Nici o sarbatoare fara purici!

Sau fără Puric. La singular. Cu majusculă. Fără Dan Puric.
Trei zile consecutiv, la trei televiziuni diferite, omul a fost intervievat. L-am surprins eu. Că de vizionat nu mai am răbdare pentru el.

Nu-mi amintesc să-l fi auzit vreodată pe Dan Puric spunînd vreo idee personală, vioaie şi sprinţară.
Omul duhneşte a mari-gânditori.

La drept vorbind, Dan Puric şi C.V. Tudor ar trebui studiaţi de către specialiştii în pedagogie din România :
jumătate din puterea lor de memorare şi de citare ar salva o generaţie de la eşecul bacalaureatului.

Acum vreo câţiva ani eram impresionată de seriozitatea lui Dan Puric şi de discursul tău de om cult. Între timp nu mai simt aceeaşi plăcere în plonjarea în puţul cu înţelepciune sforăitoare.

Însă recomand interviurile cu Dan Puric oricărui deprimat :
e suficient să-l auzi vorbind despre românism şi dumnezeire,  că-ţi vine să iei omenirea întreagă de guler pen' că refuză să ne recunoască dreptul nostru de români, trimişi ai lui Dumnezeu pe Pământ să-l salvăm de la pieirea spiritualităţii.

Hai România, Dumnezeu joacă în atac cu Dan Puric!
Şi la mulţi ani, fără vorbe sforăitoare, cu mai multă detaşare şi zâmbet!

Specialitatea americanilor - condusul din vorbe

Dacă se pricep la ceva ca nimeni alţii, apăi la asta se pricep americanii : la strategii de vânzare, de persuasiune, de manipulare.

M-am uitat la ultimul episod din M.A.S.H. ieri. Tare mi-a plăcut serialul ăsta. La 16 ani, când l-am văzut prima oară, nu pricepeam umorul - am pus-o pe seama faptului că nu mă atrăgea universul cazon.

Acum însă am înţeles de ce nu-l pricepeam. 

Pentru un serial de comedie M.A.S.H. e mult prea complex - replicile doctorilor sunt pline şi de înţelepciune şi de umor înţepător, de parcă adunaţi acolo ar fi fost poeţii umanismului deghizaţi în filosofi ai scepticismului.

M.A.S.H., ca multe alte producţii ale cinematografiei americane, a fost o adevărată armă ideologică. 

Ce idee ne rămâne în subconştient după fiecare episod : 

că poate doctorii americani aveau slăbiciune pentru băutură iar asistentele pentru bărbaţi, poate făceau farse copilăreşti şi se ironizau dincolo de limitele civilizaţiei, daaaar pierdeau ore de somn ca să opereze inclusiv soldaţi coreeni şi chinezi. 

Le păsa până la auto-distrugere până şi de viaţa inamicului. 

ĂŞTIA erau doctorii din unităţile militare AMERICANE : nu numai nişte chirurgi desăvârşiţi lucrînd în condiţii imposibile, ci chiar nişte conştiinţe dedicate vindecării omului, dincolo de etnia şi naţionalitatea sa.

Nici dacă ar fi fost plămădiţi din crezul Hipocrate n-ar fi ieşit mai bine. 

Asta e propaganda : în fiecare episod aproape e o scena care să te înduioşeze prin umanismul personajelor, totul pudrat cu râs abundent, ca să nu dăm în siropoşenii. 

Şi mă gândeam la ironia istoriei : s-au chinuit ruşii decenii la rândul să creeze omul nou cu bâtele şi au eşuat.

Au început şi americanii după război : au lucrat doar cu/din vorbe şi iată-ne pe toţi oameni noi, seduşi de imagini şi cuvinte made in Hollywood.

Şi eu care spuneam că nu pricep necesitatea chestiei ăleia numită P.R., total neproductivă dar plătită regeşte. Câtă naivitate la mine!

Despre mine, cu stari si sunete

Sunt în urmă cu mai multe lepşe, dar pe aceasta de azi o prefer de departe.
Ba chiar îmi pare interesant de realizat şi într-o zi în care-s în toane proaste şi apoi de comparat cele două 'rezultate', ca un soi de anchetă muzicală.

Rudolph, mulţumesc pentru nominalizare, ţi-am promis că, mai devreme sau mai târziu, am să mă ocup de ea. De preluat o preia oricine iubeşte muzica atât de mult încât să o lege, la fel ca mine, de stări, de amintiri, de oameni.
Şi-acum :

1.   Cum te simti astazi ?
comme ci comme ci comme ca

2.   Care este povestea vietii tale ?

Running up that hill  (nu ştiu de ce am simţit nevoia de cântecul ăsta aici, dar e un răpsuns instinctual)

3.   Cum iti merge viata ?

I should be so lucky, lucky lucky lucky

4.   Cum era in liceu ?

Disappointed

5.   Cum te vede restul lumii ?

Asta n-am de unde s-o ştiu

6.   Ce crezi despre persoana pe care o iubesti romantic in aceasta clipa ?

Intrebare formulată greşit, nu cred ceva despre persoana aia, ci simt ceva

7.   Ce crezi despre prietenul/prietena ta cel/cea mai bun(a) ?

Mowgli, ştiu eu de ce 

8.   Ce cred cu adevarat prietenii tai despre tine ?

Dom'le, să fie clar : nu ştiu ce cred ALŢII despre mine, tocmai 

                            fiindcă EU nu mă cred Gog Mentalistu'

9.   Ce iti place cel mai mult la prietenul/prietena/prietenii tai ?

Shinny happy people, în felul lui fiecăruia, ceea ce nu înseamnă deloc că-s nişte hliziţi, ci doar că mie îmi aduc o stare de bine, morocănoşi sau veseli, cum îs ei

10. Crezi ca te vei casatori vreodata ? Daca ai fost sau esti deja casatorit(a), atunci crezi ca te vei recasatori vreodata ? 

Qui sas ?   (par cultă deja, ştiind şi spaniolă, sau ce?)

11. La ce te gandesti destul de des ?

Voyage, voyage

12. Care crezi ca e cel mai rau lucru care ti s-ar putea intampla ?

Desenchantee  

13. Ce regreti cel mai mult ?

Toi, mon amour, mon ami

14. Ce te face sa razi ?

Va Sandy, Sandy, Sandy!

15. Ce te face sa plangi ?

If I could save time in a bottle

16. Crezi ca exista persoane care te admira in secret ?

Mirror mirror on the wall

17. Ce cantec te descrie cel mai bine ?

Strange kind of a woman

18. Ce planuri ai pt acest week-end ?

Baby it’s cold outside

19. Cum crezi ca ar trebui sa actionezi pt a-ti actualiza in mod optim potentialul tau propriu de fericire ?

Hmmm??? Intrebări mai simple vă rog, să le cuprind cu mintea mea cea dornică de vacanţă, nu să-mi umple gura

20. Ce te doare in acest moment ?

Măseaua, de vreo 2 săptămăni, dar nu cred că s-a compus ceva in cinstea ei.

Sper că v-au plăcut alegerile muzicale.

Iar dacă n-aţi dansat pe Mirror Mirror on the Wall e clar că nu suntem aceeaşi generaţie!

Traiasca Primarul! Traiasca Administratia! Traiasca eficienta!

Eheee, poate n-o să mă credeţi, poate o să mă invidiaţi că-s ploieşteancă.
Dar faptu-i fapt : azi, la fix o săptămână de când a nins, au fost ridicate grămezile de zăpadă din staţiile de autobuze !

Dimineaţă mi-am dat seama abia când a trebuit să cobor din autobuz. Dintr-o dată nu mai trebuia să optez pentru una din următoarele în momentul coborârii :
- să-mi dau direct drumul de pe treaptă pe mini-derdeluşul de pe trotuar nimerit fix în dreptul uşii
- să mă crăcănez cât să cuprind mormanul de zăpadă, da' nefiind vreo baschetbalistă cu picioare de 1 metru n-aveam nici o şansă de reuşită cu strategia asta;
- să ocolesc pe la dreapta căpiţa de zăpadă şi să risc să mă creadă lumea băsistă, desigur,
- sau să ocolesc pe la stânga şi să risc să par o stângace. Ceea ce de altfel şi sunt în general - şi stângace, şi stângistă.

Aşa că optam pentru piciorul băgat în stânga mormanului de zăpadă şi degetele încrucişate să nu-mi alunece piciorul şi să ofer o scenă de râs gratis.
Dar de astăzi gata cu dilemele transporto-vitale.

Vedeţi ce înseamnă să ai un primar nou? Uite aşa se învaţă eficienţa :
păi anul trecut grămezile astea au fost luate ... de temperaturile care le-au topit după vreo lună.
Anul ăsta ... eheee, doar o săptămână le-a luat băieţilor să-şi amintească de faptul că au lăsat o treabă neterminată.
Parcă vezi că mâine o să ningă iar şi-au să-şi dea băieţii de la Rosal palme că au muncit degeaba, doar pentru mofturile unor ploieşteni care nu vor să facă acrobaţii pe zăpadă în oraş.

Am stofa de eroina. Inventez leacuri pentru dureri de spate.

Serios-serios că pentru dureri de spate, nu de dosuri.

Miercuri am simţit că mă trage curentul. De ce a tras tocmai la mijlocul meu, asta nu ştiu.
De ce termopanele nu au înlăturat din vocabular termenul de curent, nici asta nu o pot ghici.

Cert e că ieri m-am trezit cu o durere de spinare frumuşică.
Doar că vinerea asta a fost o zi absolut fabuloasă, marele Murphy ar fi mândru de el.
Ce îţi poate lipsi când eşti temporar înţepenit? Mie mi-a lipsit mişcarea, e clar.

La un calcul simplu, ieri, pe parcursul a 9 ore, am fost nevoită să urc şi să cobor ... 24 de etaje în total.
Le-am urcat pe toate cu o poftă nebună, la sfârşit chiar aveam atâta energie încât aş fi bătut portarul, dacă ar fi existat.

Recomand urcarea şi coborârea de scări pentru durerile de spate : garantez că la capătul zilei nu îţi mai simţi nici un organ.
Singurele reacţii colaterale în cazul meu au fost :
picat lată de oboseală de la orele 19, chiar şi fără a mai mânca,
adormit probabil chiar înaintea puilor de găină,
ratat Vocea României, singura emisiune teve la care mă mai uit
şi o albire naturală a tenului, de parcă m-aş fi vopsit în mumie.
Dar în rest ... ce mândrie mai mare decât să ignori o durere şi să numeri vreo 240 de trepte tot ignorând aşa durerea?

Sa mai spui ca Eminescu a exagerat!

Mai ţineţi minte cum amplifica poetul legătura dintre român şi natură?
Mai ţineţi minte cum punea în cârca naturii ostilitatea faţă de duşmani?
Eu crezusem că e o hiperbolizare emineasciană, purtată de înflăcărarea naţionalismului.

Când colo, iaca ce ironie păţesc politicienii români în ultima vreme :
se chinuie cu surle şi trâmbiţe să cheme lumea să voteze, dar în ziua votului nimeresc fie caniculă, fie ploi continue sau viscol, în funcţie de regiune.

Din paralela mea, forţată şi nelalocul ei, desigur, ar cam rezulta că noul duşman al naturii române este ... politicianul ce vine, vine, vine, calcă totul în picioare?

Hai că glumesc, sunt stesată fiindcă până mâine am de scris un referat de vreo 10 pagini în engleză.
Sau nu glumesc, deşi sunt stresată pentru cele 4 proiecte ce mă aşteaptă săptămâna asta, toate notate.

Devin fata rea! Invat sa spun ceea ce gandesc.

Asta e : mă enervează la culme luna decembrie. Nu vacanţa, asta-mi place, ci mimarea lui 'ce veselie e în aer!', 'ce bunătate e în suflet!'.

Da, sunt anti-sărbători. Îmi dau seama că risc să mă catalogaţi hater-iţa blogosferei iar google să-mi închidă blogul pe motiv de nerespectare a corectitudinii politice faţă de Moş Crăciun.

Dar dacă am fi toţi sinceri am recunoaşte că de mulţi ani Crăciunul nu mai are nici o legătură cu ieslea şi cu Nativitatea.
Pruncul cela e doar folosit ca pretext. Iar decembrie nu e cu nimic mai bun decât alte luni, e doar cu mult mai fals. Şi cu muuuult mai agitat.
E doar o goană bezmetică : goana după cadouri, goana după sms-uri, goana după 10% reducere pentru 3 nopţi la hotel. Parc-am fi la 100 de metri obstacole în calea cumpărăturilor.

Şi în contextul ăsta în care vă e clar deja ce stare de spirit am, pe 30 noiembrie la noi pe scară au sosit primii colindători.
Când i-am auzit ... norocul lor că nu le-am deschis, că trecuse Halloween-ul şi nu se aşteptau la nici o Baba-Cloanţa.
Dar au insistat copilaşii cu o falisitate de colind. De 3 ori l-au zbierat, din ce în ce mai tare, or fi zis că au nimerit la o scară de ploieşteni cu ceară multă în urechi.
În cele din urmă au renunţat şi ne-au lăsat în ceara noastră. Nu cred că le-a deschis careva.

Ştiu că superstiţia dictează să dai ceva în special primilor colindători din an.
Dar asta nu înseamnă că-i aştept de la căderea primei frunze.
Sărbătorile practic încep de pe 6 Decembrie. Moşul e o invenţie comercială a Coca-Cola. Pruncul ... hihhihi el nu e atât de comercial, de aceea a devenit figurant în piesa 'decembrie cel frumos'.

Imi pica greu, bai nene!

Te pomeneşti că e semn că nu întineresc, precum Benjamin Button.
Cert e că mai nou descopăr cum îmi pică greu anumite atitudini. Cum devin foarte intolerantă la unele.
De pildă la ipocrizie şi linguşeli.

Iar din seria linguşelilor sau auto-linguşelilor face parte şi o sărbătoare : 1 Decembrie!

Suntem cu toţii români o zi pe an, dar suntem de dăm peste ilic de naţionalism şi mândrie în ziua asta!

În rest, 364 zile pe an căutăm în draci modalităţi de a o tuli din ţară, de a ne căuta oportunităţi de emigrare, de a compara România cu restul ţărilor spre a o 'inferioriza' (îmi place să inventez cuvinte, dacă tot îs din oraşul lui Nichita).

Dar pe 1 Decembrie să curgă nene toată dragostea de ţară, tot dorul - cuvânt care, ştim bine, e intraductibil în orice altă limbă- să ne fălim cu reuşitele, inteligenţa, talentul, perseverenţa etc.

În toată hemoragia asta, numai de caracterul nostru găunos uităm să amintim.

Un paradox totuşi, dacă mă gândesc : suntem discreţi rău în fapte ca popor, suntem mai degrabă apatici, dar suntem excesivi în vorbe, şi în alea bune, şi în alea rele.
Ce ne costă, ce riscăm?