Se afișează postările cu eticheta rasfat. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta rasfat. Afișați toate postările

Am folosit acelasi remediu contra depresiei. Radu Beligan si confesiunea sa

marți, 29 aprilie 2014

E deja a patra oară în ultimii 4 ani când mă întâlnesc cu el. Ieri seară mi-am dat din nou întâlnire cu Maestrul.
Şi de la întâlnire n-am lipsit nici eu, nici el.
Eu răcită, el mişcîndu-se un pic mai greu şi vorbind cu vocea mai înceată decât acum două luni.

Omul are 95 de ani, dar când ştii jocul seducţiei poţi învărti lumea pe degete chiar şi la 95 de ani.
Ieri seară a citit câteva din amintirile sale, majoritatea legată de scenă şi de vremea de aur a teatrului.

Radu Beligan, cu o voce mai slabă, încă pune accent pe anumite cuvinte,
încă îi lucesc ochii atunci când ajunge la cuvântul curiozitate,

încă cochetează cu femeile, dar într-o manieră clasică, simulînd sărutul după ce sărută mâna doamnei,

încă răsfăţîndu-se ca să se facă iertat cu adorare.
'Scenariul' presupunea ca Radu Beligan să îşi citească de pe foi amintirile, iar la răstimpuri anumite fotografii şi filmuleţe erau arătate.
Când a venit vorba de Lucia Sturdza Bulandra a făcut o pauză, s-a uitat şi el la poza de pe ecranul din spatele lui şi-a spus sec : 'Asta e!', coborînd-o pe marea doamnă, cu tot cu pălăria ei gigantică din orgoliul în care părea cocoţată.

Însă la următoarea întrerupere, după ce s-a uitat alături de noi la o filmare, când să reia lectura amintirii ... tăcere. Şi tot aşa vreun minut, căutînd pe foaie cu ochii ca pe o hartă. După ce trec secundele de tăcere, cu un răsfăţ mimat într-o autoînvinovăţire, Radu Beligan spune :  'Am pierdut rândul.' Simplu şi firesc.

Însă, dovadă că 95 de ani e doar o vârstă biologică, iar luciditatea e încă uimitoare într-un spirit vivace,
următoarele dăţi când a privit la pozele de pe ecran, Radu Beligan a marcat de fiecare dată rândul la care rămânea înainte de a-şi ridica privirea de pe foaie.

Am văzut toate astea fiindcă am stat în primul rând.

Şi-am mai văzut şi la final 'negocierea' silenţioasă dar încăpăţânată dintre el şi asistenta lui personală, în care aceasta nu a venit să-l conducă de braţ, iar el a trebuit să facă singur paşii către cortină.

Data viitoare am să vă sun povestioara spusă de Maestru, cum e când ai noroc : nici nu trebuie să joci ca să câştigi la loterie !

Dar până atunci vă spun aşa : când mai sunteţi deprimaţi, demoralizaţi, epuizaţi psihic sau fizic,
luaţi un bilet la spectacolele lui Radu Beligan : omul ăsta te face să te ruşinezi cu orice gând de renunţare şi oboseală ai avea !
Iar depresie se poate trata şi cu ruşinea activată, vă spun eu ! Doar să vină din partea unei persoane cu adevărat speciale !

Vă las ca ilustrare un alt bătrân care ne ridiculizează felul în care măsurăm vârstele, un alt bărbat care m-a sedus, într-o seară de septembrie 2012.
Şi poate aveţi timp şi pentru versuri ...



Iti poti imagina ce-ar fi daca intr-o buna zi ...

sâmbătă, 8 martie 2014

Răsfăţ. Ba chiar mai mult răsfăţ acum, când nu-l merit, decât atunci când l-am meritat.

Ce frumoasă despărţire, se auzea cum trece-un tren, îţi creşteau zorii din pupile, 
Dar ce frumoasă despărţire era dac-ai fi fost şi tu ...

Dar nu o despărţire a fost ieri seară, ci un concert. Concertul lui Nicu Alifantis din Ploieşti, pentru lansarea albumului Mozaic.

Şi încă o dată, văzînd lumea în jurul meu cum stătea ţapănă ca la medic, mi-a fugit gândul la Cenaclul Flacăra. Eu nu-s atât de civilizată încât să asist la un concert fără să mă manifest într-un fel. Dau din picioare, scutur din plete, probabil deranjez un pic în jurul meu, dar muzica trebuie lăsată să-şi facă de cap inclusiv cu corpul tău, că doar de-aia e concert şi nu adunătură de sperietori de ciori pe fotolii.

Am venit aici să stau cu tine, ca-n vitralii vechi, Perechi de regi lângă regine ... 

Când mi-am cumpărat biletul tanti mi-a spus că rândul 2 era deja vândut, aşa încât am ales rândul 3.
La concert, surpriză : rândul 2 a fost liber aproape complet.
Ceea ce înseamnă că acolo nu fuseseră bilete vândute, ci invitaţii aruncate în stil românesc.
Iar invitaţii gratuit s-or fi speriat de ploaia de-afară şi-or fi preferat să fredoneze ei acasă

Nu e timpul gata, am să risipesc încă un infinit ca să vezi cumva că ...

Iar eu, ieri seară, am reuşit încă o păţanie cum numai mie mi se întâmplă.
De data asta n-a mai fost la cinema, cu o pungă vărsată de ceai (parcă nu m-am făcut de râs până acum povestidu-vă despre asta),
ci la concert, cu o sticlă cu apă ţinută la picioare pentru a păstra în ea un trandafir.
La cât mi-e mie milă de flori doar nu era să-l las să se usuce două ore fără apă !
Am preferat să par încă o dată o ciudată neruşinată.
Dar de unde era să ştiu eu că tocmai ieri înainte de concert aveam să primesc, cu totul întâmplător, un trandafir ?

Tu umbră tăcută şi dragă aşează-ţi fularul la gât ... 

Concertul a fost minunat, Nicu Alifantis, de unul singur, cu 6 chitare în jurul lui,
fără dans, fără costume schimbate, fără backing vocals,
a fost umplut o seară întreagă. Aşa e când ai din ce să te dărui !

N-am de gând să vă laud mai mult concertul fiindcă vreau să vă convingenţi singuri !

Păcat de-un singur lucru :
că doar în poezie despărţirile pot fi frumoase.
că în realitate există prea puţini poeţi care să simtă nevoia asta.








Concert frumos, cinste cui te-a cantat si cui te-a ascultat

duminică, 12 mai 2013

Mă răsfăţ cu neruşinare zilele astea.
Mă umplu de culori, de sunete, mă bucur de tot.

Vineri seara am avut încă o dovadă că pot exista şi zile perfecte : am fost la concertul Urma Unplugged.

Urma e singura formaţie/cântăreţ român pentru care m-aş deplasa fără ezitări la Bucureşti, cu toate emoţiile induse de eveniment : cele de a-i reasculta, cele a nu prinde ultimul tren către casă şi a înnopta în Gara de Nord ...

Dragii mei, dacă nu i-aţi descoperit încă, vi-i recomand în concert.
Vineri au cântat la Cinema Patria (o sală superbă) alături de o mini-orchestră şi de invitaţi,
au oferit tot ceea ce ai fi putut dori de la un concert Urma : o experienţă, o mirare, o trăire.

Mai mult decât atât, fiindcă oamenii speciali au aceleaşi pasiuni şi preocupări, cu ocazia concertului de pe 10 mai am aflat că Urma se implică în proiecte se salvare-protejare a clădirilor de patrimoniu din ţară, precum Moara lui Assan, Hala Matache, Cazinoul din Constanţa dar şi case mai mici, nu atât de celebre, dar la fel de valoroase în vremurile noastre neatente la un lucru rar, frumos, muncit şi născut din talent.
Ce pot eu să le cer mai mult băieţilor?

Îmi doresc doar ca la un viitor eveniment Urma să înnoptez în Bucureşti ca să pot merge la întălnirile pe care şi le dau ei cu fanii într-un club, în orele de după concert.

Am cam văzut că weekend-ul ăsta ploieştenii mei s-au răsfăţat şi ei, cu un miting aviatic la Ştejnic :
Cojo, Waven şi 3ditorial Dragoş.  Aditza nu ştiu cum a petrecut, dar oricum el s-a tot distrat în ultima vreme.

O să vă povestesc altădată păţaniile zilei de vineri, momentan mi-am spus să rămână doar senzaţia 'mândră că-s româncă, adică dintr-un neam cu super talente care trec neobservate de majoritatea aceluiaşi neami' .

Ca să vă daţi seama cam cum sună Urma, cu precizarea că piesele lor au fost reorchestrate special pentru a fi cântate cu o orchestră :




Întrebarea mea e totuşi :
voi nu aveţi mustrări de conştiinţă după ce vă răsfăţaţi astfel tocmai într-o perioadă în care aveţi o mulţime de proiecte de terminat?