A inceput sa-mi placa si asta! Dar am o nelamurire astrala.

Sunt ani buni de când îmi place ploaia.
De câţiva ani m-am împăcat şi cu vântul şi furtunile cu tunete şi fulgere. Nu-mi plac în continuare, dar am înţeles că îşi au şi ele rostul lor pe lume, altul decât acela de a-mi strica mie ziua.

Iar de săptămâna asta îmi mai place ceva. Dar mult ! Ceaţa.

Acum două dimineţi am văzut, pe la nouă dimineaţa, în direcţia Sud (în măsura în care pot eu aprecia direcţiile), un rotund mare şi perfect, alb cu pete mai gri, exact aşa cum arată de obicei luna plină.
Soarele nu se vedea nicăieri. Lumina nu era galbenă, dar nici nori nu se vedeau. De fapt, pe cer nu se vedea nimic în afară de rotundul ăsta de m-a fascinat pe mine. Ceaţă nu era. Dar cerul avea aspectul ăla 'vătuit' ca atunci când urmează o ninsoare.
Am vrut mult să pozez arătarea aia planetară, era frumoasă. Şi mai ales era ceva ce nu mai văzusem niciodată. Nici acum nu ştiu ce e.
Să fi fost luna? Dar era nouă dimineaţa.
Să fi fost soarele? Dar era alb cu pete şi te puteai uita la discul lui.
Până să scot eu aparatul, într-un minut, am văzut cum vine un fuior peste disc şi în zece secunde a fost acoperit total, nu se mai diferenţia nimic pe cer în locul unde fusese.
Am mai aşteptat câteva minute, dar nu s-a mai întâmplat nimic.
Tre' să mă credeţi pe cuvânt că era frumos.
Şi să mă ajutaţi cu vreo idee, ce o fi fost.

Iar ăstă seară ... o altă întâmplare meteo frumoasă foc, pentru gustul meu.