Daca n-ai simtul masurii ma scoti din masura mea de calm

Simţul măsurii e o calitate destul de rară.
Iar lipsa lui e un defect pe care eu una nu-l prea tolerez.

Întâlniţi zilnic şi voi oameni lipsiţi de simţul măsurii, de intuiţia asta a lui 'când se cuvine să mă opresc, unde să mă limitez ca să nu devin penibil, iritant etc'

Oameni culţi, inteligenţi şi altminteri plăcuţi care la un moment dat dau cu bâta în balta impresiei lăsate în ochii altora pentru că nu simt cât sau unde sau când ar fi cazul să
- să se oprească cu glumiţele
- să se limiteze cu agitaţia într-un spaţiu public
- să îşi limiteze gesturile, atingerile fizice faţă de persoane destul de recent cunoscute
- să se întindă cu discursurile în public (unul care nu e format din fani, ci din simpli oameni curioşi)
- să îşi potolească pornirile negative faţă de cineva sau, la fel de neplăcut,
- să îşi potolească pornirile pozitive faţă de cineva
- ... (spaţiu pentru voi, să-l completaţi în funcţie de 'iritările' personale)

Ideea e că o dată ce am constatat cum cineva nu ştie unde să se oprească, nu ştiu voi cum reacţionaţi, dar eu una reacţionez mitocănesc, n-am mai multă răbdare în cazurile astea :
fie trântesc o mojicie dacă o persoană tot insistă cu întrebări sau cu invitaţii,
fie plec din mijlocul unei conferinţe ce durează peste puterile mele (de o oră în cazul de faţă),
fie încep să ignor persoana respectivă ...

Mă rog.
Sunt convinsă că voi reacţionaţi cu mai mult tact şi mai manierat decât mine.
Vă aştept să mă apostrofaţi pentru mitocănia mea
sau să-mi mărturisiţi alte maniere de a gestiona situaţiile de genul ăsta, doar să nu-mi predicaţi ceva în genul lui 'rabdă cu graţie, ca o doamnă ce-ar trebui să fii!' ... nu-mi plac lucrurile care 'trebuie'.

Şi da, nu-i nevoie să-mi mai spuneţi, ştiu că şi mie îmi lipseşte simţul măsurii, atunci când vine vorba de scris.
Dar pentru asta ştiu că şi eu sunt pedepsită, că nu cred eu că îs prea mulţi cei ce mă pot citi până la capăt.