Sunt campioana la popice !

Gata, e oficial, sunt una din campioanele la popice.
Adică am reușit să dobor toate cele 4 popice pe care mi le propusesem.

Problema e acum că parcă aș pune una din popice la loc, că prea mă sperie un pic rezultatul ăsta.

E drept, popicele mele sunt doar examene.
Fiindcă de jucat propriu-zis, n-am jucat niciodată bowling.
Ar fi cazul acum să încep să și joc, dacă tot mă prezint în felul ăsta !

Problema este că ar trebui să mă bucur de succesul meu,
să mă simt THE ONE, ca în poza de mai jos.

Însă nu mă simt deloc așa.
Ori e de vină oboseala acumulată care momentan mi-a tocit orice emoție, fie ea pozitivă sau negativă,
ori e încă strestul și faptul că nu știu ce anume îmi va aduce toamna asta.

Ce urăsc cel mai tare e incertitudinea,
ori eu mai am de așteptat încă vreo lună pentru a vedea ce roade pot culege după munca mea.

Tare mi-aș dori să știu cum pot unii suporta așteptarea.
Cum aș putea să învăț să îmi schimb firea iubitoare de certitudini și de planificări ?

Zanele si Le Tour, lacrimile si inacdecvarea

V-am mai spus că zilele astea nu-mi potolesc stresul decât cu etapele din Turul Franței.
Azi a fost ziua vrăjitoarelor în Tur, deși n-a cântat Cargo.

Însă acum câteva zile comentariul etapei mi-a adus o poveste fix pentru sufletul meu (ușor bântuit).
Dacă Manolo (comentatorul Turului) a mințit, vă mint și eu acum, dar sunt minciuni frumoase :

în regiunea coastei de Nord-Vest a Franței sunt multe insulițe, teribil de mici și desigur nelocuite, aflate foarte aproape de țărm (din câte ne-au arătat din elicopter). Iar legenda spune că acele vreo 300  insule sunt de fapt lacrimile unor zâne care au fost alungate din acea regiune.

Și după dulcegăria asta (dovadă că și mie îmi plac dulcegăriile uneori) vine și partea amuzantă (ca să tăiem din emoția de mai sus, că doar de-asta par eu o insensibilă).
Menționînd legenda asta, Manolo a demonstrat ce hazoșenii pot rezulta dintr-un vocabular inadecvat tipului de poveste spusă :
"zânele au fost evacuate din acele locuri și lacrimile lor au creat aceste insule."
Alex Ciocan, pe fază, a amendat ca un lord afirmația :
"Parcă nu se prea potrivesc termenii, zânele cu evacuarea."
Manolo revine și se corectează :
"Da, să spunem atunci zânele de prin partea locului au fost mătrășite."

(sic!)

Pariuri bune pentru Le Tour 2015. Analiza subtila din gesturi.

Pariurile mele mai precis, după ce am urmărit ieri prezentarea celor 22 echipe participante :

- pe Contador nu l-am văzut niciodată atât de îngândurat. Arăta precum Hamlet după viziunea spectrală. Când era întrebat ceva părea că își amintește cum dă bine să râdă a încredere, așa  că alungea buzele într-un zâmbet larg. După care pica iarăși cu privirea în gol.
N-aș paria nimic pe El Pistolero, chiar dacă îl știu de ani de zile ca maestru al bluff-ului.

- Quintana, țânțarul anofel ... ăsta e la fel de inexpresiv ca un autist.
Nu-mi pariez banii pe autiști.

- Nibali ... ăsta părea împărțit între bucuria de a începe un nou tur și ceva îngrijorare.
Pariul meu ;  doi bani juma.

- Froome, Froomie ... toți banii mei pe el.
Tipul ori se auto-iluzionează singur minunat, ori chiar se simte bine.
La prezentare a luat microfonul din mâna reporterului ca să răspundă la întrebări.
Cred că nu l-am mai văzut atât de hotărât de mult timp.

- Și, desigur, bătrânul vulpoi. Nu prea cred că la 35 e ani Valverde mai poate câștiga,
dar fiindcă încep să am o vulnerabilitate de generație, devin suportera celor alor mei.
toate ambițiile mele merg cu Valverde.
Nah că am ajuns să țin și cu oportunistul ăsta, nu credeam așa ceva vreodată !
Ce înseamnă și parti-priurile astea legate de propria generație !

Plus, desigur, simpatie e simpatie :
Romain Bardet, cum să nu țin cu un tinerel care arată așa ?

Poza e luată de pe youtube, unde are franțuzul meu o engleză delicioasă :

Cu ea am sa ma recompensez

Ultima sută de metri pentru examenele mele importante.
Ca orice elev care chiar învață (adică prea conștiincios și prea din timp), am ajuns în faza aia în care deja nu mai îmi pasă, să iau oricât, dar să se termine mai iute.

Și tocmai văzui acum că exact pentru ziua în care am să primesc eu rezultatele muncii mele din ultimii trei -deja patru de fapt- ani, îmi pot oferi un cadou pe placul meu.

Un bilet la tipa asta ar fi fabulos, văd că totuși cel mai ieftin bilet la concertul ei costă 120 roni.
Dar merită !!

Cred că e cea mai senzuală voce feminină pe care am auzit-o în ani !
Pur și simplu tipa asta își plimbă vocea pe corpul meu !
Nu cred că sunt singura să simt furnicări la toate inflexiunile ei, tandre și apoi biciuitoare,
același vino-dar du-te ce mocnește în orice relație năbădăioasă.

Iar dacă n-o să am rezultate bune la examene,
atunci în loc să mă cadorisesc cu ea,
am să mă consolez în vocea ei cu totul !

Nu-i faină alegerea mea ?!

Dor de cei dusi, pomana si Sanzienele

Poate că într-adevăr au ceva supranatural Sânzienele, o fi mai fluid pragul dintre lumi în ziua asta de sărbătoare.

Azi noapte am visat-o pe Bunica, era aranjată cum îi plăcea ei mereu să fie, avea niște cercei impecabili din perle albe, cum n-am văzut mai frumoase.
Dacă era cochetă în visul meu înseamnă că e bine, eu așa cred.
(cred mult în spirite și vă rog să nu râdeți de ele că mie asta mi se pare mai păcat decât blasfemia de divinitate).

Iar azi după-amiază un bărbat a dat de pomană, aici în cartierul meu din Ploiești, pentru tatăl lui dus acum 4 ani. O pungă întreagă cu toate bunătățile dată unui complet necunoscut văzut pe stradă, așa cum îl rugase tatăl său.

Pentru pomenirea sufletelor celor duși, Dumnezeu să-i ierte !
Să le fie sufletele ușoare și liniștite !
Bogdaproste ! Frumos de fiul ce își cinstește tatăl și dă cu dărnicie pentru el.
Și sufletul bunicii mele sper că acum călătorește liniștit și vede toate locurile pe care n-a putut să le vadă în viață.

Frumoase Sânzienele, unora le e frică de sărbătoarea asta tocmai prin magia ei,
eu sper să ne mai rafinăm un pic simțurile cât să-i mai lăsăm pe cei duși să ne mai vorbească din când în când.
O zi, două, în an merită și supernaturalul de lângă noi să se apropie ?

Arunca-mi un os ! Daca esti partenerul ideal

Da, da, aruncă-mi un os !
Asta mi se pare cea mai bună și mai frumoasă strategie într-o relație.
Și nu, nu mi-am făcut un transplant de personalitate în lumea canină.

De fapt, metafora nici măcar nu-mi aparține.
Am citit-o acum vreo 4 ani print-o carte scrisă de o englezoaică, dar cum stau prost cu numele ...

Oricum, era vorba de o femeie trecută de 50 de ani care încă se gândea la soțul ei decedat cu ceva ani în urmă.
Și asta îi amintește despre el.
Nu fusese un om facil, ba chiar din contră. Cam ursuz, probabil un englez tipic (meteo-afectat).
Cu perioadele tensionate inerente din orice cuplu, la care se adăuga și incapacitatea lui de a comunica emoțional.
Numai că, așa cum spune femeia, din când în când îi arunca un os.
Și atunci puteau reface totul și să o ia iarăși de la capăt ca și cum cearta n-ar fi existat.
Și de asta femeii îi era, chiar și după ani de zile, dor de bărbatul ei.
Bine, povestea desigur se complică,
dar partea asta mi-a plăcut mie cel mai mult.

Un os nu-i mare lucru.
Dar câți dintre noi îl aruncăm și câți aruncăm în loc de os o nouă găleată cu apă rece?

Mi-e dor nebun de o carte bună.
Oare ce cărți faine se mai citesc acum ? Ce-aș mai putea să citesc ?

Scurt : filosofie de viata sanatoasa.

Nu comentez, că mi se pare inutil,
dar vă las o mostră din gândirea unui supraviețuitor :

"E interesant că orice ni se întâmpla, noi tot ne consideram norocoși."

Cum eu una sunt mereu GicăContra și nu scap nici o ocazie de a critica,
tipul ăsta de gândire mi s-a părut mereu  tâmpenie,
un mijloc de a te resemna și a coborî mereu standardele.

Dar dacă vă spun acum că fraza aparține unui supraviețuitor al Holocaustului și se referă la perioada de un an juma 'petrecută' la Auschwitz ?

Oare asta să fie secretul ?
Să încercăm mereu să găsim albul în negru ?
(dap, n-am fost corectă politic cu comparația asta. știu. Iaca, iar punem critica înainte).

Deci : împotrivire și gust de fiere  sau acceptare și senzație de sărac cu duhul ?

Cum sa spui nu fara sa spui nu.

Astăzi din manualul unor oameni inteligenți, anume vecinii noștri unguri.

În caz că nu sunteți la curent cu cele mai noi motive de apocalipsă socială din Europa : ca urmare a deloooc ciudatelor primăveri democratice de acum câțiva ani de prin Orientul Mijlociu , când chipurile dăduse pofta de democrație peste toate neamurile islamului, azi Egiptul, Siria, Libia colcăie de democrație. Care prin zonă semnifică doar două chestii : anarhie și nesiguranță plus dreptul de a-ți lua bocceaua în spinare.

Prin urmare Europa e invadată mai nou de valuri de imigranți din aceste țări iubitoare de democrație.
Italia și Grecia sunt cele mai afectate momentan, dar probabil asta nu va mai dura mult, fiindcă imigranții vor începe să  mișune spre nordul Europei.

Ungurii, că de-asta îmi plac ei mie, gândesc preventiv.
Și aud la radio că vor să dea următoarea lege :
dacă imigrantul care cere azil în Ungaria a trecut deja printr-o altă țară care e sigură, atunci azilul i se va refuza.

Perverși ungurii ăștia. Că și de-asta îmi plac ei mie.

Cu alte cuvinte ei sunt gata să dea azil oricui va veni în Ungaria ... de pildă prin WizzAir.

Problema sirienilor și libienilor e că ei fug pe calea maritimă, ba chiar de multe ori bâldâbâc e finalul călătoriei lor.

Acum nu-mi dau seama : ungurii sunt super finuți cu modalitatea lor de refuz, sau sunt super aroganți ?

Globalizarea si consumerismul distrug dorintele

Când eram mică mama îmi tot spunea, de fiecare dată când mâncam pentru prima oară un fruct pe anul respectiv, să-mi pun o dorință.

Nu mai știu dacă se împlineau sau nu dorințele mele 'fructifere'.
Nu le-am ținut o contabilitate a eficienței.
Și asta tocmai pentru că înhățam hulpavă orice ocazie de genul ăsta.
Nu eficiența reală conta.
Era bucuria secretă că îmi corcoleam câte o dorință, chipurile dându-i mai multe șanse să se împlinească prin asocierea asta cu fructul cel nou din an.

Dar în ultimii ani mama a pierdut obiceiul de a-mi reaminti de invocația magică.
E normal, acum practic cam orice fruct e de găsit în orice perioadă a anului.

Consumerismul a sacrificat așteptarea.
Iar globalizarea a sufoc dorințele.
Când ai totul la dispoziție, la ce bun să mai merite să mai aștepți ceva anume ?

Și asta este povestea pierderii gustului.
Fiindcă așteptarea aia de peste an îmi potența toate papilele gustative.
Acum ... toate papilele mele sunt sastisite.
O, tristă lume nouă !

ps.  ăsta e și un răspuns cumva acelora care mă tot întreabă de ce prefer să aștept și să nu profit de orice ocazie ivită în cale.
Pentru că cele mai bune cireșe sunt (nu cele de furat, cum mi-a zis mie un hoțoman sentimental), ci cele pentru care ai așteptat.

Asesoft la pachet, facut cadou si expediat. Meciul 1 contra BC Mures.

S-ar mai putea numi și Cronica unei absențe anunțate, dar decât să mă considerați vreo pasionată de Marquez mai bine vă explic eu despre ce e vorba mai jos :
am fost azi la meciul Asesoft-ului, m-am delegat singură să țin locul cuiva.
Iar acum substitutul de spectator care am fost va povesti meciul, cum l-am văzut, priceput, simțit eu.

Ajung la sală cu vreo oră mai devreme. Țineam minte din anii anteriori că trebuia mers cu mult înainte ca să prinzi loc, ori eu voiam să și vânez un loc bun (pentru făcut poze).
Prima păcăleală : nu prea mai vine nimeni cu o oră înainte, ai loc să te așezi ca la cinema, toată sala la dispoziție.

Am parte de un moment de jubilație : se aude Metallica ! Apoi House of Pain !! Tii, n-am mai dansat pe Jump Around ... din viața mea anterioară !!!

Incep încălzirea. Fac băieții niște mișcări de yoghini ... bag la memorie că nu se știe cum îmi vor folosi mișcările. Plus ... remarc frumușeii meciului : Pot, cu o structură atipică pentru un baschetbalist, de o înălțime normală și imposibil de confundat cu un dulap, îmi amintește vizual de un amic mare pasionat de NBA, cred că așa tre să arate și Rows pe teren, plus similarul său dar pe negru, la alegere pentru toate gusturile cromatice : Dykes, o panteră apetisantă.

Announcer-ul sălii spune că asta e a 12-cea finală pentru Asesoft, să-i susținem să câștige deci a 11-cea cupă a lor.
Prima senzație că îmi vor da lacrimile : adică singura cupă pierdută de Asesoft a fost tocmai în 2011, când am fost eu la finală ultima oară ? (multe amintiri din perioada aia, triste și urâte).

Apoi văd echipa. A doua revelație : Burlacu mai joacă încă (aveam să aflu din meci nu doar că mai joacă, dar că e și cel mai bun al nostru, chiar dacă tabela nu-l indică decât al doilea în ierarhie).

Mă uit mai bine și la BC Mureș. Nu doar numele lui Dykes îmi sună cunoscut, dar și aspectul lui suplu și agilitatea îmi par cunoscute. Oare a mai jucat la Asesoft ? Sau să-l fi văzut eu tocmai în meciurile din 2011 când am mai fost la sală ?

Incepe MECIUL.
Conducem ... chiar și cu vreo 12 puncte.
Ăi de la Mureș parcă fac mișto de meci. Iși pasează mingea ca și îndrăgostiții cronici. Pierd posesia în draci. Oare se zice așa și la baschet ? Sau sunt o Ilie Dobre a baschetului ?

Cucoana de lângă mine se agită și dă indicații nervoase, cred că urmează cursuri de antrenoare la FF. Soțul dumneai face exact ce fac toți soții înțelepți : o tolerează și  tace chitic.

Remarc MAJORETELE. Fetele alea au juma din vârsta mea, dar vreo două ilustrează că fast-food-ul e mai tare decât mișcarea în șpagat și roată.

Mă mai uit și prin SALĂ, la PUBLIC.
Ironie cât cuprinde. Ne-au făcut sală cu o capacitate sporită, dar acum rămâne mai mult de un sfert goală. Și asta la o finală, în condițiile în care accesul e gratuit.
Era mai bine când Ploiești-ul avea o sală mai puchinoasă, baremi atunci se stătea până și pe culoare.
Nu era safe atunci, știu, dar baremi aveai senzația că Ploiești-ul dă pe dinafară pentru echipa de baschet.
Acum că ne-au făcut condiții ... se pare că nu găsim atâția amatori de o finală gratuită cât să ne umplem sala.

La ultima pauză răsună apoteotic Thunderstruck ! Minunat sună. Doar că e mai mult entuziasm la un party DM pe cântecul ăsta decât e în sală. (ironia trebuie explicată, fiindcă DM și AC/DC au avut odinioară relații de tip Steaua- Dinamo). Bine că au vuvuzelele ca să zboare urechile, că altfel ...

Mă uit și la TABELĂ și mă minunez de mine : și eu ca și cucoana, mă simt specialistă la FF în baschet.
Pricep rapid că G nu vine de la gazde, fiindcă e H și G și deduc că avem inscpriționare ca pentru meci internațional.
Pricep rapid și că în dreptul jucătorilor sunt punctele înscrise.
Deduc că 5 și 5 tre să fie numărul întreruperilor solicitate de fiecare antrenor.
Intuiesc că mâinile rotite rapid (ca atunci când mă punea mama să înfășurăm sculuri) de către arbitră înseamnă că s-a comis o greșeală, un fault în joc și posesia e dată celorlalți.

În sfertul 3 se mai trezesc și ardelenii mei.
Ba chiar în sfertul 4 se apropie chiar și la două puncte.
Însă finalul îi aduce tot pe Asesoft la diferență confortabilă.
Au beneficiat și de multe aruncări pentru faulturile adversarilor.
Insă au ratat și unii și alții  încât ... cine nu a putut ajunge azi la meci chiar nu are de ce să regrete : cadoul e frumos împachetat, e o victorie, dar conținutul sună a sec.

Cooper și Dykes s-au accidentat, Cooper cu plasturele lui cred că va fi ok mâine. De Dykes însă ...

MVP-urile meciului pentru mine au fost Burlacu și Dykes, activi, eficienți și la înscris, prezenți partout.
MHP-ul meciului însă rămâne Dykes pentru mine (să nu îndrăzniți să-mi spuneți că nu există și titlul de Most Handsome Player !).

I-am aplaudat, ca de obicei, pe G. Adică în seara asta, pe Mureșeni.
De ce fac mereu asta ?
Pentru că cineva tre să țină și cu cei pe care îi fluieră tot restul.
Dar au meritat să piardă la câte ratări au tot exersat.
Păi toată determinarea lor adunată nu făcea cât o singură privire de-a lui Latrell Sprewell la adversar!

Așa că eu las pozele acum, cu explicația fiecăreia, trimit cadoul peste mări și țări , dar de mâine mă întorc la bicicletele mele !

                                                sala cu o ora inainte

incalzirea, coordonatorul cu nume predestinat, Pot

Dykes face streching-ul de incalzire

antrenament la două maini

next generation, slam dunk-ul e posibil 

tintim sus, nu ne ia cu ameteala

echipa Ploiesti-ului

galeria Ploiesti-ului

componentele

"minoretele", scuzati cuvantul dar sunt cat capritele

Aaand ... action !

Burlacu, fara el e jale probabil

acum majoretele

Pantera

tango-ul aparare - atac

Dykes e Burlacu al lor

slam dunk ??

contraatacul m-a luat si pe mine pe nepregatite

Cooper accidentat

si-a mangaiat mingea de vreo trei ori inelul pana sa-l strabata. Faza meciului pentru mine.

iaca tabela cu ce-am inteles eu din ea 

Dykes accidentat

macar Dykes si-a meritat masajul la cat a muncit

finalul : 1 - 0 pentru Asesoft

Mures in genunchi la final

fair-play la urma !