Tendinţa asta grotească a lui Moş Crăciun durează deja de câţiva ani.
Prima oară când am văzut un astfel de Moş a fost acum câţiva ani, în Bucureşti, la Intercontinental.
Dar parcă anul ăsta e apogeul fenomenului, sau cel puţin în Ploieşti.
Avem un orăşel atât de banal şi liniştit încât nici măcar 'ultima modă' nu prea prinde prin Ploieşti.
Totuşi, asta a prins.
Moşii Crăciun agăţaţi de etajele caselor, de balustradele clădirilor, de pereţii viloaielor!
Ceva de-atât prost-gust afişat cu atâta insistenţă vezi mai rar.
Pân' la urmă nici nu pricep care-i faza - Moşul ar trebui să intre discret pe horn.
Când colo Moşul fie se caţără a la Spiderman pe ziduri,
fie e obiectul sadismului imaginar al unora care îl vor spânzurat ...
Eu nu mai pricep nimic : unde e spiritul de sărbători într-o păpuşă roşie ce-ţi atârnă de casă?
Şi mai mult însă mă amuză specia 'sunt lacom şi psihopat, vreau cât mai mulţi Moşi Crăciun să vină la mine, să-i lăţesc pe pereţi!'. Viloaiele care au câte doi sau trei Moşi sunt dovadă de potenţă în bănet şi în prost-gust, combinaţie naturală a României de azi.
Bănuiesc că e încă una din 'tradiţiile' importate de prin Vestul străin, nu ştiu.
Dar poate vouă vă plac, aşa că nu mai comentez.
Mos Craciun la romani : hot sau sinucigas
miercuri, 21 decembrie 2011
Publicat de
Mihaeladm
la
22:55
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
Etichete:
hot,
intercontinental,
mos craciun,
ploiesti,
sinucigas,
spanzurat
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
4 comentarii:
Pe la noi n-am vazut. Cred ca s-ar rasuci Calvin in mormant. E grozav de auster.
Vladimir
Am vazut si eu asa ceva, dar impresia mea a fost ca l-au spanzurat pe Mos Craciun!! :))
Inca nu am vazut asemenea imagini prin Bucuresti...
Parerea mea e: ce conteaza ?! Eu stiu cine e si unde e biroul lui Mos Craciun si am pus chiar eu mana cand aveam vreo 11 ani pe unul din renii lui de rezerva din Korvatunturi, regiunea Laponia, Finlanda. Plus ca eu il urmaresc, de multi ani, cu ajutorul NORAD in fiecare an cum trece pe deasupra lumii deasupra diverselor orase in noaptea dinspre 24 spre 25 decembrie. PLUS ca mi-a zis mie personal proietena mea cea mai buna, care este una din cele SINGURE 3 persoane cu adevarat credibile fata de mine din LUME, pt care eu personal am 100 % incredere, ca l-a vazut ea personal cand avea vreo 4 ani, si ca a primit si scrisori de mai multe ori de la el, chiar daca efectiv ea s-a mutat de ff multe ori in diverse tari, ba chiar si continente, de cand era destul de mica, si Mos Craciun TOT a stiut ce adresa are.
Deci ce imi pasa mie de ce cred altii sau ce fac altii despre Mos Craciun ? Eu stiu ce stiu eu si-mi pasa doar ce-mi pasa mie si poate maxim altor poate maxim 4, posibil 5 persoane...de restul chiar ca nu-mi pasa.
http://www.youtube.com/watch?v=Zw1vvGYHQBw
Trimiteți un comentariu