frigul, dar îmi place când ninge. Aş sta ore în şir în ninsoare ... :)
Eu mi-am dat seama că vin sărbătorile încă de pe la mijlocul lunii, când cei din super/hypermarket-uri au adus globuri, beteală, brazi artificiali, etc. Iar azi am văzut că se instalează prin Iaşi instalaţii pe străzi.

Unknown spunea...

venirea sarbatorilor: luminitele de Craciun din orase, abia atunci, cand vad tot centrul luminat mi se deschid si mie ochii si-ncalzeste sufletul ca vin sarbatorile. Si cand se discuta pe coridoare la slujba de petrecerea de craciun si cadouri.
venirea iernii: cand ajung acasa si ma schimb si simt propria-mi piele extrem de rece…

Anonim spunea...

te iubesc,romantico!

Trimiteți un comentariu